Duminica inaintea Nasterii Lui Hristos

Intruparea Domnului a fost spre ridicarea si caderea multora din Israel.

     Luminat este chipul lui lisus
Hristos, pe care înge­rul L-a arătat lui
losif, dar mult mai luminat este acela pe care L-a vestit Arhanghelul Gavriil
Sfintei Fecioare Măria. Dacă vom asemăna cele ce a zis îngerul către losif, cu
cele ce a arătat arhanghelul către Sf înta
Fecioară, vom vedea că bunele vestiri ale arhan­ghelului au arătat mai
lămurit Dumnezeirea lui lisus Hristos. Aceasta nu este de mirare, căci c? cît
prisosea sfinţenia Născătoarei de Dumnezeu,
mai mult decit fapta cea bună a lui losif, cu atît şi bunele vestiri ale
arhan­ghelului către dînsa au covîrşit
bunele-‘Vesfiri ale înge­rului către losif.

îngerul s-a arătat lui losif în vis ca să-i
gonească frica de păcatul călcării Legii, prin cuvintele: „losife, fiul lui
David, nu te teme a lua pe Măria, femeia ta!”. Arhanghelul Gavriil a venit
înaintea Sfinte Fecioare, cînd ea era trează la rugăciune, şi a întîmpinat-o cu
cuvintele: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.
Binecuvîntată eşti tu între femei!”.

îngerul a spus pe scurt lui losif că prin
puterea Sfîntului Duh s-a zămislit Hristos în pîntecele maicii Sale, zicînd:
„Că ce s-a zămislit într-însa, din Duhul Sfînt este”. Arhanghelul Gavriil a
arătat Sfintei Fe­cioare mai pe larg
lucrurile dumnezeieştei întrupări. Spu-nînd că nu numai prin venirea
Sfîntului Duh, ci şi prin puterea lui Dumnezeu Tatăl s-a săvîrşit taina cea
mare a întrupării lui lisus, a zis: „Duhul Sfînt va pogorî peste tine şi
puterea Celui preaînalt te va umbri”², îngerul a spus lui losif
numele lui Hristos, zicînd: „Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui:
lisus”³. Acelaşi lucru a spus şi arhanghelul către Sfînta
Fecioară, însă a adăugat că lisus „va fi mare şi Fiul Celui preaînalt se va che­ma
; şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul părintelui Său, Dayid, Va împăraţi
peste casa lui lacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfîrşit…”. „Pentru
aceasta şi Sfîntul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Acesta este chipul
cel luminat al lui lisus Hristos, pe care 1-au zugrăvit sfinţii îngeri. Acestea sînt măr­turiile
puterilor cereşti, prin care s-a mărturisit Dum­nezeirea lui lisus Hristos, mai
înainte de a se naşte, mărturii care veselesc inima şi umplu sufletul oamenilor
de nădejdea mîntuirii. Dacă s-a pogorît Fiul lui Dum­nezeu cel Unul-^Născut din
înălţimea slavei Sale dum­nezeieşti, în adîncul de jos al smereniei omeneşti
şi, fiind Dumnezeu adevărat, s-a deşertat pe Sine însuşi, chip de om luînd;
dacă a venit în lume, nu _Aca să judece lumea, ci ca să se mîntuiască
lumea printr-însul; dacă s-a sălă­şluit
printre noi, ca să mîntuiască pe cei păcătoşi, bucurativă toţi şi vă
veseliei, căci bucurie, veselie şi mîntuire a strălucit tuturor oamenilor celor
din lume; s-a şters păcatul, a încetat suferinţa, s-a dezlegat blestemul, a
înflorit binecuvîntarea, s-a închis uşa iadului şi s-a des­chis uşa raiului.
Toţi sîntem mîntuiti, toţi am ajuns fii ai lui Dumnezeu, toţi am devenit
moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

A

Intru această bucurie aflîndu-ne, auzim glasul lui
Simeon, care a luat descoperire de la Duhul Sfînt să nu vadă moartea, mai
înainte de a vedea pe Unsul Dom­nului. Acesta, la adînci bătrîneti, cînd L-a
văzut pe lisus ca un Prunc şi L-a primit în braţele sale, plin de o sfîntă bucurie că i se hărăzise de Dumnezeu fericirea
aceasta, a zis: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpîne, după cu-vîntul Tău, în
pace! Căci văzură ochii mei mîntuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea fetei
tuturor popoarelor. Lu­mină spre descoperirea neamuriJor şi slavă poporului Tău, Israel”. Şi Simeon L-a binecuvîntat, iar
către Măria, mama Lui, a zis: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi
spre ridicarea multora din Israel, şi ca un semn de dispută, ca să se dea pe
faţă gîndurile multor inimi”. Şi insuflat
fiind de Duhul S f în t, ducîndu-se cu gîndul la cele ce avea să
pătimească Fiul lui Dumnezeu cel întrupat pentru mîutuirea oamenilor, în chip
profetic a spus Sfin­tei Fecioare: „iar prin sufletul tău va trece sabie”.

Dar cum este
pus Acesta spre căderea
şi spre ridi­carea multora din Israel, cînd El este lumina lumii, care
luminează pe toţi, ca să se ridice din întunericul necre­dinţei şi din adîncul
păcatului? Soarele răsărind îşi în­tinde razele sale pretutindenea, dar cei
care închid ochii nu văd lumina, ci r am în în întuneric. Cine este vino­vat de
întunericul lor ? Soarele care străluceşte şi lumi­nează pe toti deopotrivă,
sau aceştia care-şi închid ochii şi nu voiesc să vadă lumina? Nu soarele este
de vină, ci cei care nu voiesc să vadă razele luminii. Soarele tri­mite lumina
sa pretutindeni; dar cei care au ochii bol­navi, căutînd la lumină, se vătăma.
Cine este pricina vătămării, lumina sau boala ochilor? Boala ochilor este
pricina vătămării, nu lumina. Aşa s-a întîmplat şi la ve­nirea Domnului în
lume.

A răsărit în Betleem lumina harului lui lisus Hristos, cu prilejul naşterii Sale din Sfînta
Fecioară. Deasupra peşterii s-a arătat steaua cea prea luminoasă şi neobiş­nuită.
Slava Domnului, care a strălucit împrejurul păs­torilor şi îngerul care Je-a
binevestit bucurie mare şi le-a arătat semnul Celui care s-a născut, a zis: „Şi
acesta este semnul pe care vi-1 dau: veţi găsi un Prunc în­făşat, culcat în
iesle”³. Mulţimea de oaste cerească a sfinţilor îngeri lăudau
pe Dumnezeu şi ziceau: „Sla­vă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace,
între oameni bunăvoire”. Impăraţii de la răsărit au

venit şi s-au închinat Lui, aducîndu-I daruri
scumpe: aur, ca unui împărat a toate; tămîie, ca unui om muri­tor; şi smirnă,
ca unui Dumnezeu fără de moarte. Aces­tea toate erau lumini neasemănat mai
luminoase decît lumina soarelui. Iar cînd a
răsărit El în Ierusalim, atunci a strălucit atît de mult lumina cereştii
Lui învăţături, încît cei care au fost trimişi ca să-L prindă, ei înşişi
minunîndu-se, au zis: „Niciodată n-a grăit vreun om aşa cum vorbeşte omul
acesta”‘. Atît de mult a luminat mulţimea minunilor Lui celor prea
slăvite, încît se mi­nunau mulţimile de oameni, zicînd că niciodată nu s-a
arătat aşa ceva în Israel. Cei care şi-au închis ochii şi n-au voit să vadă
aceste dumnezeieşti lumini n-au crezut în lisus, ci au rămas în întunericul
necredinţei. De

aceea s-au osîndit. De asemenea cei care au căutat şi au văzut
lumina, dar au avut ochii sufletului întunecaţi de mîndrie, de zavistie şi de
celelalte patimi, s-au vătămat pe ei înşişi cu vătămare mare şi veşnică, pentru
că nu numai că n-au crezut, ci au şi
prigonit şi L-au osîndit spre moarte pe lisus, Dătătorul de lumină.Reaua
voinţa şi pati­mile i-au vătămat pe ei, iar nu lumina cea strălucitoare a
dumnezeieştii întrupări. In felul acesta înţelegem cum întruparea lui lisus şi
venirea Lui în lume, au fost spre ridicarea şi spre căderea multora; spre
ridicarea păzito­rilor poruncilor Domnului şi a celor care se pocăiesc şi spre
căderea celor care calcă poruncile Lui cele sfinte şi nu se pocăiesc.

Fraţi creştini, să deschidem ochii şi să vedem
pe Ziditorul făpturii şi Stăpînul tuturor celor văzute şi ne­văzute, aşezat în
peştera săracă şi culcat în ieslea do­bitoacelor ca un prunc, în scutece
înfăşat. Cunoscînd dumnezeiasca Lui întrupare şi smerenia Lui cea mare, să ne
întoarcem de la păcatul mîndrie i şi să gîndim totdeauna, cu toţii, numai pe
cele smerite. Cînd noi vom crede că pentru dragostea faţă de noi, păcătoşii, şi
vrăj­maşii Lui, Fiul cel UnuMVăscut al lui
Dumnezeu s-a făcut Om şi a suferit cruce şi moarte; cînd şi noi ne vom
iubi unii pe alţii, precum şi EI ne-a iubit pe noi, şi cînd ne vom sîrgui să
urmăm poruncile Lui, atunci întruparea Lui
va fi cu adevărat spre ridicarea şi mîntuirea sufletelor noastre; atunci ne vom arăta, cu adevărat, vrednici de dragostea Lui
cea nesfîrşită fată de noi; atunci ne vom dovedi,
cu adevărat, fii luminaţi ai lui Dumnezeu şi mo­ştenitori ai împărăţiei Sale
celei veşnice, care a fost pre­gătită din veac pentru toţi cei aleşi şi
bineplăcuti Lui.

De nu vom înţelege însă Taina cea negrăită a întru­pării Fiului lui Dumnezeu, de nu vom pricepe adîncul
nesfîrşit al dragostei lui Dumnezeu, care s-a sălăşluit printre oameni, prin
întruparea Fiului Său cel Unul-Născut şi de nu ne vom face părtaşi acestei
dragoste dumnezeieşti prin fapte de dragoste
fată de semenii noştri şi prin împlinirea în viata noastră de toate
zilele a sfin­tei învăţături a Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos,
în zadar ne mai numim creştini, în zadar îi mai prăznuim Sfînta Sa întrupare.

Doamne, Mîntuitorule, lubitorule de oameni şi Dum­nezeule al milei! Toţi cei care credem în Tine voim să fim
păzitori poruncilor Tale dumnezeieşti. Dar voinţa noastră este neputincioasă, este înfrîntă de patimile trupului,
se tulbură de deşertăciunea lumii şi se amă­geşte de ispitele diavolului. Tu,
dar, Doamne, Cel ce atît de mult ne-ai iubit pe noi şi atît de mult Te-ai
smerit pentru noi, întăreşte neputinţa voinţei noastre şi o împuterniceşte pe
ea spre lucrarea şi împlinirea po­runcilor Tale celor dumnezeieşti. Luminează
cele din­lăuntru ale noastre şi toate mădularele noastre cu voinţa Ta.
Curăteşte-ne de toată răutatea si păcatul. Pazeşte-ne neîntinaţi şi curaţi de
toată spurcăciunea şi lucrarea dia­volească.
Dăruieşte-ne după bunătatea Ta: lucrurile Tale să cugetăm, poruncile
Tale să gîndim, în voile Tale să umblăm, de frica Ta să ne temem şi cele
plăcute Ţie să facem, pînă la suflarea noastră cea mai de pe urma. Nu lăsa ca
întruparea Ta să ni se facă nouă, celor care credem în Tine, spre cădere în iad
şi spre osîndă, ci binevoieşte ca ea să ne fie spre ridicarea în viata de veci,
ca sa-Ti putem cînta cu toată vrednicia: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de
fiinţă naşte şi pămîntul peştera Celui neapropiât aduce; îngerii cu păstorii
sla-voslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi s-a născut Prunc
tînăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.
Amin!

( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian