Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Teoctista, cea din Lesbos (+881).

Stai, omule.

Aceasta era din cetatea Metimna si, data fiind de copil la casa de
fecioare, s-a facut calugarita. Cand era de 18 ani, fiind la un praznic
al Invierii lui Hristos, a iesit, cu binecuvantare, la un sat, ca sa
vada pe sora ei, care traia acolo maritata si a ramas la dansa. Dar, in
acea noapte, s-a intamplat sa vina in satul acela niste talhari din
Creta, dintre care cel dintai era vestitul in rautate Nisir. Acestia,
luand robi pe toti ceilalti cetateni, au luat si pe Cuvioasa si s-au
dus. Iar a doua zi, s-au oprit in insula Paros si, scotand robii la
tarm, sedeau si se socoteau cu cat sa vanda pe fiecare. Iar Cuvioasa
Teoctista, gasind bun prilej, a fugit in taina in padure, scapand prin
aceasta din mainile lor. Deci, ramanand de atunci acolo, a trait
fericita treizeci de ani cu rea patimire, luptandu-se cu foamea, cu
gerul, cu arsita si hranindu-se cu ierburi si cu verdeturi salbatice si
nevazand niciodata vreun om, in toata vremea aceasta, ci prin rugaciune
numai cu Dumnezeu si cu Preacurata Nascatoare de Dumnezeu vorbind, prin
care si vietuia.

Si, dupa ce au trecut treizeci si cinci de ani,
din dumnezeiasca iconomie, s-au dus la Paros niste vanatori ca sa
vaneze, locul unde petrecea Cuvioasa, fiind un loc pustiu. Iar unul din
vanatori, despartindu-se si cautand locul unde sa afle vanat, a intrat
intr-o biserica a Nascatoarei de Dumnezeu ce se afla acolo, sa vada
cele ce sunt intr-insa. Si, dupa ce a vazut si s-a inchinat si a
ridicat ochii sai in sus si, iata, a vazut in pamant, in partea dreapta
a Sfintei Mese, ca o tesatura de panza de paianjeni, ce se clatina in
vant. Si, fiindca voia sa mearga mai departe, ca sa cunoasca bine ceea
ce vedea, a auzit un glas ce-i zicea: „Stai, omule, si nu te apropia ca
ma rusinez a ma arata tie, fiind femeie eu”. Iar vanatorul,
inspaimantandu-se de napraznicul glas si temandu-se, cauta sa fuga. Iar
dupa ce, cu greu si-a venit in sine, vanatorul a intrebat pe ceea ce a
strigat: „Cine si de unde esti?” Iar Sfanta i-a raspuns: „Arunca haina
ta ca sa ma acopar cu ea si apoi iti voi spune cele despre mine”. Si
vanatorul a facut indata dupa porunca. Iar Cuvioasa, luand haina si
imbracandu-se, s-a insemnat pe sine cu semnul crucii si asa s-a aratat
vanatorului, ca o vedere minunata si cu totul neasteptata.

Ca
parul capului ei era albit, iar fata ei negricioasa, carne pe trupul ei
cu totul nu se vedea la ea, ci doar o piele care tinea si cuprindea
legatura vinelor si a oaselor. Si, scurt zicand, tot trupul ei, nu se
vedea trup, ci doar o umbra de trup. Deci, dupa ce Sfanta a povestit
toata intamplarea ei, a rugat pe vanator ca, atunci cand iarasi va veni
in insula ca sa vaneze, sa-i aduca o particica din Sfantul Trup si
Sange al lui Hristos. Deci, cand s-a intors vanatorul, a adus cu sine
dumnezeiestile Taine, pe care Cuvioasa luandu-le si facand rugaciune,
s-a impartasit, multumind lui Dumnezeu. Iar vanatorul, ducandu-se la
vanat, s-a intors degraba la Cuvioasa, pe care a aflat-o zacand moarta.
Deci, sapand pamantul, pe cat s-a putut, si rugandu-se mult Cuvioasei
sa mijloceasca la Domnul pentru dansul, vanatorul a ingropat-o pe ea in
locul acela unde o aflase, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu.

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian