Miercuri în săptămâna a optsprezecea după Pogorârea Sfântului Duh

Sfânta Evanghelie după Luca IV, 1-15
Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până
la o vreme.

1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost
dus de Duhul în pustie, 
2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste
zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit. 
3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre
să se facă pâine. 
4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va
trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. 
5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă
toate împărăţiile lumii. 
6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi
strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; 
7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. 
8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris
este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”. 
9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a
zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; 
10. Căci scris este: „Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să
Te păzească”; 
11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul
Tău. 
12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: „Să nu ispiteşti pe Domnul
Dumnezeul tău”. 
13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până
la o vreme. 
14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea
despre El în toată împrejurimea. 
15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. 

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.