Cuvant din Pateric, ca nu se cuvine cuiva a deznadajdui.
Ruga pe Dumnezeu cu suspin.
Un frate, locuind intr-o manastire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cadea in desfranare si petrecea silindu-se pe sine a nu parasi calugaria. Ci, facandu-si mica lui pravila, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicand: „Doamne ori voiesc, ori nu voiesc, mantuieste-ma. Ca eu, ca o tina, spurcaciunea pacatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu si intru tot puternic, poti a ma opri. Caci, daca pe cel drept vei milui, nu este lucru mare si, daca pe cel curat vei mantui, nu-i nici o minune, ca acestia vrednici sunt a dobandi a Ta bunatate. Ci, spre mine, Stapane, revarsa milele Tale si intru aceasta arata-ne neasemuita Ta iubire de oameni, ca Tie s-a incredintat saracul, cel lipsit de toate bunatatile.
Deci, aceste si altele asemenea acestora, in toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se intampla lui a cadea, ori de nu. Deci, odata, cazand in obisnuitul pacat, noaptea, s-a sculat indata si a inceput canonul. Iara diavolul, uimindu-se de nadejdea si de nerusinarea lui cea catre Dumnezeu, in vederea ochilor aratandu-se, statea langa dansul, ii zicea: „Ticalosule, cum nu te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, si a chema numele Lui, ci nerusinandu-te, indraznesti pana si a canta?”
Raspuns-a fratele: „Limba aceasta fierarie este: un ciocan dai, si altul iei. Deci voi rabda pana la moarte, cu tine luptandu-ma, si asa voi ajunge in ziua cea de pe urma. Deci iata cu juramant, te pecetluiesc, si indraznind intru nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, zica: Ma jur pe Cel ce a venit a chema pe pacatosi la pocainta si a-i mantui, nu voi inceta luptandu-ma, rugandu-ma lui Dumnezeu, pana cand si tu nu vei inceta a te razboi cu mine. Si sa vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?”
Acestea auzindu-le, diavolul a zis catre dansul: „Cu adevarat de aici inainte nu ma voi mai lupta cu tine, ca nu, prin rabdarea ta, sa-ti agonisesc tie, cununa.” Deci, de atunci, s-a dus de la dansul luptatorul. Iara fratele, intru umilinta sedea plangandu-si de-a pururea ale sale pacate. Deci, ii zicea lui gandul: „Bine plangi.” Iara el zicea impotriva gandului: Anatema binelui acestuia! Ca nu voieste Dumnezeu sa-si piarda cineva sufletul intru faptele necinstirii, ca apoi sa sada a-l plange pe dansul. Ci ori il mantuieste, ori nu.”
Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian