Cazania duminicii a XXIV-a dupa Pogorarea Sfantului Duh

Despre pocainta si marturisire

Fraţi creştini,

Prin pocăinţa şi întoarcerea fiului risipitor, ni s-a dat nouă chipul pocăinţei şi mărturisirii adevă­rate. Dacă vom cerceta cu grija acest îndreptar şi ne vom gîndi la chipul în care noi ne pocăim şi ne mărturisim acum, vom găsi că sîntem atît de departe de el, pe cît este cerul de pămînt. începutul pocăinţei fiului risipitor a avut loc cînd şi-a venit în sine, cînd şi-a venit în fire. Intr-adevăr, acesta este începutul po­căinţei adevărate şi fără acesta nimeni nu poate veni la pocăinţă, pentru că de nu-fi vei recunoaşte păcatele tale, cum te vei putea pocăi? Şi de nu te vei gîudi la cele ce ai făcut, cum vei putea recunoaşte păcatele tale ? Şi de nu-ti vei aduna mintea ta şi n-o vei pune spre a te cerceta pe tine însuti, cum vei putea să-ti cunoşti faptele tale ? Fiul risipitor, depărtîndu-şi mintea sa de la gîndurile păcătoase, a adunat-o spre privirea şi cerce­tarea stării sale. Şi, cercetînd starea sa, adică gîndurile, cuvintele şi faptele sale, a văzut îndată toate fărăde­legile pe care le săvîrşise. De aceea a cunoscut pe cine a mîniat, de cine s-a despărţit, de unde a căzut şi în ce noroi de păcate a ajuns. A văzut noroiul fărădelegilor sale şi a simţit mirosul urît al păcatelor sale, lipsa harului lui Dumnezeu si  pierderea sufletului  sau. Si venindu-şi în sine, şi-a adus aminte de nevinovăţia şi buna lui stare, cînd era lingă tatăl său; şi şi-a adus aminte de slava, de cinstea şi de bunătăţile cele dumnezeieşti, de care sînt îndestulaţi toţi cei care slujesc lui Dumnezeu şi-şi duc via^a împreuna cu El. Punînd deci faţă în faţă starea sa cea dintîi şi sfînta cu cea de a doua şi păcătoasă, şi-a frînt inima lui cea întunecată şi a adus în gura lui aceste cuvinte de umilinţă: „Cîţi argaţi ai tatălui meu sînt îndestulaţi de pîine, iar eu pier aici de foame!”

Spuneţi-mi mie, acum, care dintre noi, astăzi, mai pune început pocăinţei sale şi întoarcerii minţii sale spre privirea vieţii şi chipului trăirii sale, ca fiul cel risipitor din pilda grăită de Domnul ? Care dintre noi, vrînd sa se pocaiască, smulge mai întîi mintea sa de la gîndurile trupeşti şi lumeşti, apoi îşi cercetează conştiinţa sa şi recunoaşte cîte a păcătuit cu mintea, cîte cu cuvîntul şi cîte cu lucrul? Cine dintre noi socoteşte că, pentru păca­tele sale, s-a făcut nevrednic de împărăţia lui Dumnezeu şi vinovat chinurilor veşnice? Cine dintre noi pune faţă în faţă starea în care se găseşte, cu viaţa şi fericirea drepţilor? Nimeni! în vremea de astăzi, fiecare pune început şi temelie pocăinţei sale cu astfel de cuvinte: Mă duc la duhovnic să .mă mărturisesc, şi face aceasta fără nici o pregătire şi fără nici o socoteală. Cum poţi să mergi Ia mărturisire fără nici o pregătire şi, stînd înaintea duhovnicului tău, să ştii că stai înaintea lui Dumnezeu, Judecătorul cel drept şi înfricoşat, ca să spui înaintea Lui păcatele tale şi să mărturiseşti că ai călcat poruncile Lui şi să ceri de la El iertarea mulţimii păca­telor tale? Cum îndrăzneşti să vii, fără să-ţi socoteşti mai dinainte numărul şi greutatea păcatelor tale şi fără să te gîndeşti cum să grăieşti şi cu care cuvinte să ceri iertare? Cu gîndul şi cuvintele: mă duc să mă mărtu­risesc, fără nici o cercetare a greşelilor tale şi fără nici o pregătire, nu este un început de pocăinţă, ci o neso­cotinţă, o îndrăzneală şi o defăimare a mîntuirii tale.

Să căutăm la chipul pocăinţei pe care a făcut-o fiul cel risipitor, după pregătirea pe care aţi auzit-o. El a zis: <Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu>. Pentru

că nu şedea pe temelia faptelor bune, ci era pierdut şi zăcea în prăpastia păcatului, s-a hotărît să se scoale din locul păcatului şi să se întoarcă către Dumnezeu. De aceea, după ce a zis: <Scula-mă-voi>, a adăugat îndată: <şi mă voi duce la tatăl meu>. Apoi şi-a pregătit cuvin­tele mărturisirii sale, zicînd: Şi voi spune:<Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sînt vrednic sa mă chem fiul tău>, adăugind şi cuvintele prin care avea să ceară de la Dumnezeu iertare: <Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi>.

Oare, mai înainte de mărturisire, zicem şi noi cuvin­tele fiului risipitor: ,,Scula-mă-voi”? Adică, ne hotărîm noi, înainte de mărturisire, să ne ridicăm şi să ne în­depărtăm cu totul de păcate? Nu! Mai înainte de măr­turisire, noi nici nu ne gîndim, nici nu ne aducem aminte de păcatele noastre, nici nu ne hotărîm sa ne depărtăm cu totul de la păcat, nici nu ne pregătim cuvintele măr­turisirii şi nici altceva din cele care se cuvin pentru pocăinţă şi mărturisire; ci, venim la duhovnic, de multe ori, în ziua cea din urmă a postului şi îl aflăm pe el silindu-se să împace pe toată lumea celor care vor să se mărturisească, avînd mintea obosită de atîta luare aminte la cei care se mărturisesc şi de sfătuirile cele multe date lor. Şi, stîod înaintea lui, noi aşteptăm ca duhovnicul să cerceteze adîncurile inimii noastre şi să întrebe în care păcate am căzut, de cîte ori, cînd, şi celelalte întîmplări ale păcatului. Aşteptăm ca el să pună în gura noastră făgăduinţa depărtării de păcate şi cuvintele pocăinţei, ca şi cum noi nu am avea nici minte, nici voinţă, nici cuvînt şi nici gură. O, cit este de îndoielnică iertarea păcatelor cu acest fel de mărturisire, deşi părintele du­hovnic ne citeşte cu umilinţă rugăciunea de iertare! O, cum îndrăznim sa ne apropiem de altarul lui Dumnezeu, cu acest fel de pocăinţă şi mărturisire şi sa ne împărtă­şim cu Tainele cele sfinte şi înfricoşătoare!

Dar Dumnezeu, zic unii creştini, are milostivire nemărginită, căci încă departe fiind de Dînsul fiul risi­pitor, EI a alergat şi a venit la dînsul, a căzut pe grumajii lui şi 1-a sărutat. Apoi, i-a dat lui toate Jiarurile Sale cele dumnezeieşti, chiar viţelul cel îngrăşat. Intr-ade-văr, toate acestea sînt adevărate. Dar, pentru ce citesc în Evanghelie numai dovedirea milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu, şi nu văd şi chipul pocăinţei păcătosului? Am auzit că Dumnezeu a arătat milostivire nemărginită către fiul cel risipitor, dar am auzit şi cum fiul cel risipi­tor a dobîndit această milă. Am auzit cum şi-a venit în fire, cum şi-a cercetat întîi păcatele sale, cum s-a în­durerat de lipsa harului lui Dumnezeu, cum s-a pregătit mai dinainte spre pocăinţă şi mărturisire, cu s-a hotărît să părăsească păcatul şi să se întoarcă la Dumnezeu. Cei care vor căuta numai la mila îndurării lui Dumnezeu şi vor trece cu vederea pregătirea pocăinţei vor fi aseme­nea omului aceluia, care caută numai la treapta cea de sus a scării, iieuitîndu-se la celelalte trepte şi întinzînd piciorul său, ca să urce drept la treapta cea de sus, în loc să se urce treaptă cu treaptă, cade şi se zdrobgşte. Milostivirea lui Dumnezeu este nemărginită. Insă Dumnezeu se milostiveşte numai spre aceia care se fac vrednici de milostivirea Lui. De te vei pocăi ca fiul cel risipitor, vei dobîndi iertarea păcatelor şi harurile cele dumnezeieşti, pe care le-a dobîndit acela. Caută spre tine însuti, mai înainte de mărturisirea ta, ca şi fiul cel risipitor; adună-ti mintea ta cea risipită în desfătările şi plăcerile trupului şi socoteşte toate păcatele cu în-tîmplările lor. Gîndeşte-te la acela pe care 1-ai mîniat şi de cîte bunătăţi 1-ai lipsit. Hotărăşte-te din tot sufletul şi din toată inima să părăseşti păcatul şi să te întorci Ia Dumnezeu. Pregăteşte-ti cuvintele mărturisirii tale, smereşte-ti inima şi varsă lacrimi din ochii tăi. Atunci, astfel pregătit, mergînd să te mărturiseşti, zi:<Scula-ma-voi şi mă voi duce la tatăl meu!> Astfel fiind pregătit, du-tc la duhovnic, care tine locul lui Dumnezeu şi Mîntuitorului tău, în ceasul mărturisirii tale. Venind însă la dînsul, să nu aştepţi ca unul care ai fi fără de glas, să te întrebe el şi tu numai să răspunzi, da sau nu, ci cu grai spune tu păcatele tale, cu întîmplările lor. Spunîn-du-Ie pe ele, să nu ti le acoperi prin îndreptăţiri, să nu osîiideşti pe alţii, ci pe tine însuti să te mărturiseşti că eşti greşit, zicînd: ,,Greşit-am la cer şi înaintea lui Dumne­zeu”, în chipul acesta te vei urca din treaptă în treaptă pe scara cea mîntuitoare a pocăinţei adevărate şi vei afla milostivirea lui Dumnezeu,Care îţi va ierta ţie toate păcatele tale şi te va învrednici de harurile Sale cele dum­nezeieşti.

Iubirii mei fraţi, acesta este drumul pocăinţei şi al mărturisirii, pe care Domnul lisus 1-a închipuit prin cu­vintele pildei Evangheliei de astăzi. Cel ce nu va merge pe drumul acesta, pocăinţa aceluia este îndoielnică, măr­turisirea nedesăvîrşită şi iertarea păcatelor nesigură. Fericit este însă cel care va păzi această îndrumare dată de Dumnezeu; fericit este acela care într-acest chip se va pregăti dinainte şi într-acest fel se va mărturisi. Pe acesta, fără îndoială, Dumnezeu îl va primi; va că­dea pe grumajii lui şi-1 va săruta. Cînd părintele cel duhovnicesc grăieşte pentru Dumnezeu, aici pe pamînt:,,Fiule, |i se iartă ţie păcatele tale”, Dumnezeu din cer îi dă lui iertarea păcatelor, şi atunci el se îmbracă în haina mîntuirii, primeşte harul Sfîntului Duh, îşi îndreptează paşii sufletului său pe calea dumnezeieştilor porunci şi se învredniceşte de împărtăşirea dumnezeieştilor Taine. De aceea fiecare om, care se va pocăi şi se va mărturisi astfel, se va face fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al împă­răţiei Lui celei veşnice, în lisus Hristos Domnul nostru, a Cărui slavă şi stăpînire este în vecii vecilor. Amin!

(Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian