Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre osânda cea fãrã de sfârsit si despre Împãrãtia Cereascã si ca sã avem în minte totdeauna ziua iesirii sufletului nostru.

Inca sa te gandesti si la aceasta.

Sa intram, iubitilor, fiecare intru a sa constiinta si sa ne gandim
la pacate si sa facem judecata asupra noastra, ca nu cumva cu lumea sa
fim instrainati, ca infricosatoare este Judecata, groaznic este locul
si plin de intrebare si de frica, asemenea si raul cel de foc care va
curge. Sa ne aducem aminte de ceea ce s-a zis in Evanghelie: „Ingerii
alergand, camara inchizandu-se, facliile stingandu-se, puterile tragand
in cuptorul cel de foc”. Inca sa te gandesti si la aceasta: daca
vreunuia dintre noi i s-ar scoate le iveala astazi, inaintea a tot
poporul, un lucru ascuns, apoi, cat nu s-ar ruga ca sa piara mai bine,
sa sa se desfaca pamanul cu dansul? Dar cand ar fi martori rai de fata
la taina aceea? Apoi, ce defaimare nu vom primi atunci cand, inaintea a
toata lumea, se vor aduce la iveala toate, intr-o priveliste ca aceea,
inaintea celor stiuti si nestiuti de noi, toti luand aminte? Oh, vai
mie, cum voi spune voua nevoia aceea?

De omeneasca nedumerire
surprinsi, sau, mai bine inca se cade a zice, de frica de Dumnezeu, in
ce chip vom fi atunci, spune-mi mie, cand legati, cu dintii scrasnind,
intru intunericul cel mai din afara vom fi goniti? Drept aceea, pe
acestea ce vor sa fie, caderea din imparatie, adica, durerea,
legaturile cele vestite din gheena, intunericul cel mai din afara,
viermele cel otravit, scrasnirea dintilor, scarba, greutatea raului
celui de foc, cuptorul cel nestins, pe toate adunandu-le si inainte
punandu-le, averea aceasta adunata sa o dezradacinam, ca boala este
aceasta. Iar pe adevarata bogatie luand-o, sa ne izbavesti, de aceasta
cumplita saracie, vesnicei Judecati, si bunatatilor celor ce vor sa fie
sa ne impartasesti. Ca, daca ne vom sargui si ne vom ruga la Dansul,
apoi ne va ierta pe noi Dumnezeu. Iar de nu vom cere de la Dansul, nici
nu vom face nimic de acest fel, apoi, cum vom fi noi iertati? Ca fapte
bune nu vom indeplini, dormind.

Ca nici lucrurile cele bune ale
lumii acesteia nu este cu putinta a le afla niciodata cel ce doarme; cu
cat mai vartos cele duhovnicesti. Ca si de la un prieten, nimic nu va
lua cindva cel ce doarme; apoi, cum de la Dumnezeu? Nici parintii nu
fac cinste fiilor celor somnorosi; cu mult mai mult Dumnezeu. Nici
stapanii nu sufera pe slugile cele lenese; cum, iarasi Dumnezeu va
suferi?

Pentru aceea, sa ne stramtoram putin aici, acum, ca in
veci sa ne veselim. Ca stramtorati se cade sa fim aici; de nu, apoi
acolo ne asteapta pe noi suferinta. Pentru ce, dar, nu voim sa fim
obiditi aici, ca acolo sa ne odihnim de-a pururea? Sa suspinam deci
putin, rogu-va pe voi, si sa ne targuim aici, ca atunci sa nu plangem.
Aici, acest plans este o fapta buna, iar acolo este fara de folos.
Aici, putina vreme te vei veseli iar acolo fara de sfarsit te vei
intrista. Sa ne intristam iubitilor, pana ce este vreme. Insa, foarte
sa ne ingrijim, ca sa nu zicem, ca bogatul cel nebun (Luca,12,19,20).
Daca a iertat acum, acela se ingrijeste de mantuirea sa. Deci, de ea sa
ne ingrijim acum! Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii
vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian