Joi în săptămâna douazeci si doua după Pogorârea Sfântului Duh

Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 9 Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele
oamenilor, ci ca să le mântuiască. 

49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care,
în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună
cu noi. 
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva
voastră este pentru voi. 
51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să
meargă la Ierusalim. 
52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un
sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 
54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei
să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare,
fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele
oamenilor, ci ca să le mântuiască. 
56. Şi s-au dus în alt sat. 

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.