Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Teodul, ce a fost eparh.

Cata datorie ai?

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), fiind de
bun neam si avand dregatoria de capetenie a pretorilor. Si desi avea
femeie legitima, petrecea insa viata neprihanita. Deci, vazand rapirile
si jefuirile ce le faceau, cei de pe langa imparatul, si-a lepadat
dregatoria ce avea si, fiindca i-a murit si femeia, si-a impartit la
saraci toata averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de
aur. Si, sculandu-se din Constantinopol s-a dus la Edesa unde,
facandu-se monah, s-a suit pe un stalp, pe care a stat treizeci de ani.
Si acolo s-a invrednicit dumnezeiestilor dariri. Ca nu se hranea cu
mancare obisnuita, ci numai, in fiecare Duminica, se impartasea cu
Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Si manca si din
anafura, iar altceva nimic. Deci, oarecand, fiind el suparat de
ganduri, se ruga lui Dumnezu ca sa-i arate cu cine este asemenea la
fapta buna. Si, a auzit glas dumnezeiesc, zicandu-i ca este asemenea cu
Cornilie mascariciul, care se numea si Pandur si locuia in Damasc.
Aceasta asemanare nu putina tulburare a pricinuit Cuviosului, din
ispitirea cu adevarat a diavolului, vrajmasul sufletelor nostre. Si,
sculandu-se s-a dus la Damasc si, afland pe pomenitul Cornilie, a cazut
la picioarele lui, vrand sa afle vietuirea lui. Iar Cornilie zicea ca
este om pacatos si ca nu are nici o fapta buna. Deci, fiindca batranul
cu staruinta il ruga pe el, pentru aceasta, silit fiind, i-a spus: „Eu,
parinte, din tanara mea varsta, adunandu-ma cu mascaricii si cu
jucatorii, imi castigam cele de nevoie spre vietuire, prin defaimatul
acesta mestesug. Insa, in sfarsit, venind in gandirea multelor mele
pacate si cugetand la rasplatirile Judecatii ce va sa fie, m-am lasat
din obisnuitele mele rautati si ma indeletnicesc dupa putinta, spre
viata curata si spre milostenie catre saraci; si acestea doar stiu
despre mine.” Si fiindca batranul staruia iarasi, rugandu-l si
jurandu-l pe el ca sa-i spuna si pe celelalte ale lui fapte bune, i-a
raspuns Cornilie: „Cu putina vreme mai inainte, Parinte Sfinte, o
femeie de bun neam, stralucita cu slava si cu bogatia si cu intreaga
intelepciune, s-a insotit prin nunta cu un barbat, care, fiind cu totul
desfranat, a cheltuit nu numai averea femeii, ci si pe a sa. Inca si
alti multi bani s-a imprumutat si i-a pierdut. Si, fiind aruncat in
inchisoare, a pricinuit femeii sale nemangaiata suparare. Aceasta,
vazand pe ticalosul ei barbat ca se primejduieste sa moara de foame in
inchisoare si, neavand ce face, cu rusine, a inceput a cere. Si numai
aceasta, ci ca o cumpana, era aproape sa cada si in desfranare, fiind
ea foarte frumoasa. Deci, pe aceasta eu intampinandu-o si, afland
princina pentru care ea se poarta incoace si incolo, m-am mahnit din
inima si, lacrimand, am zis catre dansa: „Cata datorie ai, o, femeie?
Iar ea a raspuns: Patru sute de nomisme, domnule al meu. Deci, eu,
socotindu-mi lucrurile mele, am aflat ca am doua sute si treizeci de
nomisme si, fiindca acestia nu ajungeau spre plata a toata datoria, am
vandut si oarecare podoabe ce aveam si straiele cele mai bune. Si asa,
facand suma de patru sute de nomisme, i-am dat in mainile femeii,
zicandu-i: Ia acesti bani, femeie, si, ducandu-te cu pace, slobozeste
pe barbatul tau din inchisoare, rugandu-te din toata inima catre
Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca sa-mi fie milostiv in ziua Judecatii.”

Acestea auzindu-le Teodul, si foarte mult minunandu-se,
multumind lui Dumnezeu, iarasi s-a intors si s-a suit pe stalp. Si
traind inca putina vreme dupa aceasta, cu buna nadejde s-a mutat catre
Domnul.

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian