Întru aceeasi zi, cuvânt despre tâlharul ce s-a mântuit prin putine lacrimi.
Cu adevarat a biruit iubirea de oameni a lui Dumnezeu”.
In zilele lui Mauriciu imparatul (582-602), a fost un oarecare talhar din partile Traciei, cu totul salbatic si cumplit si era in asa fel, ca multi nu l-au putut prinde pe el. Deci, auzind de aceasta, imparatul a trimis la dansul crucea sa, zicandu-i: „Nu te teme!” Iar talharul, vazand cintita cruce si crezand cuvantul imparatului, a venit si a cazut la picioarele imparatului, marturisindu-se. Iar imparatul, cu bucurie, l-a primit si l-a iertat. Apoi, trecand putine zile, a cazut in boala si zacea in casa de oaspeti si, adormind, a vazut infricosatoarea judecata. Si, trezindu-se in noaptea urmatoare, daca s-a vazut pe sine bolnav si aproape de iesirea din viata, s-a intors la rugaciune catre Dumnezeu, plangand si zicand, cu amare lacrimi: „Nu cer de la tine, Iubitorule de oameni, ceva mai mult decat numai cate le cerea, prin marturisire, talharul cel mai inainte de mine. Si, precum spre talharul acela, asa si fata de mine, talharul, minuneaza milele iubirii tale de oameni si primeste aceasta suspinare a mea de moarte, pe pat, nu pe cruce. Si, precum ai primit pe cei dintru al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic nu au lucrat, asa ma primeste si pe mine, afundandu-ma in lacrimile mele cele putine si curatindu-ma cu ele. Da-mi mie iertare, necerand ceva mai mult de la mine, ca nu ma incape vremea si panditorii cei de prin pesteri s-au apropiat. Dar sa nu stai impotriva, nici sa-mi iei seama cu deamanuntul, ca nu vei afla in mine ceva bun. Ca m-au cuprins faradelegile mele si, catre seara, rau am ajuns, ca nenumarate sunt datoriile mele. Ci, precum ai primit suspinarea cea amara a lui Petru, primeste-o si pe a mea, iubitorule de oameni, turnand lacrimile acestea peste zapisul pacatelor mele si, cu buretele milostivirii Tale, sterge greselile mele cele neasemanate”.
Si asa, multe ceasuri marturisindu-se talharul si cu mahrama stergandu-si lacrimile sale, si-a dat duhul, precum ne-au spus cei de aproape ai sai. Iar carmuitorul cel mai mare al casei de oaspet a vazut, in somn, in ceasul in care a murit talharul, niste demoni multi, care, venind la patul talharului, cu multe zapise, aveau scrise multime de pacate talharesti. Si, iata, doi tineri frumosi au adus o balanta si purtand demonii toate zapisurile talharului, au si tras in jos un taler al balantei, iar celalalt taler sta sus. Deci, au zis ingerii cei luminosi: „Oare nu avem de pus aici nimic?” Si au zis unul catre altul: „Ce putem sa avem. Ca nu-i mai mult decat zece zile de cand s-a intors de la ucidere”. Si, cand a grait acestea, a adaugat: „Sa cautam vreun lucru bun”. Si a aflat unul dintre ei mahrama, intru care erau lacrimile lui, si a zis: „Cu adevarat, aceasta este mahrama cu lacrimile lui; sa o punem, deci, de cealalta parte a cumpenei si iubirea de oameni a lui Dumnezeu impreuna cu ea, si vom vedea ce va fi”. Si numai cat au pus-o pe ea de cealalta parte, si a si tras indata si a risipit zapisele ce erau de partea dracilor. Si au strigat cu un glas, zicand: „Cu adevarat a biruit iubirea de oameni a lui Dumnezeu”. Si, luand sufletul talharului, l-au dus pe el cu ei. Iar demonii, tanguindu-se, au fugit rusinati.
Aceasta vazand-o, carmuitorul casei s-a sculat si, alergand, a intrat in camera si, venind la patul talharului, a aflat trupul cald inca, de vreme ce sufletul sau se dusese la Dumnezeu, iar mahrama pe ochii lui fiind, plina de lacrimi. Si, luand mahrama, a intrebat pe imparat si a zis: „Sa laudam pe Dumnezeu stapane, ca am auzit ca in zilele stapanitoarei tale imparatii s-a mantuit un talhar”. Iata, cu adevarat, acum am vazut, numai de vom si crede ca sunt adevarate, ca bine este sa ne pregatim pe noi insine si sa intampinam cu pocainta ceasul cel ingricosator al mantuirii.
( Proloage)
Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian