Duminica a XXVII-a dupa Rusalii
Cum trebuiesc cinstite sarbatorile.
Două
sunt lucrurile care se ascund cu greu dintre cele materiale: focul şi lumina, iar
dintre cele morale: invidia şi adevărul. Pentru aceea fiecare poate uşor să
cunoască, că cele spuse astăzi de fhai-marele sinagogii nu pornesc din râvna
ce-o are pentru lege, ci mai cu seamă din invidia ce-o are faţă de Hristos.
„Era o femeie care avea duhul neputinţei de optsprezece ani; era gârbovă si
nu putea să se ridice deloc” (Luca XIII, 18). O femeie nenorocită, era
ţinută prin lucrarea diavolului, de optsprezece ani de o boală atât^le grea
că nu putea deloc să ridica capul;, de aceea trebuia să meargă totdeauna cu
mult chin aplecată la pământ, gârbovă. Ti-era jale s-o priveşti. lisus
Hristos învăţa într-o Sâmbătă într-o sinagogă. A văzut-o, i s-a făcut milă de ea, a chemat-o, s-a
atins de ea cu dreapta Lui cea atotputernică
şi tămăduitoare şi a vindecat-o. Femeia, plină de bucurie, slăvea pe Dumnezeu
că s-a vindecat: „îndată s-a îndreptat si slăvea pe Dumnezeu” (Luca XIII, 13). Poporul care a văzut minunea, se bucura peste măsură de mult, de faptele slăvite ale
Stăpânului făcător de minuni: „Şi
tot poporul se bucura de toate faptele slăvite făcute de El” (Luca XIII, 17). Acum; pentru că Hristos face minuni; pentru că pe de o parte acea femeie mulţumeşte şi-L slăveşte, iar pe de altă.
parte poporul se bucură de învăţătura
şi de minffnile Lui, cărturarii şi fariseii, făţarnici invidioşi, se scandalizează, iar mai mult decât toţi,
mai-marele sinagogii, mâniat, găseşte oarecum prilej şi zice către
popor: „Aveţi pentru lucru şase zile pe săptămână;
veniţi deci, în aceste zile să vă vindecaţi si nu sâmbăta, în care nu,.g
^buie să lucraţi”. „Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că o vindecase Sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii:
Sase zile sunt în care se cade a
lucra. Deci, în acestea venind vindecati-vă, iar nu în ziua sâmbetei” (Luca XIII, 14).
Bine. Legea porunceşte ca să nu lucreze nimeni Sâmbăta, dar nu opreşte’ca să
fie vindecat un bolnav. Dar satana, spune Teofîlâct, a trecut din femeia pe care o legase mai înainte cu neputinţa, în mai-marele sinagogii şi 1-a
legat cu invidia; pentru aceea se revoltă când s-a făcut minunea, pentru că
pizmuieşte slava Făcătorului de minuni. Satana, care
la început legase pe femeie, leagă pe mai-marele sinagogii prin invidie şi prin gura lui
ispiteşte minunea”. Prin urmare ceea ce spune, nu porneşte din râvna pentru
lege, ci mai cu seamă din invidie faţă de Hristos. Dar eu, din
râvna Evanghelică, vreau să spun către poporul creştin aceleaşi cuvinte pe care le spune
mai-marele sinagogii? din invidie satanică, către poporul iudeilor: „Sase
zile sunt în care se cade a lucra, iar nu în ziua Sâmbetei”, adică Duminica si
sărbătoarea întru care trebuie să vă odihniţi de orice afacere lumească! în
această zi nu aveţi alt lucru de făcut şi altă treabă decât slava lui
Dumnezeu şi mântuirea voastră.
Acesta va fi
subiectul predicii mele de astăzi, în ea voi arăta, datoria ce-o avem de a sfinţi
sărbătorite şi chipul în care trebuie să le sfinţim. Şi înainte de a începe,
vreau să vă amintesc ceea.ce spune fericitul Pavel: „Sunt dator si
înţelepţilor si neînţelepţilor” (Romani I, 14). Acelaşi lucru îl spun şi eu: sunt
dator să vorbesc la fel pentru toţi. Cinstesc, admir şi respect,ştiinţa,
virtutea şi înţelepciunea savanţilor, învăţaţilor şi bărbaţilor înţelepţi, care
împodobesc şi luminează această obşte ortodoxă; totuşi, am tot atâta obligaţie faţă de ei, ca’şi faţă
de poporul de obşte care sunt oameni simpli,
neînvăţaţi şi necărturari, pentru că şi ei sunt tot creştini, pentru că şi aceia şi aceştia la fel râvnesc să
se mântuie. Ploaia cerului cade
afară, indiferent unde, în pustii şi pe câmpii, pe ogoare lucrate, pe iarbă sălbatică şi pe gingaşe flori. Tot aşa
cuvântul lui Dumnezeu, atinge -indiferent
pe toţi şi pe înţelepţi şi pe neîntelepţi, şi pe bogaţi şi pe săraci, şi pe
clerici şi pe laici. Dar să venim la subiect, care este cu totul trebuincios.
Partea I
„Şase zile sunt în care se cade a lucra şi nu în ziua
Sâmbetei”.
Dumnezeu este
necircumscris şi veşnic. Nu este circumscris în loc, nu este cuprins de timp. Este mai
presus de timp şi de loc. Umple totul şi este prezent
pretutindeni. Pentru că este
necircumscris, se găseşte în fiecaTe loc;
şi poate să fie adorat în price loc. De asta spune profetul _ David: „Binecuvântaţipe Domnul toate
lucrurile Lui în tot locul stăpânirii Lui!” (Psalmi Cil, 23). Pentru
că este veşnic, se găseşte la fel în orice timp şi poate la fel în orice timp să fie slăviţi Pentru aceea Hristos
porunceşte: „Trebuie
totdeauna să se roage si să nu se lenevească’n(Luca. XVIII, 1); şi iarăşi: „Privegheaţi, rugându-vă în toată vremea” (Luca
XXI, 36). Iar apostolul Pavel zice: „Rugaţi-vă neîncetat” (I
Tesaloniceni V, 17); iar Psalmistul
vorbind către Dumnezeu spune: „Ori în ce zi Te voi chema, iată am cunoscut că Tu eşti Dumnezeu” (Psalmi LV, 9), Cu toate acestea, Dumnezeu cel necircumscris, care este adorat în
orice loc^ vrea să fie adorat în chip special, într-un loc hotărât, iar
acest loc este Biserica,, obştescul locaş de
închinăciune al creştinilor. Pentru aceea Biserica se numeşte casa lui Dumnezeu, şi casă de rugăciune,
locuinţă pământească şi văzută a
Dumnezeului celui ceresc şi nevăzut Şi iarăşi veşnicul Dumnezeu, adorat si slăvit în orice timp şi în orice moment
în cer şi pe pământ, vrea să fie
slăvit în chip special într-un timp hotărât, adică într-o zi anumită, iar această zi este sărbătoare. Pentru aceea, după cum
Biserica este un loc afierosit numai
lui Dumnezeu, unde nu,putem să facem nimic altceva decât să ne închinăm şi să adorăm pe
Dumnezeu,,săvârşind tainele şi cântând
sfintele slujbe, tot aşa şi sărbătoarea este un timp afierosit numai – lui Dumnezeu, în care nu putem să facem nimic
altceva decât să slăvim pe ‘.
Dumnezeu prin toate mijloacele şi interne şi externe, ale unei adevărate evlavii.
Pe această pricină este întemeiată şi scrisă a treia poruncă, în care Dumnezeu grăieşte
aşa: „Vedeţi si păziţi sâmbetele Mele, căci acest lucru este sfânt Domnului;
cel ce o va spurca cu moarte se va omorî; tot cetcare va lucra în ea va
pieiA sufletul acela din mijlocul poporului} sase zile vei lucra, iar ziua a şaptea este odihnă
sfântă Domnului (Ieşire
XXXI, 14-15), pentru că în sase zile a
făcut Domnul c&rul si pământul, iar în ziua a şaptea a terminat şi s-a odihnit” (Ieşire
XX, 11). Cu alte cuvinte spune aşa:
„Vedeţi de ţineţi sâmbetele, adică sărbătorile; cine nu le va ţine, ci a lucra ceva, îl voi
da morţii, voi pierde sufletul lui; iată vă dau şase zile pe săplămână ca să
lucraţi, ziua a şaptea o vreau pentru Mine şi poruncesc ca în aceea să fie
odihnă”. Moisi adaugă şi motivul; el 1-a auzit din gura lui Dumnezeu. Moisi
spune: Şi „Dumnezeu şi-a făcut lucrul Său şi a creat lumea în şase zile; ziua a
şaptea a ţinut-o ca o zi de odihnă şi a terminat lucrul lui”. Cu privire la
aceasta vă rog să vă gândiţi întâi că cel care dă o astfel de poruncă
este Dumnezeul cerului şi al pământului; al doilea, că Dumnezeu ameninţă cu
moartea pe cei care nu păzesc o astfel de poruncă, cum s-a întâmplat cu
nenorocitul acela de om, care a fost dat morţii, fără nici o milă, pentru
că s-a dus să adune lemne în ziua sâmbetei (Ieşire XX, 8-11); al treilea, că însuşi Dumnezeu, care este Domnul tuturor, care poate
să poruncească ce vrea, iar Lui nu i se poate împotrivi nimeni, putea, dacă ar fi vrut, să ne
poruncească ca din cele şapte zile ale săptămânii ,să-i. slujim Lui şase zile şi să lucrăm pentru
noi numai una. Dar cu toate acestea, dirvpricina covârşitorului Său
pogorământ, ne-a dăruit şase zile ca să
.lucrăm pentru întreţinerea noastră, pentru conducerea gospodăriei noastre, pentru afacerile noastre, pentru
interesele noastre, şi şi-a păstrat pentru
El numai una dorind ca să-i slujim numai o zi pe săptămână, lucru care este iarăşi spre binele nostru. Pentru că,
slujind pentru noi şase zile, ne
gospodărim viaţa noastră în lumea aceasta; slujind lui Dumnezeu în ziua sărbătorii, lucrăm pentru mântuirea
sufletului nostru, pentru rai. Prin urmare
avem neapărată datorie să păzim o astfel de poruncă şi pentru că este porunca lui Dumnezeu şi pentru că dacă nu o
vom păzi cădem în mare rău si pentru
că dobândim mare bine dacă o vom păzi. Prin urmare „Şase zile sunt în care se cade a lucra si nu în ziuasâmbetei”. Pentru păzirea ei Dumnezeu ne-a dat poruncă în Decalog (Ieşire
XX, 8-11) şi,ne-a dat încă şi exemplu la facerea lumii
(Facere II, .2-3). Dumnezeu putea să facă îhtr-o clipă toată lumea văzută şi nevăzută, dar a vrut s-o facă în şase zile. în
prima, a făcut lumina, în a doua cerul, în
va treia pământul, în a patra soarele şi luna, în a
cincea animalele, în a şasea omul, ca să ne înveţe că zilele de lucru sunt şase.
în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Lui, ca să ne înveţe că ziua a şaptea este zi de
odihnă. Mai mult încă, cronologii numără opt vârste ale lumii acesteea. Au
trecut şase
vârste după cele şase evenimente importante” care s-au întâmplat în acele timpuri, adică în timp de
5578 de ani de la crearea lumii.
Prima: De la Adam până la Noe, şi
s-a întâmplat potopul.
A doua: De la Noe până la Avraam, şi s-a
poruncit tăierea împrejur.
A treia: De la Avraam până.la Moisi, şi a
fost dată legea. –
A patra: De la Moisi (Moisi în M: Avraam) până la Solomon şi a fost zidit templul.
A cincea: De la
Solomon până la
Nabuhodonosor, şi s-a întâmplat robia.
A şasea:
De la Nabuhodonosor până la Irod, fiul lui Antipatru, şi s-â născut Hristos.
De la naşterea lui Hristo s înainte şi până la judecata viitoare curge vârsta a
şaptea. După judecata viitoare va urma vârsta a opta, veacul cel veşnic, cel
nesfârşit. Aşa numără, alegorizând, mulţi dascăli ai Bisericii, şi mai cu seamă dintre
apuseni, Augustin în lucrarea lui „Despre cetatea lui Dumnezeu” (Cartea XI, cap. XXX). Dintre răsăriteni Teodorit în comentariul la Cântarea Cântărilor (Cuvântul II şi
III), Vasile cel Mare în Exaimeronul
către Amfilohie (Omilia II) şi Grigore în Cuvântul de la Pogorârea Sfântului Duh (Cuvânt XXIV),
înţelegeţi alegoria? Lumea, înainte de Hristos, timp de şase vârste se trudea
lucrând sau sub legea naturală sau sub legea
scrisă; în vârsta a şaptea, după naşterea lui Hristos, a terminat cu truda şi acum se odihneşte în
şanurile libertăţii evanghelice si ale harului – tălmăcită in multe
locuri de Pavel – ca să învăţăm căn numărul şase era simbolul trudei şi al
lucrării, iar numărul şapte este simbolul
liniştei si al odihnei.
De asta numărul şapte era îndreptarul tuturor sărbătorilor în sinagoga evreilor, care
închipuia Biserica creştinilor. A şaptea zi este sărbătoarea sâmbetei, în a şaptea
săptămână este sărbătoarea Cincizecimii; în a şaptea lună este sărbătoarea
corturilor; în al şaptelea an este întreruperea oricărei lucrări până chiar
şi lucrarea pământului, în a şaptea săptămână de ani este iertarea numită de
evrei anul jubiliar. Prin acest număr de şapte, mai cu seamă s-au înfăţişat
în chip simbolic cele mai mari dogme pe care le ţine credinţa ortodoxă.
Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, ca să strice fărădelegea (ca să strice
fărădelegea, lipsă în M, adăugat după V), ca să restabilească neamul omenesc în
nemurirea şi viaţa fericită de mai înainte. Aceasta este ,toată iponomia
întrupării Cuvântului Dumnezeu-Om; ea cuprinde fapte măreţe. Prima restabilirea
omului de pe pământ în cer; a doua, stricarea fărădelegei; a treia, naşterea
dumnezeiescului Cuvânt Simbol al restabilirii oamenilor de-la pământ la cer a fost
Enoh,, care n-a văzut moarte, ci s-a mutat de viu; dar Enoh a fost în a şaptea
generaţie de la Adam: Adam, Sit, Enos, Cainan, Mâleleil, lared, Enoh. Legea pe care a primit-o
Moisi preînchipuia stricarea fărădelegei; dar
şi Moisi era al şaptelea de la Avraam, părintele
făgăduinţelor: Avraam, Isaac, lacov, Levi, Naat, Avraam, Moisi.
După
geneologia-Sf. Luca, naşterea lui Hristos s-a întâmplat în a 77 generaţii (Luca III, 23-38). Numărul unu este
începutul numărului,iar numărul zece
este sfârşitul numărului; încât numărul 77 este covârşitoarea
desăvârşire a numărului 7; şi prin un astfel de număr desăvârşit, trebuia
să se caracterizeze opera cea mai
desăvârşită a puterii dumnezeieşti, taina tainelor: Dumnezeu, Adam, Sit, Enos,
Cainan, Maleleil, Iared, Enoh,
Matusalem, Lameh, Nee, Sim, Arfaxad,
Cainan, Sala, Ever, Falec, Ragav, Saruh,
Nahor, Tara, Avraam, Isaac, lacov, Iuda, Fares, Esrom, Aram, Aminadav, Naason, Salmon, Booz, Ovid, lesei,
David, Natan, Matatan, Mainan,
Meleam, Eliachim, lonan, losif, Iuda, Simeon, Levi, Mattha, lorim,
Eliezer, losif, Ir, Elmodam, Cosam, Adi, Malhi, Niri, Salatiir,, Zorobabel, Risa, lona,.Iuda, losif, Semei,
Matatias, Maat, Nage, Esli, Naum,
Amos, Matatias, losif, lâna, Melhi, Levi, Matat, Eli, losif, lisus (Luca XXIII, 23-38). Toate acestea s-au făcut aşa
ca să învăţăm cât de sfânt şi de
cinstit este numărul şapte dreptarul tuturor sărbătorilor Vechiului Testament şi simbolul celor mai înalte taine ale
Noului Testament. Şi prin acest număr
Dumnezeu a caracterizat Duminica, care este a şaptea zi pe care mai cu seamă a
sfinţit-o şi prin alte prerogative deosebite. Pentru ca Duminică a început să creeze lumea naturală, tot
Duminică a creat din nou lumea harului,
Duminică s-a născut Hristos; Duminică a înviat din morţi; Duminică a trimis pe Duhul Sfânt. Prin acestea a
vrut ca şase zile ale săptămânii să
fie ale noastre, ca să ne facem treburile noastre, iar a şaptea, adică
Duminica, să fie afierosită slavei Lui: „Şase zile vei lucra, iar în
ziua a şaptea este odihnă
sfântă Domnului” (Ieşire
XXXI, 15). Şi -pentru asta Dumnezeu
a rânduit prin gura Bisericii, ca zile ale Lui, Duminicile întregului an, şi pe lângă acestea zilele de
pomenire ale sfinţilor, ca să nu facem
nici un lucru, decât numai să slăvim pe Stăpânul şi să cinstim pe credincioşii Lui servi. Acesta-i scopul lui
Dumnezeu. Dar ce face viclenia şi’ invidia diavolului? Luceafărul apostat, după ce nu a izbutit să
facă ceea ce gândea, adică să ia împărăţia
lui Dumnezeu din cer, punându-şi tronul lui peste nori şi ajungând asemenea celui prea înalt, se sileşte să
împiedice slava lui Dumnezeu aici pe
pământ Si văzând că Dumnezeu este slăvit de
oameni în sărbători,
pizmuieşte, se mânie, strigă pe tovarăşii lui şi pe demonii apostaţi
împreună cu el şi le spune: „Veniţi să punem capăt tuturor sărbătorilor lui^Dumnezeu de pe pământ „(Psalmi LXXIII, 8). Să
împiedicăm pe creştini, dându-le treburi şi griji lumeşti, ca să nu cinstească
niciodată sărbătorile, ca să nu meargă niciodată la Biserică. Veniţi să
punem capăt tuturor sărbătorilor lui Dumnezeu de pe pământ!” Lucrul acesta
pe care s-a gândit să-1 facă diavolul, 1-a pus în aplicare, cel dintâi, vasul diavolului,
tiranul cel împietrit _ la inimă al poporului evreilor, Faraon. Ştiţi în ce
grea robie se găseau nenorociţii de evrei robi de atâţia ani în Egipt! Lui
Dumnezeu i-a fost milă . de împilarea lor, a trimis pe Moisi şi pe Aaron să-i
spună lui Faraon să-i lase să iasă trei zile de drum în pustie, ca să-şi
prăznuiască sărbătorile lor, să jertfească. „Acestea zice Domnul Dumnezeul
lui Israil: Trimite pe poporul Meu ca să-Mi serbeze în pustie (Ieşire V, 1); să
mergem cale de trei zile în pustie, ca să jertfim Domnului Dumnezeului
nostru” (Ieşire V, 3). Tiranul vrăjmaş al lui Dumnezeu a răspuns: „Cine este
Acesta ca să ascult de
glasul Lui?” (Ieşire
V, 2). Ce este această sărbătoare? £e înseamnă
jertfă? Eu nu vreau să încetez lucrul! Fiecare să meargă la lucrul lui, să
lucreze! „Să meargă fiecare din voi la liberul lui!” (Ieşire
V, 4). Aşa a spus şi a poruncit
supraveghetorilor de lucrări şi logofeţilor să îngreuneze încă mai mult lucrările evreilor (Ieşire V, 6-13).
La început evreii făceau numai lutul,
iar egiptenii le aduceau paiele, pentru ca să se facă cărămida; acum evreii fac şi lutul, dar aduc şi paiele;
muncă îndoită. „Să se îngreuneze lucrările oamenilor acestora si să se îngrijească de ele sub pedeapsă cu
toiag de fier” (Ieşire V, 5-9). Supraveghetorii egipteni nu-i
lăsau să-şi tragă sufletul: „Şi-i
sileau pe ei supraveghetorii de lucrări” (Ieşire V, 10), ca să nu aibă
nici răgaz, nici timp să-şi amintească măcar de sărbători.
Ceea ce făcea atunci Faraon, adi^| diavolul întrupat, evreilor, face acum diavolul, adică
Faraon cel spiritual, creştinilor. Când este vreo sărbătoare, fie a
Domnului, fie a vreunui sfânt, când trebuie să ne depărtăm puţin de Egipt, de slujba cea întunecoasă
şi de grija lumii, ca să ne retragem puţin
ca în pustie, întru liniştea minţii, să nu lucrăm, să jertfim, să slăvim pe Dumnezeu, atunci-tiranul sufletelor
noastre pare că ne spune în inimile
noastre: „Ce este sărbătoare? Ce este liturghie? Plecaţi fiecare la treburile voastre! Ce-ţi pasă, spune acelui meseriaş? Termină-ţi
treaba ta spre a câştiga pâinea familiei
tale şi a zilelor tale. Du-te, spune acelui
negustor, în piaţă să vezi cum merge comerţul
tău. Aleargă, îi spune boierului aceluia,
la uşa mai-marelui zilei ca să-ţi aranjezi afacerile tale. Mă minunez de tine! Pentru ce cauţi sărbătoarea
când ai atâta nevoie? Pentru
ce aştepţi liturghia?
Trebuie sa mergi de dimineaţă la lucrul tău! Ce cauţi
la slujbele bisericeşti? Tu nu eşti călugăr! „Să se ducă fiecare din
voi la lucrul
lui!” Aşa
sfătuieşte diavolul, iar creştinii îi ascultă sfatul lui. Şi ce face mai mult? După cum Faraon a făcut
mai grea robia evreilor şi îndoită munca lor, când voiau să
sărbătorească, tot aşa şi diavolul îndoieşte
şi întreieşte în zi de sărbătoare treburile, în aşa
măsură încât unii lucrează de două ori şi de trei ori mai mult sărbătoarea decât în zilele de rând. „Să se îngreuneze lucrările oamenilor acestora şi să se
îngrijească de ele”. .Si mai mult încă după cum logofeţii lui Faraon
sileau la lucru pe evrei, tot aşa unii slujitori ai diavolului vin şi
te deşteaptă la miezul nopţii, te scoală din aşternut foarte de dimineaţă şi cu toată
graba te târăsc ici si colo ca să
este sărbătoare,
ca să nu ai deloc timp să vii la Biserică. Pe
acestea le vede diavolul şi se bucură şi triumfă prin atâta lipsă de cinstire a lui
Dumnezeu şi prin atâta pierdere a oamenilor. Şi cu atât mai mult zice: „Veniţi
si să punem capăt tuturor sărbătorilor lui Dumnezeu de pe pământ”.
ce spui? Aşa găseşti mulţumire, ca să se bucure diavolul şi să se necinstească
Dumnezeu? Eu ştiu ce vrei să-mi spui. De multe ori nu ţin sărbătoarea de
nevoie. Nevoia hranei zilnice mă sileşte să lucrez, să las liturghia şi Cuvântul
lui Dumnezeu, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu cutare om mare, pe
care nu-1 găsesc altă dată. Este nevoie să mă sârguiesc astăzi ca să termin
cutare treabă, pe care nu pot s-o termin mâine. Rătăcitule! Pe toate acestea le socoteşti necesare,
dar nu socoteşti lucru necesar si mântuirea
ta? Crezi necesar să faci cutare lucru, dar nu crezi necesar să păzeşti o
poruncă a lui Dumnezeu, a cărei călcare este păcat de moarte? ‘ Iuda,
când a văzut mirul, pe care 1-a vărsat pe picioarele lui lisus acea femeie păcătoasă, a spus că s-ar fi putut vinde
cu trei sute de dinari (loan XII,
5); dar când evreii au vrut să prindă pe lisus, Iuda le-a zis: „Ce-mi
veţi da mie şi eu vi-l voi da pe El?” (Matei XXVI, 15). Când e,i i-au spus treizeci de arginţi (Matei XXVI, 15), s-a prins
bucuros, şi n-a mai zis al doilea cuvânt, ca şi când se gândea că ar fi putut lua şi mai puţin. Cu alte cuvinte Iuda ştia să
facă preţul mirului – „Putea să se vândă acest mir cu trei sute de
dinari” – dar pe Hristos, cojnoara cea nepreţuită a cerului şi a pământului, nu 1-a
preţuit cu nimic: „Ce-mi veţi da mie si eu vi-l voi da pe El?” Aceeaşi părere ai şi tu. So’coteşti un
lucru necesar şi de mare preţ micul tău
câştig ce ţi-1 aduce negoţul tău sau serviciul făcut unui „mare demnitar sau stăpân; dar nu pui nici
un preţ pe porunca lui Dumnezeu, pe care 6 calci spre paguba mântuirii tale. Ţi
se pare că pierzi timpul când stai ca să asculţi liturghia şi cuvântul-lui Dumnezeu? Ku-1 pierzi,
spune Marele Vasile, îl câştigi, pentru că-1
dăruieşti lui Dumnezeu, care-ţi dă capitalul
cu dobândă (Sf. Vasile cel Mare, Omilia III la Exaimeron). Fă-ţi şi tu datoria ta de creştin, ţine sărbătoarea,
aşa cum o ţin şi mahomedanii şi evreii;
iar dacă ai vreo treabă grabnică, las-o în seama purtării de grijă a lui
Dumnezeu şi El o va scoate la cel mai bun sfârşit. „Partea ce se împrumută lui Dumnezeu nu piere, ci se dă înapoi
cu adaos. Oricât de multe ar fi
diferitele treburi ale oamenilor, pe toate le duce la bun sfârşit Domnul
căci El dă celor ce preferă pe cele duhovniceşti şi sănătate trupului, şi bună dispoziţie sufletului, şi
reuşită în afaceri şi mulţumire în foată
viaţa”. Gândeşte-te şi la asta că evreii când erau în pustie, Dumnezeu ploua cu mană, în cele sase zile ale săptămânii,
dar nu ploua în ziua a şaptea,
pentru că voia ca în ziua a şaptea,’care era zi de sărbătoare să nu aibă
evreii motiv să iasă din corturile lor, ci să Stea înăuntru, să se liniştească, slăvind numai şi mjalţumind lui
Dumnezeu. Şi asta pentru ca noi să
învăţăm că în cele şase zile ale săptămânii, care ne-au fost date să lucrăm, Dumnezeu trimite, ca mana, câştig şi
reuşită în ostenelile noastre; dar în
ziua a Şaptea, adică Duminica care este zi de sărbătoare, îşi ţine strânsă mâna lui; şi dacă vom lucra, Dumnezeu nu
ne trimite peste acele treburi ce le
facem dumnezeiasca Lui binecuvântare, ci ne trimite blestemul Lui
dumnezeiesc; ostenelile noastre sunt zadarnice, nefolositoare,, blestemate. Câştigul nostru se preface în fum şi
vânt, iar afacerile noastre se
sfârşesc rău. Despre unii ca aceştia Isaia spune: „Pânză de păianjen
ţes, iar pânza lor nu se face haină, nici nu se îmbracă din lucrările lor,
pentru că lucrările lor sunt
lucrări ale fărădelegei” (Isaia
LIX, 5-6): pentru că vrea ca în ziua
aceea să nu ne depărtăm de Biserică, ci să ne lirtiştin acolo în psalmi si în cântări după cum spune Apostolul
(Efeseni V, 19; Coloseni III, 16).
Prin urmare dacă nu vei lucra în zi de sărbătoare, câştigi, iar dacă vei lucra nu numai că nu câştigi; ci pierzi, şi
ceea ce ţi se pare că ai câştigat.Amin.
Partea
a II-a
Până acum am vorbit celer care nu ţin
sărbătorile; acum vreau să vorbesc puţin celor care le ţin, dar nu le ţin cum
trebuie, şi cu asta termin predica. Dumnezeu ne-a arătat în ce chip să sfinţim sărbătorile prin acele puţine cuvinte ale
profetului: „încetaţi lucrul vostru şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmi XLV, 10). „încetaţi
lucrul”-, adică puneţi capăt oricărei trebi şi oricărei griji trupeşti şi
pământeşti. „Şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”, adică mintea voastră
să fie toată aţintită spre Mine, cu toată evlavia. Sărbătoare înseamnă: zi
afierosită lui Dumne zeu Şi prin urmare după cum în Biserică stăm cu respect
şi cu evlavie, p :ntr că este casa lui Dumnezeu, tot aşa trebuie să avem acelaşi
respe< t şi evlavie sărbătoarea atât când mergem pe drum, cât şi când stăm
în casă, pentru că este ziua Domnului. Un păcat pe care-1 facem în Biserică este un furt
de cele
sfinte, pentru că Biserica este locul lui Dumnezeu; dar tot fur de cele sfinte este orice
păcat ce-1 facem sărbătoarea, pentru că sărbătoarea este timpul lui Dumnezeu.
Este acelaşi lucru a fura sau a face desfrânare în Biserică, ca şi a
fura şi a face desfrânare sărbătoarea, pentru că şi Biserica şi sărbătoarea sunt
afierosite lui Dumnezeu. Şi această pricină trebuie să o cerceteze cu grijă
duhovnicii pentru că păcatul care se săvârşeşte sărbătoarea spre deosebire de
păcatul care se săvârşeşte în zilele de rând este mult mai greu. „Cel
ce va spurca sărbătoarea cu moarte se va omorî; va fi nimicit acel suflet din
poporul Lui” (I
Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian