Duminica III de la Matei (III după Rusalii)

Slujirea.

                      Nu putem sluji şi lui Dumnezeu si lumi

                         „Nimeni nu poate sluji la doi domni (MateiVI,24)

Dumnezeu şi lumea sunt ,două
lucruri cu totul potrivnice umil altuia fără de nici o părtăşie unul cu altul, mult
despărţiţi. Sunt cei doi stăpâni cărora omul, spune Hristos, nu poate sluji la
amândoi (Matei VI, 24) Dacă
se va apropia de unul trebuie să^e depărteze de celălalt; dacă va iub pe unul trebuie să
urască pe celălâ^Biacă va îngriji şi va cinsti pe unul trebuie să
dispreţuiască şi să se scârbească de celălalt: „Căci sau pe unui va urî şi pe altul va
iubi, sau de unul se va lipi si pe altul va dispreţul (Matei VI, 24). Ochii noştri nu pot să se uite în acelaşi timp şi în sus şi în jos; mintea noastră nu poate să se gândească în acelaşi timp şi la cele cereşti si la cele pământeşti; nici inima noastră nu poate să iubească în acelaşi timp şi pe Dumnezeu si lumea. Sau pe unul sau pe altul; pe amândoi este cu
neputinţă. „Nimeni nu poate sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui
Mamona” (Matei VI, 24). Eu vin astăzi să vă spun pe scurt pricinile
acestui fapt. Cea dintâi pricină este pentru că Dumnezeu voieşte în întregime
pe om în slujba Sa; dar şi lumea la fel voieşte ca omul , să fie în întregime
în slujba ei. Şi este cu neputinţă ca omul să fie în înffegime şi aici şi
acolo. A doua pricină este pentru că legea lui Dumnezeu este cu totul
împotriva legii lumii. Si prin urmare este la fel de imposibil ca omul să asculte
de două legi cii totul potrivnice una alteia. Pentru aceste două pricini este cu
neputinţă să slujească cineva la dpi stăpâni, adică lui Dumnezeu şi lumii.
Dar ascultaţi-o cu atenţie.

întâia şi marea poruncă pe care a dat-o Dumnezeu în
capitolul VI al Deuteronomului şi pe care o repetă în multe locuri Hristos în Evanghelii (Marcu XII, 29) este
aceasta: „Ascultă, Isrqile, Domnul Dumnezeul tău este un singur
Domn” (Deuteronom VI, 4).Cu alte cuvinte Dumnezeu spune:
„Stăpânul tău natural şi adevărat este unul şi singurul. O,
omule, Eu Dumnezeu, care te-am creat din nimic şi ţi-am dat viaţă şi suflet, pe
care te-am
răscumpărat cu propriul Meu sânge, ţi-am dăruit mântuirea şi ţi-am pregătit
împărăţia cerurilor. Tu eşti creatura Mea, eşti făptura Mea, eşti cu totul al Meu. Prin urmare vei iubi pe
Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău,
din tot sufletul tău si din toată puterea ta (Deuteronom VI,.5; Matei
XXII, 27; Marcu XII, 30; Luca X, 27). Din tot cugetul tău: vreau ca tot cugetul
tău, toată mintea ta şi toată imaginaţia ta să fie spre Mine; să nu cugete, să nu gândească, să nu-şi închipuie
altcevatlecât pe Mine, în aşa fel
încât cel mai mic gând al tău să nu încline spre nici un alt lucru. Din tot sufletul tău: Vreau ca toată dorinţa, năzuinţa, dragostea şi nădejdea ta să fie
în Mine; nu vreau ca altcineva să aibă loc în inima ta. Din toată, puterea ta: Vreau ca toată puterea ta, osteneala şi^slujirea ta să-mi fie hărăzită Mie şi nu Sufăr Să Mă împărţi cu alţi
stăpân. Sunt Dumnezeu zelos şi vreau
ca Eu singur să fiu stăpânul tău. Ascultă, îsraile, Domnul Dumnezeul tău este un singur Domn. Te vreau în întregime: trup şi suflet.

Pentru aceasta vreau să Mă iubeşti
numai pe Mine şi numai Mie să-mi slujeşti
cu toate simţurile trupului şi cu toate puterile sufletului: Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din
tot sufletul tău si din

toată puterea -ta”.

Aşa porunceşte Dumnezeu.

Noi, ca unii ce suntem născuţi şi crescuţi în lume, suntem înlănţuiţi în , lume cu tot felul de
legături; pentru aceea a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ înarmat cu
sabie ca să taie legăturile acestea. „Să nu credeţi, spune Domnul, că am venit
să aduc pace pe pământ” (Matei X, 34; Luca XII, 51), adică să fac
dragoste cu lumea apostată – şi cu adevărat este apostată, căci a fost făcută
de Dumnezeu şi n-a cunoscut pe Dumnezeu: „Lumea prin El s-a făcut si
lumea pe El nu l-a cunoscut” (loan 1,10) – „N-am venit să aduc pace, ci
sabie (Matei
X, 34; Luca XH, 51): Vreau să Mă războiesc veşnic cu lumea, pentru că Mi-i
duşmană”. Marea legătură, ascultătorii mei, care ne ţine legaţi de lume,
este dragostea părinţilor pentru copii, a copiilor pentru părinţi, a fratelui pentru
frate, a prietenului pentru prieten, este dragostea de propria noastră viaţă.
Hristos spune: „Sabie am venit să aduc pe pământ”, ca să tai
această legătură, ca să despart pe copii de tatăl lor, pe fiică de mama
ei, pe noră de soacra ei: „Căci am venit să despart pe om de tatăl lui, pe fiică de mama ei, pe noră de soacra ei” (Matei X, 35). „Cel care-şi
iubeşte tatăl sau mama, sau fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este
vrednic de Mine” (Matei X, 37). „Cel ce-si cruţă sufletul său îl va pierde” (Matei X, 39). Prin urmare Hristos vrea ca
oamenii să iubească numai pe Dumnezeu mai
mult decât pe părinţi, decât pe copii* mai mult chiar decât propria viaţă. „Vei
iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din
tot cugetul tău, din tot sufletul tău si din toată puterea ta”.Altă
legătură este grija de trai. Ce să mâncăm? Ce să bem? Cu ce să ne îmbrăcăm? Cum să
trăim? Şi Hristos spune: „Sabie am venit să aduc pe pământ”,
ca
să taie şi această legătură. Hristos nu vrea să ne îngrijim nici de mâncare, nici de
băutură (nici de băutură lipsă în M, adăugat după V), nici de
îmbrăcăminte, nici de vreun alt lucru. Şi ne făgăduieşte însuşi, ca Tată şi purtător de grijă al
universului, care îmbracă florile lumii şi hrăneşte
păsările cerului, că are grijă de^cel^ce avem nevoie: „Nu vă îngrijiţi, cu sufletul vostru, ce veţi mânca sau
ce veţi bea, nici cu trupul

vostru cu”ce vă veţi îmbrăca,
căci ştie Tatăl vostru cel Ceresc că aveţi trebuinţă de toate acestea ” (Matei VII, 25, 32). în chipul acesta Hristos taie orice legătură care ne ţine legaţi de lume
spre a nu mai avea nici o

părtăşie cu lumea (spre a nu mai
avea nici o părtăşie cu lumea, lipsă în M, adăugat după V) şi să fim în întregime, în întregime ai lui Dumnezeu. „Vei
iubi pe Domnul Dumnezeul tău
din tot cugetul tău,- din tot sufletul tău şi din toată puterea ta”.

Pe de altă parte lumea ne vrea cu totul ai ei şi nu ne lasă să avem vreo părtăşie cu Dumnezeu,
şi se sforţează în mii de chipuri^să ne îndepărteze de Dumnezeu. Ştiţi
cât de grea era tirania lui Faraon peste poporul robit al evreilor? Ca să-i
robească, cu totul îi ţinea toată ziua ocupaţi cu munci grele şi trude, să
sape în vii, să cureţe grădini, să zidească locuinţe, toate lucrări grele şi
anevoioase. Dar ia gândiţi-vă cât de neomenos era tiranul? Moisi şi Aaron au
fost trimişi să-i spună din partea lui Dumnezeu să dea câteva zile de răgaz
acelui nenorocit popor ca să meargă să aducă jertfă şi să slăvească pe
Dumnezeu. „Lasă pe poporul meu ca să-mi serbeze, să mergem cale de trei
zile în pustie ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru” (Ieşire V, l, 3).
„Da, spune necredinciosul împărat, evreii îşi aduc aminte încă de
Dumnezeul lor? Vor încă să-i aducă jertfe? Să robească deci ca să nu mai
aibă deloc timp să se mai gândească la astfel de lucruri? Să-mi slujească în
toate ceasurile mie, ca să nu le mai rămână un ceas spre a sluji Dumnezeului lor.
Să se îngreuneze lucrările oamenilor acestora si să se îngrijească de ele” (Ieşire V, 9). Şi
într-adevăr nenorociţii aceştia mai înainte aveau o singură treabă: să facă
cărămizi, dar le-a mai dat si alta: să adune şi paine (Ieşire V,
7). Muncă îndoită, care nu-i lasă nici o clipă nici să
aducă jertfă, nici să se gândească la lucrul lui Dumnezeu. Stăteau peste ei supraveghetorii lucrărilor, puşi de împărat; aceştia îi sileau să lucreze şi nu-i lăsau nici să-şi tragă sufletul. „Să se
îngreuneze lucrările oamenilor acestora si să se îngrijească de ele!” Aceeaşi tiranie vrea să aibă asupra
noastră, asupra creştinilor, tiranul sufletelor noastre. Lumea cea urătoare
de Dumnezeu vrea să-i fim robii ei, ocupaţi totdeauna cu greutăţile şi
încercările acestei vieţi stricate. Şi mai cu seamă atunci când vrem să ne facem
datoria faţă de Dumnezeu, atunci ne împovărează eu îndoite piedici. Atunci mai ales este timpul când
spunem: „Să se îngreuneze lucrările
oamenilor acestora si să poarte grijă de ele!” Vrem să
ne rugăm? Atunci sunt îndoite gândurile lumii şi ne împrăştie mintea spre mii
de deşertăciuni şi cel mai adesea la amintiri ruşinoase. Vrem să ascultăm Sfânta Liturghie? Atunci sunt îndoite
afacerile lumii care ne trag afară
din Biserică sau în piaţă sau la palat. Vrem să ne mărturisim? Aici într-adevăr sunt îndoite ispitele lumii şi nu ne
lasă să săvârşim fapta bine plăcută lui Dumnezeu. Şi aşa trece ziua fără
rugăciune, trece sărbătoarea fără
liturghie, trece anul fără pocăinţă. Aşa vrea lumea: tot timpul vieţii să fie în slujba ei şi^să nu rămână nici o clipă
pentru slujirea lui Dumnezeu. „Să
se îngreuneze lucrările oamenilor acestora si să poarte grijă de ele.¹„
Dumnezeu spune în Evanghelia de
astăzi: „Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca sau ce veţi bea”. Lumea spune: Nu, dimpotrivă mai cu seamă de
acestea să ne îngrijim! Să-se
îngrijească oamenii ce să mănânce, ce să bea (oamenii ce să mănânce, ce să bea, lipsă în M, adăugat după
V), cum să se îmbrace,, cum să dobândească cinste (cum să dobândească’tinste,
lipsă în M, adăugat după V), cum să
se îmbogăţească, ca să nu mai aibă niciodată timp să slujească lui Dumnezeu!

Acum, creştine, Dumnezeu te vrea cu totul; lumea te vrea iarăşi cu totul. Dar ca sa fii
cu totul la amândoi, nu se poate: „Nu poţi sluji la doi domni”. Dumnezeu şi lumea
sunt doi stăpâni de neîmpăcat, care nu se înţeleg deloc. Un cărbunar căuta să
locuiască la un loc cu un curaţilor de haine: curăţitorul, însă, i-a spus:
„Este cu neputinţă, omule,’ să locuim amândoi într-o casă; mă tem ca nu cumva tu
să înnegreşti ceea ce albesc

eu”. Ce
funingene, ce prăfarie, ce întuneric este grija lumii. Cum înnegreşte (cum înnegreşte,
lipsă în M, adăugat după V), cum orbeşte, cum întunecă oc”hii
cugetului şi nu-i lasă să vadă curat pe Dumnezeu ! După cum nu-i cu putinţă să locuiască
în acelaşi atelier cărbunarul şi curătitorul, tot aşa nu-i cii putinţă să se
găsească la un loc într-un suflet grija lumii şi gândul lui Dumnezeu,
„într-o minte tulburată şi cuprinsă de griji, spune marele Chirii, n-are loc
nici gândul faptelor bune, nici harul lui Dumnezeu”.

Aceasta este deci, cea dintâi pricină pentru care nimeni nu poate sluji la doi stăpâni,
adică lumii şi lui Dumnezeu! Altă pricină este că legea lui Dumnezeu este cu
totul potrivnică legii lumii, întâi, ce porunceşte legea lui Dumnezeu? Să
iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine; mai cu seamă să iubim chiar
pe duşman şi să facem bine celui ce ne-a făcut rău. Legea lumii
dimpotrivă ne sileşte să nu iubim nici pe prietenii noştri, să ne” urâm fraţii pe
fraţi; să purtăm război părinţii cu copiii, copiii gu-părinţii şi mai presus de toate să fim totdeauna
nerecunoscători faţă de binefăcătorii noştri. Dumneieu ne porunceşte să fim
milostivi cu cei săraci, să-i ajutăm să-i miluim. Lumea porunceşte să fim
zgârciţi, mai cu seamă să ne hrănim cu sângele săracilor şi să ne îmbogăţim cu lucru străin. Dumnezeu porunceşte să spunem adevărul. Lfimea nu urăşte
altceva mai mult decât adevărul.
Pentru aceea într-un mod cu totul dumnezeiesc Hristos spune: • „Duhul adevărului
pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-l vede, nici nu-i cunoaşte” (loan XIV,17) căci lumea vrea uneltiri, linguşiri
şi minciuni. Dumnezeu vrea să se
facă dreptate, să se pedepsească răul, să se cinstească virtutea, să se slăvească rânduiala şi orice om să aibă ceea
ce i se cuvine după vrednicia lui şi
să poarte sarcini după puterea lui. Lumea vrea să domnească nedreptatea, să stea pe tron -viciul, să stea pe gunoi
virtutea, să predomine patima, să
facă dreptate (să predomine patima, să judece,
tradus după V în M, textul este corupt) egoismul, să cârmuiască neorânduiala şi
tulburarea. Dumnezeu în scurte cuvinte, vrea smerenie, castitate,
blândeţe, răbdare. Lumea cu totul dimpotrivă: mândrie, destrăbălare, luptă, scandaluri., Din pricina aceasta leg%a lui
Dumnezeu este calea aceea strâmtă
care duce în împărăţia cerurilor, iar legea lumii este calea aceea largă a păcatului, care duce la
munca veşnică.

Cine poate deci să păzească două legi atât de deosebite şi să slujească-la doi stăpâni atât
de potrivnici unul altuia? Nimeni! „Nimeni nu poate + sluji la doi
domni”. Nu există cale de mijloc; nu-i cu putinţă să mulţumim pe amândoi, sau pe
unul sau, pe altul; „căci sau pe unul va urî si pe altul va iubi; sau de unul se va
lipi şi pe altul îl va dispreţul” (Matei VI, 24). Cel mai mare înţelept, cel mai mare
sfânt, nu poate găsi mijlocul să mulţumească pe amândoi în acelaşi timp. Vestitul Arsenic a fost un mare înţelept pe pământ şi un mare
sfânt al Bisericii. Faima virtuţii lui a îndemnat pe Teodosie cel Mare
să-1 cheme la palatele împărăteşti spre a fi dascălul

celor
doi fii ai lui: Onorie şi Arcadie. Arsenic s-a dus; şi iată, că acest minunat bărbat a fost
pus pe calende a sluji la doi stăpâni, k doi împăraţi, unul pământesc şi
altul ceresc: lui Teodosie şi lui Dumnezeu. Dar oare a putut?
într-o noapte_r pe când dormea, a auzit din cer o voce:
„Arsenic, pleacă şi mântuie-te!” ca şi cum i-ar fi spus: „Arsenic, nu
poţi să slujeşti la doi stăpâni; nu poţi sihastri în palatele împărăteşti,
nu poţi să te îngrijeşti

de
mântuirea sufletului tău în mijlocul unei atât de mari slave lumeşti.

Vrei să
te mântui? Pleacă şi mântuie-te!” Şi Arsenic a plecat cât mai grabnic; a plecat de
la curtea împărătească într-o mănăstire, în care” a dus o viaţă foarte sfântă.                

Aşa
sunt, creştini, grijile şi fspitele lumii; ne îndepărtează mu.lt de Dumnezeu. Sunt ca nişte haine prea lungi
care ne împiedică la mers. Sunt greutăţi care ne trag la pământ. „Cei
cuprinşi mult de grijile vieţii, spune Marele Vasile, sunt ca nişte păsări grase,
care au degeaba aripi, căci se târăsc pe pământ ca şi animalele”.

Ce să
facem noi acum? Cărui stăpân din cei doi voim să slujim? Lumii sau lui
-Dumnezeu? Lăsaţi s-o spun în două cuvinte. Dacă n^-am muri niciodată, dacă
am putea să trăim veşnic în lume, fie,,să slujim lumii ca să ne bucurăm de
lume! Dar dacă suntem muritori, o mână de ţărână, dacă astăzi sau
murim şi dispărem, dacă lumea aceasta este trecătoare –„chipul lumii
acesteea, spune Pavel, trece” (I Corinteni VII, 31) -, dacă

noi suntem aici călători si patria
noastră este în cer -„nu avem aici cetate dainuitoare ( Evrei XIII,
14), si  cetatea  noastra 
este in  cer -” nu avem aici
cetate dainuitoare ( Evrei XIII, 20) şi dacă noi avem şi
Stăpân şi Tată numai pe Dumnezeu, dacă noi i-am făgăduit la Sfântul Botez să-I fim robi
credincioşi, să slujim deci, lui Dumnezeu „din tot cugetul nostru, din
tot sufletul nostru şi din toată puterea noastră!” (Deuteronom VI, 5; Matei XXII, 37; Marcu XII, 30; Luca X, 27). Lume rătăcită şi deşartă!
Să-ţi slujească şi să se bucure de tine cej care nu nădăjduieşte alt rai şi nu
crede în Hristos cel răstignit. Noi în El credem şi Lui îi’slujim, ca să împărăţim cu El, care ne
spune: „Câuitoţi mai întâi împărăţia
lui Dumnezeu si acestea toate se vor adăuga vouă” (Matei VI, 33), Lui slava în veci, Amin.

( Predici si Didahii de Ilie Miniat- traducere de pr. Prof Dumitru
Fecioru)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian