Întru aceastã zi, Cuviosul nostru Simeon Metafrast (+940).
Imparatul
il iubea pe Cuviosul.
Patria Cuviosului Simeon a fost Constantinopolul, traind in vremea
dreptcredinciosului imparat Leon cel Intelept (886-912). Deci, pentru
faptele lui cele bune si intelepciunea sa, s-a suit la vrednicia de
magistru si de trimis imparatesc si avea multa cinste la imparatul.
Asa, oarecand, au navalit arabii in Creta, cu oaste, si au pradat
cateva sate si cetati. Atunci, imparatul a ales conducator pe acel mare
si viteaz Himerie, impreuna cu care a trimis pe Cuviosul Simeon
Metafrast, sa mearga soli la arabii care luasera Creta, dandu-le
amandoura putere ca, sau sa-i supuna cu binele pe arabi sub imparatia
Constantinopolului, sau sa-i piarda cu oaste prin razboi. De navalirea
aceasta a arabilor pomeneste acelasi Metafrast, scriind viata Cuvioasei
maicii noastreTeoctista din Lesbos.
Deci, cu toate ca imparatul
il iubea pe Cuviosul si-l cinstea, atat pentru intelepciunea si fapta
lui buna, cat si pentru fireasca lui barbatie, pricepere si socotinta,
ce le avea in razboi si pururea pomenitul Simeon nu inclina spre
lucrurile acestea amagitoare, ci cugeta foarte mult sa paraseasca cele
ale lumii acesteia si sa se faca monah. Deci, a zis catre imparatul ca,
daca se va intoarce biruitor din Creta, sa-i faca un dar pe care el ar
dori sa-l ceara; iar imparatul i-a fagaduit ca, fara impotrivire, ii va
plini cererea. Deci, mergand in Creta impreuna cu Himerie, au vorbit,
ca niste soli, inaintea stapanitorilor arabi si atat i-a imblanzit pe
ei prin cuvintele sale cele intelepte, incat fara razboi i-au biruit si
i-au silit sa plateasca bir imparatului…
Deci, intorcandu-se
biruitor la Constantinopol, s-au inchinat imparatului, iar Cuviosul l-a
rugat sa-i dea lui darul ce i l-a fagaduit. Dar imparatul, nestiind ce
are a-i cere, a dat lui Simeon mana de i-a sarutat-o (ca asa era
obiceiul), socotind ca ii va cere aur sau oarecare cinste mai mare,
precum obisnuiesc oamenii de lume, dar Simeon, iubitorul de Hristos,
mai mult decat iubitorul de avutie, n-a cerut alta daruire de la
imparatul decat sa-l lase sa se faca monah.
Atunci, s-a mahnit
imparatul, pentru ca avea a se lipsi de un barbat atat de intelept si
de un ostean atat de viteaz. Si, neputand a-si calca fagaduinta, l-a
imbratisat cu lacrimi pe dumnezeiescul Simeon si l-a sarutat zicand:
„Mergi, fiule, cu mila lui Dumnezeu, Caruia roaga-te si pentru pacatele
mele”.
Deci, dupa ce s-a facut monah si s-a izbavit de
tulburarea lumii, Cuviosul a scris vietile sfintilor cate le-a aflat.
Si, ca unul ce era bogat si avea putere si dar, a trimis oameni in
felurite cetati si locuri, si i-au adus cate vieti de sfinti au aflat,
pe care el iarasi le-a talcuit cu prea dulci ziceri, pentru care lucru
s-a numit metafrast, adica talcuitor. Si, toate cate le-a scris, sunt
intemeiate si fara greseala. Pe acestea si invatatorii italienilor
le-au talcuit in limba italieneasca si-l au pe Cuviosul acesta Simeon
in Sinaxarul lor, si-l praznuiesc ca pe un Sfant, ca mult s-a ostenit,
atat pentru Domnul, cat si pentru Sfintii Lui.
( Proloage)
Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian