Luna noiembrie în 4 zile: pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Ioanichie cel Mare, de la Olimp (†846).

Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, daca nu ai credinta cea dreapta.

Acest fericit a trait pe vremea luptatorilor impotriva sfintelor icoane, nascandu-se in tara Bitiniei, din tata care se numea Miritrichie si din mama ce se numea Anastasia. Si, incepand el a veni in varsta, din porunca parintilor sai, pastea vitele si cauta sa cunoasca ce este viata crestinilor, pazind poruncile Domnului. Si ajunsese a fi foarte imbunatatit, povatuindu-se de Duhul Sfant, la o viata de ascultare si de rugaciune. Si, cand isi facea rugaciunea, isi insemna turma sa cu semnul crucii si ramanea turma lui nemiscata si nerisipita de fiare si de talhari. Deci, ajungand el la plinatatea varstei, adica la 43 de ani, fericitul Ioanichie era un barbat frumos, voinic cu trupul si bun pentru pentru oaste. Drept aceea, trimisii imparatului, care alegeau astfel de barbati pentru paza imparatiei, l-au luat si pe Sfantul cu dansii, scriindu-l la oaste.

Si, dintru acea vreme, era infricosator vrajmasilor, pentru voinicia lui si iubit ostasilor celor impreuna cu dansul, pentru bunatatea si smerenia lui. Insa diavolul, pizmuind viata lui cea imbunatatita, l-a tras pe dansul in lupta impotriva sfintelor icoane. Si Ioanichie a fost atat de inselat de aceasta ratacire, incat arunca icoanele de prin biserici si prigonea pe cei ce se inchinau inaintea lor, nevrand nici sa auda vorbindu-se de sfintele icoane, credinta lui neputand intelege o vreme ratacirea de la curtea imparatilor sai. Dar Dumnezeu l-a izbavit de aceasta inselare, printr-un calugar care-l scoase din ratacire, zicandu-i pe nume, fara sa-l cunoasca mai dinainte: „O, fiule Ioanichie, daca te numesti crestin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, daca nu ai credinta cea dreapta”. Si, cunoscand ca de la Duhul Sfant s-a facut aceasta, a cazut la pamant, inchinandu-se. Si cerand iertare, ca din nestiinta a gresit, a fagaduit indreptare.

Deci, lasand cinstea si marirea pe care socotea imparatul sa i le dea pentru faptele sale de mare vitejie, Sfantul, dupa 24 de ani in slujba ostaseasca, parasind ostirea, s-a tras la muntele Olimpului si a mers la cei ce petreceau in viata calugareasca, vrand sa inceapa razboiul contra duhurilor rautatii celei de sub cer.

Si parandu-i rau de greseala lui se pedepsea cu post si cu tot felul de nevointe ale trupului si sufletului sau.

Deci, a invatat sa citeasca si sa deprinda psalmii pe de rost si umbla prin manastiri, cautand sa cunoasca randuiala vietii monahilor. Si a invatat pe de rost mai intai treizeci de psalmi, dorind mereu si cautand linistea pustniciei, si incerca a se adaposti in chilii singuratice prin munti si prin paduri. Si a dus asa viata pustiniceasca timp de 12 ani, dupa care s-a facut monah in manastirea Erest, ca acest pustnic, imbunatatit in fapte bune, inca nu era calugar.

Si, invatand pe de rost toata Psaltirea, a primit de la Hristos darul de a trece raul pe deasupra apei cu picioarele neudate, darul de a se inalta de la pamant in timpul rugaciunii nu numai cu duhul, dar si cu trupul sau, darul de a putea fi de fata, fara a fi vazut, si darul de a tamadui pe cei bolnavi, al facatorilor de minuni. Si, umbland, canta psalmii lui David, la fiecare stih adaugand cuvintele acestea: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul si acoperamantul meu este Duhul Sfant”; si aceasta era ca o dulceata pe limba sa si se veselea.

S-a asezat in cele din urma, intr-o mica chilie langa manastirea sa, pe muntele Antida si a avut fericirea, inainte de sfarsitul sau, de a fi partas la biruinta cinstirii sfintelor icoane (843), impreuna cu Sfanta imparateasa Teodora si cu Sfantul patriarh Metodie al Constantinopolului. Si asa, plin de zile, Sfantul Ioanichie s-a mutat la Domnul, in varsta de nouazeci si patru de ani. Dumnezeului nostru, slava!

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian