Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor, iubitor de Hristos, caruia diavolul i-a facut mare necaz, nesuferind milostenia lui.

„Cum si de unde ti s-a intamplat tie durerea acelei boli cumplite?”

Ne spunea noua unul din Parinti un lucru minunat si plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios si milostiv, care impartea la saraci toate foloasele cate i le da Dumnezeu. Iar odata, dupa obicei, ducandu-se in negustorie, a gazduit la o casa de oaspeti, pentru odihna. Si un oarecare sarac il ruga pe el si cerea de la dansul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea saracului: „Iata, frate, precum ma vezi, sunt pe cale si insotitorii inaintea mea s-au dus si n-am ceva la mine sa-ti dau. Ci te roaga lui Dumnezeu pentru mine si, cand ma voi intoarce, iti voi da tie cele trebuincioase.” Zisu-i-a saracul: „Dar cum voi putea eu sa stiu venirea ta?” Iar negustorul i-a aratat o scandura mica, ce se afla acolo si i-a zis: „In cutare zi sa ma astepti pe mine si, de nu ma vei afla atunci, sub aceasta scandurica, ce-mi va da mie Dumnezeu iti voi pune, iar tu sa iei ceea ce vei afla si te roaga lui Dumnezeu pentru mine.”

Deci, zabovind negustorul, a venit saracul acela la vremea cea hotarata si, ridicand scandurica, a aflat o comoara de aur de mult pret ascunsa. Si a asteptat pana a venit noaptea si a luat-o toata si s-a imbogatit. Si si-a cumparat palate de mult pret si robi si roabe, sate si vii, boi si camile, cai si catari si toate cate sunt de nevoie la un bogat. Si si-a luat femeie din oameni mari si a inceput a vietui cu slava, avand multe slugi. Iar dupa multa vreme, a venit acel binecredincios negustor si, fiind la acel loc, si-a adus aminte de saracul acela si, luand aur in mana, a voit sa-l puna sub scandura aceea, precum fagaduise saracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean si au cazut peste dansul niste rani rele, de la cap pana in picioare, ca si la fericitul Iov. Si, dintr-o boala ca aceasta, a petrecut vreme nu putina si, cautand tamaduire, si-a dat toata averea sa la doctori, incat nimic nu i-a mai ramas pentru el. Si, ca oricare din saraci, cerea milostenie. Deci, a venit si la casa bogatului celui ce fusese mai inainte sarac, la acela care, dupa sfatul negustorului, aflase, sub scandura, comoara si se imbogatise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sarac, a poruncit sa-l hraneasca.

Si, dupa aceasta, l-a intrebat: „Cum si de unde ti s-a intamplat tie durerea acelei boli cumplite?” Iar el, pe rand, i-a spus lui toate. Si a cunoscut bogatul ca pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atata bogatie. Si i-a zis: „Tu esti, dar, cutare negustor?” A raspuns saracul: „Eu sunt.” Si i-a zis bogatul: „Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a daruit Dumnezeu, ca sub scandura aceea am aflat bogatia aceasta.” Deci, si acesta cunoscandu-l, i-a zis: „Si mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta.” Apoi, a zis bogatul: „Daca pentru mine ti s-a intamplat aceasta boala grea, vie este Domnul, ca nu vei iesi din casa mea si de la masa mea nu te vei desparti, ci te voi odihni pe tine, intru toate zilele vietii mele.” Si l-a primit pe el in casa sa. Si nu putin se ingrijea de dansul. Si a inceput a-i aduce doctori, care aveau mestesugul tamaduirii. Insa, multa vreme, nu l-a putut tamadui de neputinta aceea.

Apoi, mai pe urma decat toti, a venit un doctor care zicea: „Cu nimic nu se poate tamadui patima aceasta, fara numai daca cineva isi va junghia pe pruncul intai nascut al sau si cu sangele lui ii va unge trupul de la cap pana la picioare, si indata bolnavul va fi sanatos.” Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Si, avand el un prunc intai nascut, a gandit sa-si junghie pruncul, pentru sanatatea bolnavului, ca se ingrijea de sanatatea lui. Si, pentru multa dragoste, de aproapele sau, cauta vreme priicioasa ca sa-si junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, cand femeia lui s-a dus sa se spele. Si, vazandu-si pruncul sau pe pat, dormind acoperit, luandu-l pe el degraba, l-a junghiat si i-a scurs sangele lui intr-un lighean mic si iarasi a pus la loc pe prunc mort si l-a acoperit pe el. Si, luand pe omul cel bolnav la un loc ascuns si dezbracandu-l l-a lasat pe el gol. Si, luand sangele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap pana la picioare, si, indata, s-a facut sanatos omul, precum a fost mai intai. Insa aceasta minune a facut-o Dumnezeu pentru credinta omului aceluia si pentru dragostea lui cea spre saraci si spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca sa-l alapteze. Si, cand a descoperit fata pruncului, a inceput pruncusorul, dupa obicei, a plange. Si auzind, tatal sau a alergat la prunc inspaimantat, si vazand viu pe pruncul sau, pe care-l junghiase, pentru tamaduirea bolnavului, a multumit cu lacrimi si a proslavit pe Dumnezeu, cel ce face niste minuni ca acestea, ca si pe cel bolnav l-a tamaduit si pe cel mort l-a inviat. Iar aceasta a facut-o Dumnezeu pentru credinta amandoura si pentru mila si dragostea Lui. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian