Vineri în săptămâna douazeci si doua după Pogorârea Sfântului Duh

Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 10 S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu. 

1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis
câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea
să vină. 
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini;
rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul
Său. 
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni
să nu salutaţi pe cale. 
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia. 
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi. 
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă. 
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă
vor pune înainte. 
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu. 
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele
ei, ziceţi: 
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu. 
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii
aceleia. 
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac şi în cenuşă. 
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. 
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât! 

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.