Întru aceastã zi, cuvânt despre un episcop, care a petrecut în pustie 39 de ani.
Si cum sta pacea in lume?
Ne spunea episcopul cetatii Suhia despre acest episcop, pe care l-a aflat in pustie, zicand: Cand am fost in pustie, fiind monah, atunci a voit a ma duce in cea mai departata pustie, sa vad de se afla acolo cineva, slujind stapanului Hristos. Si, luandu-mi paine si apa pentru patru zile, nu mi-a ajuns mie hrana si am indraznit a merge mai departe alte patru zile. Si slabisem de sete si de osteneala si, iata, cazand spre moarte, zaceam pe pamant. Iar cineva venind, s-a atins de buzele mele cu degetul, apoi m-a si pipait si indata m-am intarit, cat mi se parea ca nici nu fac calatorie, nici nu eram flamand, nici insetat si, sculandu-ma, am umblat prin pustie. Iar dupa ce au mai trecut alte patru zile, iarasi am ostenit si mi-am ridicat mainile la cer. Si, iata, acelasi barbat, ce pe mine ma intarise intai, iarasi m-a uns cu degetul pe buzele mele si m-a intarit si am mai mers saptesprezece zile. Iar, dupa aceea, am aflat o chilie mica, un finic si apa si un barbat stand, caruia perii capului ii erau imbracaminte si erau carunti, iar el insusi era infricosator la infatisare. Si dupa ce m-a vazut pe mine, a stat la rugaciune, iar dupa aceea a zis: „Amin” si a cunoscut ca om sunt, m-a luat de mana si m-a intrebat, zicand: „Cum ai venit aici? Si cum sta pacea in lume? Si inca mai gonesc prigonitorii pe crestini?” Iar eu am zis: „Cu rugaciunile tale am trecut prin pustiul acesta, iar prigoanele, cu puterea lui Hristos, au incetat. Dar rugu-te eu, spune-mi mie, de unde esti tu? Si cum ai venit aici?” Iar el, suspinand, cu plangere a inceput a grai: „Eu am fost episcop si, fiind prigoana atuncea, multe chinuri am luat. Si, neputand suferi chinurile, mai pe urma am jerfit idolilor. Dar dupa aceasta mi-am recunoscut faradelegea mea si m-am pedepsit pe mine sa mor in pustia aceasta. Si, iata, s-au implinit mie aici treizeci si noua de ani, de cand ma marturisesc si ma rog lui Dumnezeu sa-mi ierte mie pacatul meu. Si mi-a dat mie hrana din finicul acesta, iar mangaieri de la altii n-am luat”.
Si acestea zicand, s-a sculat si a iesit afara si a stat la rugaciune multa vreme. Iar daca a sfarsit rugaciunea, a venit la mine si, vazandu-i fata lui, m-am inspaimantat. Si mi-a zis mie: „Nu te teme, ca Domnul te-a trimis pe tine, ca sa-mi ingopi trupul meu, ca si pacatul acum mi l-a iertat”. Si acestea zicand, si-a intins picioarele si si-a sfarsit viata. Dupa aceea, rupandu-mi haina, jumatate mi-am lasat-o mie, iar cu jumatate am acoperit trupul Sfantului si l-am ingropat pe el. Si indata s-a uscat finicul si chilia a cazut. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca doar mi-a lasa mie finicul, ca sa petrec acolo. Si dupa ce nu m-a ascultat pe mine Dumnezeu, m-am intors cu pace si, iata, barbatul cel ce se aratase mai inainte ma intarea pe cale si asa, trecand pustiul si venind la frati, le-am spus toate. Deci, ma rog ca nici unul sa nu se dea pe sine la deznadajduire pentru pacatele sale, ci prin rabdare sa afle de la Domnul mila.
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian