Întru aceastã zi, cuvant despre o femeie, care a venit la Cuviosul Neofit sa se marturiseasca.

„Am venit la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa-mi marturisesc pacatele mele”.

Cinstitul Neofit, imbunatatitul monah si preotul lui Dumnezeu, care viata pustniceasca petrecea, insusi ne-a spus oarecand: O femeie slavita, dupa moartea barbatului ei, adunandu-si in ganduri pacatele sale si aducandu-si aminte de ceasul mortii si luand aminte si la infricosata judecata, a mers la un calugar Neofit si, inchinandu-se lui, i-a zis: „Am venit la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa-mi marturisesc pacatele mele”. Iar el n-a voit si i-a zis: „Mie nu-mi este cu putinta, fiica, sa iau aminte la faptele femeiesti.” Iar ea a zis: „Sfinte parinte, Domnul Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, imbracandu-Se in chipul nostru, n-a lepadat pe desfranata ce venise la Dansul, sarutandu-I cu lacrimi cinstitele Sale picioare si marturisindu-si Lui pacatele sale. Iar tu ma indepartezi pe mine, care voiesc a ma pocai si a ma mantui?” Deci, aceasta auzind, staretul i-a raspuns ei si i-a zis: „Daca asa imi graiesti mie, fiica, si cu credinta ai venit la nevrednicia mea, sa mergem in biserica si spune, cu inima infrantam, catre Iubitorul de oameni, milostivul Dumnezeu, faptele tale, auzindu-le si eu, prostul batran, unele ca acelea”. Si ea, venind impreuna cu staretul in biserica si rugandu-se, s-a inchinat staretului si sta tacand. Iar staretul o indemna pe ea si zicea: „Ce este aceasta fiica, ca de dimineata mi-ai silit a mea smerenie, ca sa te primesc si acum nu-mi spui nimic?” Iar ea a raspuns: „Nu indraznesc a-ti spune, cinstite parinte, ca m-a cuprins in gand necunoscut. Iar staretul i-a zis: „Scrie-l pe el cu toata slobozenia si eu voi citi hartia aceea, inaintea Domnului Dumnezeu, Care iarta, dupa multa mila Lui, pacatele noastre”. Si a zis femeia: „Nici aceasta nu o pot face, pentru multele mele fapte de rusine”. Si i-a zis staretul: „Daca nici aceasta nu o poti face, apoi, eu, iti voi pomeni tie cate pacate se fac in viata omeneasca, zicand cate unul si intreband daca asa oare facut-ai sau altceva?” Iar ea i-a raspuns: „Cu darul lui Dumnezeu si cu sfintele tale rugaciuni, nimic din cele ce-mi graiesti n-am facut, ci altele sunt pacatele mele”. Iar el a zis: „Daca sunt altele, apoi eu nu sunt stiutor de inimi, nici tainele omenesti nu le stiu”. Si ea a zis: „Roaga-te pentru mine, ca sa faca Dumnezeu cum va voi El”. Si, acesta zicand, s-a inchinat staretului. Iar ea mergand pe ultita, a vazut pe un calugar batran slabanog, zacand pe pamant si cu totul neingrijit, si i-a zis lui: „Oare voiesti sa te iau in casa mea, unde te voi odihni bine, ca sa te rogi lui Dumnezeu pentru a mea nevrednicie?” Iar el a zis: „Voiesc, stapana, sa faci mila cu mine, ticalosul”. Deci, ea intrand, a gatit un pat si, trimitand, a cumparat haine calugaresti. Si a poruncit slugilor sa ia pe calugarul cel slabanog si, ducandu-l la spalator, sa-l spele pe el si sa-l imbrace in hainele cele noi, aducandu-l, sa-l puna in patul cel gatit pentru dansul. Si, aceasta facand-o, ii slujea lui acolo, ungandu-i ranile si tamaduindu-le.

Iar, dupa catava vreme, sosind Joia cea Mare mantuitoarelor Patimi, a zis femeia catre batranul acela: „Un lucru vreau sa fac parinte: sa-l suferi si sa nu zici nimic”. Iar el a zis: „Cum vei porunci stapana mea, asa voi face”. Si, sosind ceasul dumnezeiestii slujbe, iar in bisericuta casei ei facandu-se sfanta Liturghie, preotul indata a inceput a citi Evanghelia, zicand: „Venind Iisus in Vitania in casa lui Simon cel lepros, s-a apropiat de dansul o femeie desfranata, avand o sticla cu mir scump…” Iar cand zicea preotul acesta, stapana casei a luat un vas cu mir si, apropiindu-se de calugar, l-a turnat pe picioarele lui, si sarutandu-le, le-a udat cu lacrimi si cu parul capului ei le-a sters si si-a marturisit pacatele sale. Deci, aceasta asa facandu-se, a fost un cutremur infricosat, nu in toata cetatea, ci numai in casa ei, iar dupa cutremur un glas zicand: „Iarta-ti-se tie pacatele tale!” Iar dupa ce a venit acel dumnezeiesc glas, s-a sculat calugarul sanatos cu totul, neavand nici o buba, nici rana pe trupul sau, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care face infricosatoare si mari minuni. Iar acea fericita femeie si-a luat iertare de pacatele sale, din mila lui Dumnezeu cea neasemuita. Si, petrecand ceilalti ani ai vietii sale in pocainta, s-a mutat la Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, ca nu voieste moartea pacatosului, ci intoarcerea lui o asteapta.

Drept aceea si noi, fratilor, stiind mila Mantuitorului nostru, sa ne sarguim a avea pocainta, infranare si dragoste si sa nu ne deznadajduim de a noastra mantuire, macar ca si foarte pacatosi suntem. Sa ascultam pe Domnul, Cel ce a zis: „De saptezeci de ori cate sapte pe zi de ar gresi cineva, pocainta sa ceara!” Si in orice ceas gresiti, intru acelasi ceas sa va marturisiti, nu ca unul catre altul, ci ca Insusi lui Dumnezeu. Sa muiem tarinile inimilor noastre si sa semanam fapte bune si sa ne curatim cu lacrimile, ca sa nu fim rusinati, inaintea infricosatorului Judecator.

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian