Istorisirea, foarte de folos, a visului unui oarecare frate Ioan.

O, tanarule, oare stii cine sunt Eu?

A fost, pe vremea imparatului Constantin cel Mare, un om cu numele Ioan, cunoscut imparatului pentru mestesugul sau. Acesta, avand viata inrautatita, nu si-a pus in minte niciodata gheena. Dar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseste spre folos, a mijlocit indreptarea lui prin vis. Deci, acesta a vazut o data in vis ca el a adus imparatului Constantin un lucru din mestesugul lui si, pentru aceasta, vorbea cu imparatul cu multa indrazneala si se bucurau impreuna. Dupa aceasta, a vazut pe imparatul ca scoate o sabie goala si ca, apucandu-l de par, se grabea sa-i taie capul fara mila. Iar Ioan isi pleca gatul sau, socotind ca, adica, imparatul glumeste. Dar in vremea ce facea aceasta, a auzit cu groaza pe imparatul, zicandu-i: „Cand sabia va manca parul tau, atunci gatul tau se va umple de sangele tau”. Deci, i s-a parut lui ca i s-a taiat capul si cand sabia a ajuns pre piept, nedumirindu-se Ioan si temandu-se a cauta ajutor de la cineva, si de frica si groaza acelei lupte, s-a desteptat. Si viindu-si in sine, sta cu totul inspaimantat si, facandu-se semnul crucii peste trupul lui, zicea: „Multumescu-ti tie, visule, ca groaza aceasta mi-ai aratat-o numai cu nalucire, iar nu si cu fapta”. Si asa, a ramas Ioan iarasi nepocait si neindreptat.

Iar dupa catava vreme, a cazut la grea boala si chema ajutorul lui Dumnezeu. Deci, a vazut atunci iarasi, nu in vis, ci aevea, ca sta dinaintea unui divan de judecata. Vedea inca si pe un imparat infricosator, sezand pe scaun si imbracat totodata cu podoaba imparateasca si arhiereasca. Si de-a dreapta si de-a stanga lui sedeau oarecare barbati cu sfintita cuviinta si cucernici, iar el, Ioan, sta mai jos decat aceia; de-a dreapta imparatului vedea niste tineri frumosi, iar de-a stanga lui vedea ca sta cineva mai smerit. Inapoia imparatului vedea o prapastie foarte intunecata si adanca, incat numai din vedere pricinuia nespusa frica si durere mare. Deci, in vreme ce el sta cu frica si cu cutremur, i-a zis lui imparatul: „O, tanarule, oare stii cine sunt Eu?” Iar Ioan i-a raspuns: „Stiu Stapane, ca Tu esti Cel ce Te-ai intrupat, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, precum dumnezeiestile nostre Scripturi glasuiesc”. Iar imparatul a zis catre dansul: „Si daca tu, din Scripturi, Ma cunosti, apoi cunosti, si pe cei care stau impreuna cu Mine. Deci, cum ai uitat ingrozirea aceea pe care ti-a facut-o tie imparatul Constantin, cu cativa ani mai inainte? Sau, nu intelegi ce-ti spun?” Iar Ioan i-a raspuns: „Inteleg Stapane, si groaza aceea o am inca in inima mea”. Si a zis imparatul: „Daca ramasitele groazei le ai inca in inima, cum staruiesti in rautati? Deci, invata-te din cercare, prin tine insuti, ca Eu eram Cel ce ti-am dat tie groaza aceea, si nu Constantin.”

Si, acestea zicandu-le, Imparatul numai cu un semn a poruncit celor Ce-l inconjurau ca sa-l arunce pe Ioan in prapastia ce se vedea in spatele tronului imparatesc. Deci, indata ce au inceput tinerii sa-l impinga in prapastie pe Ioan, fara mila, indata acesta chema in ajutor pe Nascatoarea de Dumnezeu, ca i s-a parut lui ca a vazut-o si pe Dansa acolo in mijloc. Si dupa aceasta, a auzit pe Imparatul zicand: „Lasati-l pe el sa plece pentru rugaciunile Maicii Mele”. Pana aici, este ceea ce a vazut Ioan.

Iar el, inspaimantandu-se si venindu-si in fire, s-a dus la un monah cucernic si i-a povestit lui intamplarea. Iar monahul i-a zis: „Da slava lui Dumnezeu, frate, ca te-ai invrednicit sa iei asemenea invatatura, de aceea, desteapta-te, iubitule, ca nu cumva sa patimesti si tu cele intamplate aceluia, despre care iti voi povesti acum: Un vis asemenea cu al tau, a zis monahul, a vazut si un alt om aevea. Ca, acesta aflandu-se la judecatoriile imparatesti si vazand pe un anume Gheorghe, care cu silnicie era dus legat, sa fie aruncat intr-o grozava prapastie, cu totul s-a inspaimantat. Deci, avand indrazneala catre imparatul, el a oprit pe cei ce-l duceau pe osandit la prapastie si-i ruga pe ei sa-l lase, dandu-le lor chezasie ca in douazeci de zile se va indrepta. Deci, Gheorghe a fost slobozit, prin acest fel de chezasie si de ajutor. Dupa, aceea, cel ce a vazut acestea si a inteles ce insemneaza ele, s-a dus si i-a descoperit lui Gheorghe, cel osandit la prapastie, ca ii era prieten si cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, ca nimic le-a socotit. Asadar, a ramas ticalosul neindreptat. Iar dupa ce au trecut acele douazeci de zile, Gheorghe a fost rapit din viata aceasta si s-a dus ca sa plateasca fagaduita datorie.”

Acestea le-a povestit cu chip de adaugire monahul acela catre Ioan, iar Ioan, auzindu-le, si avand in mintea sa, vii inca, ingrozirile ce a vazut, si-a marturisit fara de rusine toate pacatele sale, si schimbandu-si in mai bine viata, a vietuit multi ani, placand lui Dumnezeu, si asa s-a dus la cerestile locasuri.

( Prolage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian