Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie, caci cel ce da saracilor milostenie, da lui Hristos si insutit va lua.

„Daca voiesti sa-i dam
imprumut, apoi sa-i dam Dumnezeului crestinesc.”

A fost o femeie crestina, avand de barbat un elin pagan; si erau
amandoi saraci, avand ei numai cinzeci de arginti mari. Deci, a zis
barbatul catre femeia sa: „Sa dam argintii acestia imprumut, ca de-i
vom cheltui pe ei cate unul, apoi se vor sfarsi si nu vom mai avea.”
Si, raspunzand, acea buna femeie i-a zis lui: „Daca voiesti sa-i dam
imprumut, apoi sa-i dam Dumnezeului crestinesc.” Si i-a zis ei
barbatul: „Dar unde este Dumnezeul crestinesc, ca sa-i dam Lui
imprumut?” Zis-a lui femeia: „Eu ti-L voi arata pe El. Si de-i vei da
Lui imprumut, apoi nu-i vei pierde pe ei, ci inca si dobanda iti va da
tie si cu adevarat ii va indoi.” Iar el a zis: „Sa mergi si sa mi-L
arati mie si-I voi da Lui imprumut.”

Deci, ea luandu-l, l-a dus
pe el in sfanta biserica si i-a aratat lui pe cei saraci, zicandu-i:
„La acestia sa dai argintii si Dumnezeul crestinilor ii va lua de la
dansii, ca toti acesti saraci ai Lui sunt.” Iar el, cu bucurie, a
impartit la saraci acei cincizeci de arginti si s-au dus la casa lor.
Dar, dupa trei luni, neajungandu-le lor hrana, a zis barbatul: „O,
femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul crestinilor sa ne dea noua din
datoria aceea, ca, iata, am saracit.” Si i-a zis femeia: „Sa mergi unde
ai pus argintii si-ti va da tie ceea ce-ti trebuie.” Iar el s-a dus la
biserica si, fiind la locul unde a impartit argintii la saraci si
umbland prin toata biserica, n-a aflat pe nimeni, care sa voiasca a-i
da lui ceva, ci numai pe saracii care sedeau acolo. Iar el gandea intru
sine pe cine sa intrebe si cui sa zica si sa ceara. Si a vazut inaintea
picioarelor sale, pe marmura, un argint si, aplecandu-se l-a luat pe
el, si s-a dus la casa sa si i-a zis femeii sale: „Am umblat la
biserica voastra si, sa ma crezi pe mine, femeie, ca n-am vazut pe
Dumnezeul crestinesc, precum mi-ai zis mie si nimeni nu mi-a dat mie
ceva, fara numai am gasit jos acest ban de argint, acolo unde am
impartit eu cei cincizeci de arginti.” Atunci i-a zis lui acea minunata
femeie: „Acela este Dumnezeu si nevazut ti-a dat tie, pentru ca nevazut
este si cu nevazuta putere chiverniseste lumea. Ci mergi, stapane, si
sa cumperi noua cate ceva ca sa mancam astazi si acelasi Dumnezeu iti
va da tie iarasi.” Iar el, ducandu-se, a cumparat pentru ei paine, vin
si peste si, aducandu-le, le-a dat femeii sale.

Deci, ea luand
pestele, a inceput a-l spala si, spintecandu-l, a aflat in el o piatra
foarte minunata si ea nu o cunostea ce este si a pus-o la pastrare;
apoi, dupa ce a venit barbatul ei, i-a aratat lui piatra, zicand:
„Aceasta pietricica am aflat-o in peste.” Iar el, vazand-o, s-a minunat
de frumusetea ei si nu stia, adica, nici el ce este, insa a zis: „Sa ma
duc, dar, ca sa o vand pe ea.” Deci, mergand, s-a apropiat de un
argintar si i-a zis: „Voiesti, oare, sa cumperi pietricica aceasta?”
Iar acela i-a zis lui: „Cat voiesti sa-mi ceri pe ea?” A grait cel ce o
vindea: „Tu stii cat face?” Iar negutatorul i-a zis: „Sa iei cinci
arginti pe ea.” Ci, vanzatorul, socotind ca-l ia in batjocura i-a zis:
„Apoi, vei da oare atata?” Argintarul, socotind, iarasi ca celalalt isi
bate joc de el, i-a raspuns, zicand: „Sa iei zece arginti.” Apoi,
vanzatorul a cunoscut ca argintarul nu-i raspunde cinstit si a tacut.
Deci, dupa putin timp argintarul a mai zis: „Sa iei cinsprezece
arginti, ” insa vanzatorul n-a mai zis nimic, macar ca argintarul pana
la treizeci si pana la patruzeci si chiar cincizeci de arginti ii da
lui.

Deci, vanzatorul a cugetat atunci intru sine si a zis: „De
n-ar fi fost pietricica aceasta de mare pret, apoi n-ar fi dat pe ea
cincizeci de arginti.” Si a inceput si el a-i mari pretul ei. Dupa
aceea, argintarul i-a ridicat pretul pana la trei sute de arginti si a
inceput, cu juramant, a-i da lui acesti bani. Iar vanzatorul si-a luat
argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului si s-a dus la femeia sa,
bucurandu-se.

Deci, aceea, vazandu-l pe el, i-a zis: „Cu cat ai
vandut-o?” Ca, socotea ca pe cinci sau pe zece banisori de arama a
dat-o. Atunci el, scotand trei sute de arginti, i-a dat ei, zicandu-i:
„Cu atat s-a dat.” Iar ea, minunandu-se de darul iubitorului de oameni
Dumnezeu, a zis barbatului sau: „Oare, vazaut-ai cat este de bun
Dumnezeul crestinilor si atotcunoscator, ca nu numai cincizeci de
arginti, ci si dobanda ti-a dat tie? Vezi, ca nu este alt Dumnezeu,
nici in cer, nici pe pamant, afara de Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu
Unul este.” Deci, crezand acela, printr-o incercare ca aceasta, s-a
facut crestin si a proslavit pe Hristos, Dumnezeul nostru.

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian