Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 16 Dacă cineva dintre morţi
se va duce la ei, se vor pocăi.
19. |
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. |
20. |
Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, |
21. |
Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. |
22. |
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. |
23. |
Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. |
24. |
Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. |
25. |
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. |
26. |
Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. |
27. |
Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, |
28. |
Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. |
29. |
Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. |
30. |
Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. |
31. |
Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. |
Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian