Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Filofteia, fecioara, ale carei sfinte moaste se afla la manastirea Curetea de Arges, din tara noastra (sec. XII).

Fericita si-a dat sfantul ei
suflet in mainile lui Dumnezeu.

Aceasta frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia
Cerurilor, Sfanta Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate
Tarnavo, din parinti crestini cu credinta, bulgari de neam, plugari cu
mestesugul si simpli cu cunostinta. Dupa ce copila a ajuns la varsta
cea primitoare de invatatura si, dupa ce a semanat in inima sa si in
sufletul ei cel primitor samanta faptelor bune, a fecioriei si a
milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica ei s-a mutat catre
Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca si avand
intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o
pe dansa Duhul Sfant, a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele
incepatoare. Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi
cu luare aminte, a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca
si cea sufleteasca, miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi,
adapand pe cei insetati si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin
aceasta, candela sufletului sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si
gatindu-se pentru intrarea in camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele
intelepte. Si toate aceste fapte bune le savarsea Sfanta cu mare
statornicie si rabdare, nebagand in seama ispitele si necazurile
pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice: „Gatitu-m-am si nu
m-am tulburat a pazi poruncile Tale.”

Deci, dupa ce a murit
mama Sfintei, tatal ei si-a luat alta femeie si, fiindca mai totdeauna
se intampla ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege,
aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama vitrega, vazandu-i
milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de uratorul binelui,
diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o tatalui ei
si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe saraci si
flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si le
impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la
tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara
mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile
lui.

Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele, sa duca bucate
tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte
saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea
sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar
Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le
ducea tatalui ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal
sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca
totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a
pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face
cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in
vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce
facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si
dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si,
neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul
sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei
sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in
ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o,
a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei
suflet in mainile lui Dumnezeu.

Iar sfantul si feciorescul ei
trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand,
cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de
prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de
spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar
alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se
revarsase imprejurul sfintelor ei moaste; ca vrand sa ridice sfantul ei
trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.

Deci,
a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai
cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul
Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina
cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii,
precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu
rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca
lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor,
Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care
implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice
sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate,
nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe
roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.

Deci,
cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i
vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile,
bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si
nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca, cea din
Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea
fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a
Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel
poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate
aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu
niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii
si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus sfintele ei
moaste si le-a asezat in biserica domneasca, cea zidita de dansul, in
orasul Argesului.

Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a
manastirii Curtea de Arges, de catre binecredinciosul Voievod Neagoe
Basarab, cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in
manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa
atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la
tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei
rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian