Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Teodor, egumenul studitilor, despre cei ce se ostenesc pentru Dumnezeu.

Deci, sa nu gresim, fratilor.

Fratilor si parintilor, oamenii cand se aduna, fac negutatorie si
sobor in toate zilele si vand si cumpara, dar scurta este vremea aceea,
fiindca iarasi se strica. Dar negutatoria cea pentru suflet tot una sta
si nu se strica, ci este intinsa cat viata fiecaruia. Ca negutatoria
aceasta nu este aur sau argint, nici haine, ci mantuirea sufletului si
viata vesnica, intru Imparatia cea fara de sfarsit, pentru care se cade
sa avem acum toata sarguinta si grija. Deci, sa nu gresim, fratilor,
din neiscusinta, nici sa ne lipsim de negutatoria cea buna, ci sa
ascultam pe Domnul, Cel ce zice: „Imparatia cerului aproape este de
noi, numai sa o cumparam pe ea in toate zilele noastre, nu dand
intaietate aurului sau argintului, ci adunand credinta dreapta si viata
curatita, ascultare si rabdare cu smerita intelepciune si dragoste,
care este legatura desavarsirii”. (Col.3, 14). Ca, iata, Domnul
propovaduieste in Evanghelie, zicand: „Iarasi este asemenea Imparatia
Cerurilor cu un negutator, care cauta margaritare bune. Si, afland un
margaritar de mult pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a
cumparat”, (Matei, 13, 45, 46).

Iata, dar, sunteti si
voi buni negutatori, lasand toate si cumparand pe Hristos, bunul si
cinstitul margaritar. Ca aceasta este a lua crucea Sa si a-I urma Lui
cu cuviosie si cu dreptate. Deci, de vreme ce soborul sta de fata, apoi
este vremea de desteptare, de priveghere si de nevointa mare. Drept
aceea, fratilor, sa fim gata si mai buni, cumparandu-ne mantuirea
noastra la acest „targ” dumnezeiesc. Bun negutator este acela ce toate
vorbele le vinde pentru tacere, de nimic amarandu-se, nici vaitandu-se.
Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin
nevointa sa. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste,
prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce trupul si sangele sau isi
vinde si primeste Duh prin rabdarea si prin ascultarea fratilor. Si de
vreme ce, despre ascultare este cuvantul, sa vorbim deci despre aceia
care in toate zilele fac bucate pentru frati si mult se ostenesc si asa
implinesc legea dragostei. Sa luam aminte la cei ce se ostenesc spre
trebuintele fratilor, ca niste buni si iscusiti lucratori intru Domnul.
Si iarasi, sa luam aminte la cei ce canta cu intelegere si lauda pe
Dumnezeu, cu nevointa mare, si care sunt vrednici de indoita plata. Sa
intelegem dar, cum este viata noastra si cum au lucrat Sfintii Parinti
acea fericita negutatorie, cu multa rabdare, ca si noi bine sa lucram
negutatoria si desavarsiti facandu-ne, sa trecem de aici, dupa cuvantul
Domnului cel zis de David: „Intoarce-te suflete al meu, la odihna ta,
ca Domnul ti-a facut tie bine” (Ps, 114, 7). Deci, fie ca un glas ca
acesta sa ne fie si noua grait, in vremea mortii, si sa castigam viata
vesnica. Amin.

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.