Întru aceastã zi, cuvânt despre un cãrturar milostiv.

„Piedica si sminteala te-ai facut milosteniei.”

A fost in Ascalon un om temator de Dumnezeu, avand obiceiul de a primi pe straini si trimetea milostenii pretutindeni. Si inca atat era de milostiv, cat si casa lui si-a facut-o casa de adapostire a strainilor. Si mai vartos primea pe calugari si averea pe care o avea o da acestora, iar manastirilor celor din pustie le trimitea galbeni.

Odata, intr-o vreme cand vrea sa trimita milostenie, s-a intamplat ca nu avea nici macar bani de arama, si se mahnea de aceasta. Deci, sezand el in casa mahnit, a intrat la dansul un batran, iar el i-a zis lui sa se aseze. Si era, cel ce venise, frumos la chip. Si, dupa ce a sezut, i-a zis lui cel ce venise: „Pentru ce, dascale, esti mahnit?” Iar el i-a raspuns: „Pentru pacatele mele tanjesc.” Ca asa ii era obiceiul lui de a grai totdeauna. Iar acela a zis catre dansul: „Iata, dar ca alta grija ai: deci, pentru ce te mahnesti si esti intristat? Au nu stii ca Dumnezeu Se ingrijeste mai mult decat tine, avand purtare de grija de toata faptura Sa?” Si, scotand din sanul sau o legatura, i-a dat-o carturarului, zicand: „Iata, ai trei sute de galbeni, asemenea si arginti; deci, fa dupa obiceiul tau.”

Iar carturarul, ducandu-se in camara, a pus legatura in ladita si, introcandu-se, voia sa cinsteasca pe batranul, dar n-a mai aflat pe nimeni. Deci, a inceput a tine de rau pe cei din casa: „Pentru ce, dupa ce i-ati dat voie batranului sa intre la mine, l-ati lasat sa iasa, nici macar rugaciune facand catre Dumnezeu?” Iar ei cu juramant ziceau: „N-am vazut pe nimeni.” A chemat apoi pe portar si se rasti la el, zicandu-i: „Cum l-ai lasat sa intre pe batran, fara a-l conduce pe el?” Si acela, asijderea, se jura ca n-a vazut pe nimeni, nici intrand, nici iesind. Atunci a cunoscut ca, din dumnezeiasca putere, se facuse aceasta si, cazand la pamant cu lacrimi, graia: „Doamne, Dumnezeul meu, cine sunt eu, defaimatul si pacatosul, de vreme ce, in acest fel, randuiesti cu mine, nevrednicul?” Iar dupa ce a impartit ca milostenie, tot ce i s-a dat, in aceeasi vreme au venit doi calugari si i-au dat lui niste aur. Si, aducand bucate, a inceput a-i ruga pe ei ca sa manance, iar aceia i-au zis lui: „Du-le inapoi, ca vom veni diseara la tine, ca locuim la sfintii parinti egipteni; deci, sa trimiti acolo dupa noi.” Insa, seara a trimis si nu i-a aflat. Iar cei de acolo au zis: „Ei nici n-au fost la noi.” Atunci a cunoscut ca si acestia tot de la Dumnezeu i se trimisesera lui. Si da indestulata milostenie si ladita nu s-a mai desertat de aur.

Iar odinioara, nefiind destul undelemn, chelarul a vazut aceasta si a vrut sa spuna fericitului ca sa cumpere, dar a uitat sa-i spuna. Si a intrat, iarasi, in camara pentru alta treaba si a vazut vasul cel gol, plin de undelemn. Deci, venind, chelarul a spus aceasta carturarului. Iar el a grait lui: „Oare, ai mai spus si altora?” Iar acesta a zis: „Am spus.” Si a raspuns, zicandu-i: „Piedica si sminteala te-ai facut milosteniei.”

Iar aceasta v-am spus-o voua, fratilor, minunandu-ma de darul lui Dumnezeu, cum miluieste pe cei milostivi si mila Sa cea mare le daruieste lor. O, cat de bine este a face milostenie cu toata puterea! Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian