Luna noiembrie in 11 zile: pomenirea Sfantului Mare Mucenic Mina, cel din Mitropolia Cotiani (†304)

Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si
curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian
(286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu
slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu
trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc.
Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca,
oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu
moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca
idolilor.

Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada
cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de
suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai
bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe
Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si
curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

Si, trecand
multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la
care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri,
alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se
indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna
pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si,
stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu
indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc,
acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin
cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme
de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.

Dar
Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta,
striga cu glas mare: „De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos
am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi
pleca genunchiul meu”. Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din
urma hotarare, zicand: „Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu
sabia”. Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristos cununa Mucenicilor.

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.