Întru aceastã zi, istorie a Sfântului Varlaam cãtre Ioasaf, despre viata vesnicã, despre bogãtie si sãrãcie, despre cereasca Împãratie si despre osândã.
O, ce minune, prietene!
Am auzit ca a fost un imparat, care se ingrijea foare mult de imparatia sa, si era bland si milostiv cu oamenii de sub stapanirea lui, dar gresea, totusi, ca nu avea luminarea cea cu dreapta cunostinta, ci de indracirea idoleasca era stapanit. Inca avea si un sfetnic bun si impodobit cu toata evlavia fata de Dumnezeu si cu toata cealalta imbunatatita intelepciune, insa se intrista si se scarbea pentru inselarea imparatului si se ispitea sa-l mustre pe el pentru aceasta, dar se oprea de la un lucru ca acesta si se infrana, temandu-se ca sa nu fie pricinuitor de rau si lui si cunoscutilor lui. Ca multora, mustrarea nu se face spre folos si, de aceea, el cauta vreme potrivita, pentru a-l trage spre bine.
Iar odata, intr-o noapte, a zis imparatul catre dansul: „Vino, sa iesim si sa umblam prin cetate, doar vom vedea ceva de folos”. Deci, umbland ei prin cetate, au vazut o raza de lumina stralucind in sus dintr-o fereastra, si privind spre fereastra aceea, au vazut sub pamant un loc ca o pestera, in care sedea un om, petrecand in cea mai de pe urma saracie, imbracat in zdrente si femeia lui ii sta inainte, amestecandu-i vinul. Iar barbatul, luand paharul, canta dulce cantare si femeia lui ii facea veselie, saltand si cu cantari laudandu-si barbatul. Iar cei ce erau impreuna cu imparatul, toti acestea auzindu-le, s-au minunat, ca oamenii aceia fiind intr-o asa saracie, incat nici casa nu aveau, nici haine, petreceau o viata vesela ca aceea. Si a zis imparatul catre sfetnicul sau: „O, ce minune, prietene, ca eu si tu n-am vrea niciodata o viata ca acesti oameni, bucurandu-se de o hrana si slava ca aceea in care stralucim, in vreme ce aceasta proasta si ticaloasa viata, pe unii oameni ca acestia ii indulceste si-i veseleste”. Iar sfetnicul, raspunzand, i-a zis: „O, imparate, pe cele ce vezi, sa nu le intelegi asa. Ca viata aceasta inselatoare si ticaloasa numai pe cei necunoscatori ii veseleste. Ci aceasta este o taina crestineasca. Ca Dumnezeu nu sileste pe nimeni spre El, ci prin fapte ne da semne si chipuri, ca pe cei ce-L cunosc pe El, prin acestea, sa-i duca la Imparatia cereasca, iar pe cei ce nu voiesc a-L cunoaste, fara de raspuns, in osanda sa-i arunce. Iar talcuirea este aceasta: Noaptea, adica, este traiul vietii acesteia. Iesirea imparatului este auzirea cuvantului de suflet folositor, iar pestera cea adanca este Biserica lui Hristos, cea de Prooroci vazuta si de Apostoli zidita. Barbatul si femeia, imbracati in zdrente, arata, sufletul si trupurile dreptcredinciosilor crestini, imbracate cu deplina curatie si cu smerenia cea buna. Cantarea de dulci cantari sunt, adica, Scripturile cele de Dumnezeu insuflate. Veselia si saltarile inseamna omorarea poftelor trupesti, bautura si paharul, Sfantul Sange al lui Hristos, din care oamenii primesc viata vesnica, dupa cum zice Proorocul: „Se vor impartasi din indestularea casei Tale”.
Iar Ioasaf a zis: „Arata-mi mie, parinte, toate cele ce graiesti, ca acestea toate ma bucura pe mine”. Iar Varlaam i-a zis: „In ceasul cand vei ajunge in pustie, atunci iti vei aduce aminte, despre cele vazute, si tuturor le vei spune”. Dumnezeului nostru slava!
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian