Cuvânt de laudă Ia Născătoare de Dumnezeu în zilele de post ale lunii August

,, Acest neam de draci nu iese decat prin rugaciune si prin post”.

Rugăciunea
şi postul sunt două arme nebiruite, care au fost date din cer Bisericii, ca să
lupte împotriva tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Trei sunt acei
înfricoşători duşmani care fac împotriva noastră un război neîntrerupt: lumea, diavolul şi trupul.
Lumea ne duce război prin deşertăciunea şi
mândria vieţii; diavolul prin amintiri ascunse şi prin gânduri viclene; trupul prin desfătare, prin
plăcere prin pofte şi dorinţe ruşinoase.
Da toţi trei la un loc, ca şi cum ar fi înţeleşi, ne poartă război cu toată oştirea şi cu toată panoplia ispitelor, dar
noi, pri post si rugăciune ne împotrivim
în chipul cel mai fericit duşmanilor noştri şi îi biruim. Trupul îl omoram, pe
diavol îl punem pe fugă, iar lumea o călcăm în picioare; şi într-aripaţi, ca prin două aripi pe de o parte cu
rugăciunea, iar pe de altă parte cu
postul, cu totul înălţaţi duhovniceşti şi cereşti, trecem peste laţuri şi scăpăm de cursele ispitelor. Pentru aceea zice
dumnezeiescul Hrisostom despre
rugăciune: „Acolo unde este rugăciune şi mulţumire acolo vine şi harul Sfântului Duh; demonii fug şi toată puterea
potrivnică piere”. Iar Sfântul
Vasile cel Mare spune că prin post şi prin înfrânare, „se biruie puterea duşmanilor nevăzuţi”, după cum şi cu
privire la lunaticul din evanghelia
de azi q adevereşte Hristos: „Acest
neam de draci nu iese decât prin
rugăciune şi post”. Biserica
noastră, care face totul prin conducerea Sfântului Duh a rânduit timpul acestor patrusprezece zile pentru ca să facem noi creştinii rugăciune şi post adică
paraclise si înfrânare, în cinstea Prea
Slăvitei Pururea Fecioarei Măria, Mama prea Sfântă a Dumnezeului nostru, într-adevăr lupta este scurtă, dar
victoria foarte strălucitoare, iar câştigul
victoriei cu totul îmbelşugat Această suverană dumnezeiască Maică
împărăteasa cerului şi a pământului sade în dreapta tronului dumnezeirii în trei sori ca arbitru şi văzând aici
jos lupta, ţine cununile ca să
încununeze pe luptători. Ferice de noi dacă vom lupta cum trebuie! Cel care în aceste sfinte zile
prin rugăciune şi post, va birui cu bărbăţie grijile lumeşti, uneltirile
diavoleşti, gândurile trupeşti, acela să aibă negreşit îndrăzneală şi va
lua de la Maica Domnului premiul cuvenit. Eu o adeveresc, din partea acestei
Fecioare, prea sfinte şi vin pentru aceasta să dovedesc astăzi cât de mare
har şi ajutor primeşte de la Prea curata Stăpână, cel care are evlavie către ea
şi o cinsteşte prin rugăciune şi prin post.

Prea Sfânta Fecioară este şi
se numeşte Mamă în două chipuri, întâi: Mamă a lui Dumnezeu şi apoi Mamă a tuturor
creştinilor. Lui Dumnezeu îi este mamă prin fire iar creştinilor le este Mamă
prin poziţie. Este Mamă firească a lui Dumnezeu, este cu adevărat născătoare de
Dumnezeu, căci cu adevărat a născut pe Fiul lui Dumnezeu din nestricăciosul ei
pântece, din care Cuvântul
dumnezeiesc a luat trup şi a unit într-o ipostasă neîmpărţită firea lui dumnezeiască cu firea omenească, mai presus de
fire, cuvânt si înţelegere. Este mamă prin poziţie a tuturor creştinilor,
pentru că dacă noi din pricina
harului înfierii suntem fraţi prin poziţie ai lui lisus Hristos, pe care L-a născut Fecioara, iar acest
lisus Hristos, după cum zice Pavel,
este printre noi ca un prim născut între mulţi fraţi (Romani VIII,29), urmează ca noi să fim fii prin poziţie a Maicii
lui Dumnezeu. Acum, ca mamă a lui
Dumnezeu, din pricina vredniciei de mamă, ea trebuie să aibă de la Dumnezeu atât de mare har, pe cât trebuie
să aibă o mamă de la Fiul ei. Şi iarăşi, ca Mamă a creştinilor, din pricina
dragostei de Mamă, trebuie să dea
atâta har creştinilor, cât trebuie să dea o mamă copiilor ei. Dar harul, pe
care are Prea Sfânta Fecioară de la Dumnezeu, trebuie să se măsoare cu vrednicia de Mamă a lui Dumnezeu şi
această vrednicie este nemărginită
deci şi harul pe care-1 primeşte este nemărginit; de asemenea şi harul pe care îl dă creştinilor trebuie să se
măsoare cu dragostea de mamă faţă de
copii, iar această dragoste este nemărginită; deci şi harul pe care îl dă este nemărginit. Acum, măsurând iarăşi
harul nemărginit, pe care-1 primeşte de la Dumnezeu, ca Maică a lui
Dumnezeu şi harul nemărginit pe care îl dă
creştinilor, ca Mamă a creştinilor, Fecioara este un ocean de haruri, într-adevăr este un ocean mare
în întindere, în care primeşte ca
Maică a lui Dumnezeu, pe toate fluviile nesecate ale harurilor dumnezeieşti ale duhului; mare în inundaţie, fri
care ca maică a creştinilor, le dă
belşugul aceloraş dumnezeieşti daruri; şi astfel din pricina darurilor pe care le primeşte, ca Maică a lui Dumnezeu, este
un ocean nesfârşit; iar din pricina
darurilor pe care le dă ca maică a creştinilor, este un ocean nesecat. La acest lucru vreau să vă gândiţi acum,
ascultători evlavioşi, ai Fecioarei, printre celelalte însuşiri ale ei, că ea este
şi Maică a lui Dumnezeu şi Maică a creştinilor; şi ca Maică a lui Dumnezeu are pe
lângă Dumnezeu, Fiul ei mai multă îndrăzneală decât toţi sfinţii şi îngerii; iar ca mamă
a creştinilor
ne dăruieşte nouă copiilor ei mai mari binefaceri decât toţi sfinţii şi îngerii.

Coriolan, şef foarte nobil şi general foarte viteaz, a fost izgonit pe nedrept din vechea
Romă; mâniat de asta ridică oştire şi porneşte război împotriva patriei lui
nerecunoscătoare; luptă învinge şi biruitor se apropie de Roma; o
înconjoară, o asediază şi o strâmtorează. Se ridică primul pe zidul cetăţii ţinând
spada în mână, împrăştiind ameninţare şi frică: ameninţă cetatea s-o dărâre
din temelii pe cetăţeni să-i treacă prin gura săbiei şi cu sângele lor să
stingă dreapta lui mânie şi să şteargă insulta nedreaptă ce i-au făcut. Atunci
romanii, cunoscându-şi greşeala lor, se căiesc de ce au făcut, sunt cuprinşi
de frică şi ruşine, se adună înfricoşaţi în sfat şi nu găsesc altă
tămăduire în faţa primejdiei ce-i ameninţa decât să cadă la picioarele
bărbatului, să-i ceară iertare şi cu aceasta să îmblânzească mânia lui. Merg deci
înainte oamenii cei mai distinşi ai senatului, vin în urmă conducătorii,
iar în urmă poporul, cete de femei şi de copii toţi cu lacrimi în ochi, cu
multă tristeţe pe faţă; se suie pe zid se înfăţişează înaintea lui
Coriolan, cad, se închină, se roagă, plâng şi toţi deodată cu o voce jalnică cer
îndurare pentru viaţa lor primejduită şi pentru patrie. Dar acela stă neîndurat,
nu este mişcat de rugăminţi, nu se înmoaie de lacrimile tuturor cetăţenilor;
mai vârtos se mânie vrea să dea semnul războiului, să îndemne pe soldaţi
să pornească, să ucidă să nimicească. Dar când vede în mulţimea de oameni
faţa îndurerată a unei femei foarte venerabile – şi era Veturia mama lui –
care plânge, î-1 roagă, şi-i aduce aminte de laptele ce 1-a supt, de
pântecele ce 1-a purtat, de dragostea de mamă, atunci la vederea aceleea îşi
îmblânzeşte privirea, stinge mânia, lasă de-i cade spada, stăpâneşte
furia oştirii, i-e milă de cetăţeni, nu mai intră ca duşmai ci ca prieteni în
cetate, pe care o izbăveşte de cea mai grea primejdie.Atâta poate şi mai mult încă decât o nenumărată
mulţime de popor numai înfăţişarea maniei
alături de fiu. Ce este mai puternic lângă un fiu decât lacrimile şi rugăminţile unei mame? Dar să ne
întoarcem la subiect.

Nu este adevărat, creştini, că noi păcătuim în fiecare zi, în fiecare ceas în fiecare
clipă? S-o spună conştiinţa fiecăruia! Vai de noi! Şi cu câte feluri de păcate trece pângărita
noastră viaţă! Ea nu-i altceva decât un şir neîntrerupt de fărădelegi foarte
mari. Câte necurăţiri în cugetele noastre? Câte vorbe de ruşine în limba noastră? Câte
viclenii în faptele noastre vede Fiul lui Dumnezeu? Vede şi rabdă, pentru că este
îndelung răbdător. Dar când noi, printr-o nerecunoştinţa neomenoasă, nepocăiţi,
neîndreptaţi, întăriţi în rău, mâniem la culme dumnezeiasca lui dreptate, şi aprindem
dreapta
lui mânie, nu mai rabdă, ci înarmat cu sabia şi cu arcul mâniei lui
înfricoşatei şi fără seamăn ca un ostaş înfricoşător, stă în faţa noastră şi ne
ameninţă
cu nimicire desăvârşită cu moarte cu munca iadului; şi pare să spună către noi ceea
ce spune către iudei, în evanghelia de astăzi: „O, neam necredincios si
îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?
Până când vă voi suferi pe voi? (Matei XVII,17). Neam necredincios, nu
pentru că n-ai credinţă ci pentru că nu faci nici o faptă de credinţă; îndărătnic,
pentru că te-ai abătut de la frica mea, care ai călcat în picioare legea mea,
care te-ai îndepărtat de la dragostea mea şi te-ai întors la voinţele tale, până când voi fi cu
voi? Până când să fiu cu voi în Biserica
mea, în tainele mele? Până când vă voi suferi pe voi? Până când să vă sufăr si să vă ţin prin răbdarea mea prin
îndelunga mea răbdare? Până
când?” Aşa zicând, „va lua sabia lui – într-o aşa de înfricoşată înfăţişare îl descrie profetul – arcul său l-a
încordat si l-a gătit, iar în el a pregătit vasele morţii” (Psalmi VII,13-14). Sabia lui este scoasă ca să rănească pe cei care sau din pricina bătrâneţii
sau din pricina neputinţei sunt
aproape de mâinile lui; arcul este încordat, ca să săgeteze de departe pe cei care din pricina mândriei sau a tinereţii
sau a vitejiei se silesc să scape de mânia lui. Săgeţile sunt pregătite şi sunt
acele săgeţi ale celui puternic, „sunt
aprinse cu cărbuni pustiitori” (Psalmi CXIX,4). Aceasta pentru ca să omoare fie pe copii, pentru ca să
pedepsească pe părinţi fie pe părinţi,
ca să înţelepţească pe copii, fie pe bărbat pentru deşertăciunea nevestei, fie pe femeie pentru desfrânarea
bărbatului, fie pe frate pentru păcatul
fratelui. Aceea pentru ca să ne rănească în sănătate, ca să ne arunce
bolnavi printr-o boală de mulţi ani la pat; cealaltă, ca să ne otrăvească fericirea, ca să smerească prin sărăcie
aerul nostru îngâmfat. Celelalte care
sunt nenumărate, să cadă peste noi, să facă nenumărate răni, să ardă case, să
facă să dispară moşii, să cufunde averi, să dezmoştenească familii; prin judecăţi, prin dihonii, prin foame,
prin ciumă, prin război, prin robii
şi prin toată mulţimea nenorocirilor. „Sabia lui va luci, arcul lui l-a încordat şi l-a
pregătit, iar în el a pregătit vasele morţii”. Unde să fugim noi păcătoşii
faţă de o atât de mare întărâtare şi mânie a Fiului lui Dumnezeu? Nu găsim
alt ajutor decât să ne pocăim, să cădem la picioarele Dumnezeului nostru
iubitor de oameni, şi pentru aceasta să încercăm mijlocirea preoţilor, care sunt aici
jos în Biserică şi a sfinţilor care sunt în. rai. Gândiţi-vă acum că toţi, şi
monahi şi preoţi şi arhierei şi patriarhi, ar. face o slujbă şi o rugăciune comună;
dar mai cu seamă toţi sfinţii raiului, toată ceata profeţilor şi a apostolilor, toate
mulţimile mucenicilor a asceţilor şi a fecioarelor, toate cetele fericiţilor
îngeri, căzând înaintea tronului majestăţii dumnezeieşti, ar cere îndurare şi
iertare pentru noi. Mai mult decât toate aceste mijlociri şi ale Bisericii de Jos şi
ale celei de Sus, poate un
singur cuvânt al Maicii lui Dumnezeu. Ah! Când se va întoarce Judecătorul acela înfricoşător şi va vedea faţa
Maicii lui, a acelei prea sfinte şi
prea dulci Mame, care se roagă, îndată se face blând, liniştit, împăciuitor, lasă sabia şi arcul dumnezeieştii lui
mânii, îndată face cu noi pace şi
dragoste, îndată ne dă iertarea dorită: „Mult poate rugăciunea Maicii, pentru îmblânzirea Stăpânului”.
Pentru că la urma urmelor creştini, cine roagă? Maica lui Dumnezeu care
are incomparabil mai multă îndrăzneală faţă
de Dumnezeu decât toţi sfinţii. Ceilalţi sfinţi se roagă lui Dumnezeu ca robi ai săi, prea sfânta Fecioară îl
roagă ca Maică a lui Dumnezeu. Pe
cine roagă? Pe Fiul Dumnezeu pe care l-a zămislit, pe care l-a născut, pe care l-a alăptat, pe care l-a
hrănit, pe care l-a iubit, cu câtă dragoste
iubesc pe Dumnezeu toţi fericiţii la un loc, de care a fost iubită cu câtă dragoste are Dumnezeu faţă de toţi fericiţii
la un loc. Toţi sfinţii roagă pe
Dumnezeu, ca pe Stăpân, Prea Sfânta Fecioară îl roagă ca pe un Fiu. Pentru cine se roagă? Pentru creştini, care
sunt copiii ei, după fire urmaşi ai
aceluiaş neam, ai aceluiaş sânge din care şi ea s-a născut iar după har fraţi ai acelui Fiu pe care l-a născut.
Ceilalţi sfinţi se roagă pentru noi ca
pentru fraţi, prea sfânta Fecioară se roagă pentru noi ca pentru copii. Acum gândiţi-vă şi la cea care se roagă cât îi
este de mare îndrăzneala şi la cel pentru care se roagă cât îi este de
mare rugămintea! Este deci cu putinţă să
lipsească harul! Aceasta vrea să spună cuvintele acelea din Cântarea Cântărilor în care pare că vorbeşte
Dumnezeu cu Fecioara: „Mi-ai
robit inima cu o privire a ochilor tăi (Ieşire XX,12); iată arunc armele
las mânia dau iertare!”

Un astfel de har face; atât de mare ajutor
aducea prea Sfânta Măria către noi creştinii; dar noi creştinii ce fel de cinste,
câtă evlavie trebuie să avem către prea sfânta
Măria? Ea este Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră a creştinilor; ca Maică a noastră
trebuie s-o cinstim şi s-o respectăm pentru că aceasta este o datorie naturală
întemeiată pe o lege dumnezeiască; iarăşi ca Maică a lui Dumnezeu încă mai mult
trebuie să o cinstim şi să o respectăm cu oamenii. Deoarece ca Maică a lui
Dumnezeu o cinstesc şi o respectă toţi sfinţii paradisului, înşişi îngerii
cerului. Deci cinstea şi respectul faţă de prea sfânta Măria şi ca Maică a
noastră trebuie să fie mare şi ca Maică a lui Dumnezeu trebuie să fie
incomparabilă. Cine nu cinsteşte şi nu respectă pe propria lui Mamă nu este
vrednic să se numească om; cine nu cinsteşte şi nu respectă pe Maica lui
Dumnezeu nu este vrednic să se numească creştin. Cine poate să se laude că este
credincios slujitor al lui lisus, dacă nu este credincios slujitor şi al Măriei?
Sau cum respectă pe Fiul fără să respecte şi pe Maică? Ah! Şi dacă eu
printr-o întâmplare nenorocită voi pierde orice altă evlavie, nu voi pierde
niciodată evlavia faţă de Fecioara Măria! în orice nenorocire trupească sau
sufletească în care m-aş găsi către ea voi alerga, încredinţat că voi găsi în bolile mele
vindecare,
în necazurile mele mângâiere şi în păcatele mele iertare. Si în iad eu nădăjduiesc
mântuire de la împărăteasa cerului; eu nu mă tem să pier, când sunt păzit în
braţele ei; numai când voi pierde evlavia faţă de Fecioara, atunci sunt
în suflet pierdut.

Dar o.are în ce stă evlavia faţă de Fecioara? în post şi rugăciune, în
rugăciune
care înseamnă rugăminte; în post care înseamnă înfrânare; două mijloace pe care ni
le-a dăruit Biserica ca să cinstim, mai cu seamă în aceste zile, pe
Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră. Dar ce fel trebuie să fie rugăciunea
noastră când o rugăm? Nu cu neorânduială, nu cu tulburare, nu cu neruşinare ci
cu frica de Dumnezeu, cu scobirea inimii, cu lacrimi de umilinţă. Ce fel
trebuie să fie postul nostru în înfrânare? Nu numai post de mâncăruri ci post
şi de la păcate; nu numai înfrânare de la carne ci înfrânare de la orice
patimă trupească. Prea sfânta Fecioară prin post, cere de la noi inimă
curată; prin rugăciune inimă zdrobită; şi ce lucru mai puţin poate să ceară de la
creştini, Maica lui Dumnezeu şi Maica creştinilor? Ah! Şi dacă am
înţelege cât de mare har şi ajutor avem de la o astfel de prea sfântă Mamă!

Orfani, care
sunteţi
lipsiţi de părinţii voştri, străini, care aţi pierdut fericirea voastră;
bolnavi, întristaţi, păcătoşi, nu vă întristaţi; voi aveţi mamă pe Maica lui
Dumnezeu. Mamă care vă poartă de grijă în pribegia voastră care vă hrăneşte în
sărăcia voastră, care vă dă vindecare în boli mângâiere în necazuri, libertate în
robii, iertare în păcate; nu fiţi întristaţi, aveţi Maică, pe Maica lui Dumnezeu.
Corăbieri care călătoriţi pe mare, invocaţi-o pe Fecioara, ca să aveţi liman în
naufragiu; negustori, care călătoriţi pe uscat, invocaţi pe Fecioara ca să
aveţi ajutor în primejdii; plugari, care lucraţi pământul invocaţi pe Fecioara, ca
să aveţi binecuvântat rod în ostenelile voastre. Tineri, care învăţaţi în
şcoli, invocaţi pe Fecioara ca să aveţi lumina cunoştinţei în studiul vostru. Preoţi
şi laici, bărbaţi şi femei, chemaţi în rugăciunile voastre pe Fecioara, în
toate nevoile şi trupeşti şi sufleteşti ca să o aveţi ocrotitoare în această viaţă,
asistentă în ceasul morţii, mijlocitoare în ziua judecăţii. Creştini, mici si mari,
toţi câţi adoraţi şi va
închinaţi numelui lui lisus, cinstiţi şi respectaţi numele Fecioarei Măria, Maica lui lisus şi Maica
noastră. lisus şi Măria să fie întipărite,
în inimile voastre. lisus şi Măria să nu lipsească din gurile voastre. lisus şi Măria să fie începutul şi
sfârşitul rugăciunilor voastre. Numele
lui lisus şi al Măriei să fie primele cuvinte ale zorilor cele din urmă cuvinte
ale serii. Cu acestea închideţi spre somn ochii voştri; cu acestea intraţi si
ieşiţi din Biserică; cu acestea începeţi si sfârşiţi orice lucru; ca să fiţi învredniciţi în
ceasul în care vă veţi da duhul, să aveţi pe de o parte pe lisus iar pe de altă
parte pe Măria şi împreună cu lisus şi cu Măria să fiţi slăviţi în împărăţia cerurilor,
amin.

Predici de Ilie Miniat

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian