Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, cãtre diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile rãutatii, spre zidire.

Dupa ale lumii acesteia, era foarte vestit.

Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decat de voie, l-a urmat pe fratele sau in manastire, acesta fiind calugar. Si, fiind el si foarte nesupus, ca, daca cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mantuirea lui, nu numai ca nu facea, dar nici sa auda nu voia, nici nu suferea vreodata sa umble in haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei in coapsa si venind in ceasul cel de pe urma, s-au adunat toti fratii. Si daca l-au vazut pe dansul stingandu-se, ca trupul lui murise, racindu-se din toate partile, si ca putina caldura de viata mai ramasese numai in pieptul lui, faceau rugaciuni deosebite pentru dansul, rugandu-se iubitorului de oameni. Dumnezeu, sa fie lui milostiv, la iesirea lui din aceasta lume. Si, rugandu-se fratii, deodata acela a inceput a striga cu mare glas si a taia rugaciunile fratilor zicand: „Departati-va de la mine, departati-va, ca iata balaurului m-am dat spre mancare si pentru a voastra stare de fata nu poate sa ma manance. Ca, iata, capul meu l-a imbucat in gura lui. Deci, dati-i loc ca sa nu ma chinuiasca mai mult si ce are a face, sa faca mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mancare. Pentru ce sa mai rabd intarziere?” Iar fratii i-au zis lui: „Fa, frate, semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a raspuns zicand: „Eu vreau pe mine a ma insemna, dar nu pot, ca de balelel balaurului sunt ingreuiat”. Iar fratii auzind, cazand la pamant cu lacrimi si mai cu osardie se rugau pentru izbavirea lui. Deci, petrecand ei in rugaciune, bolnavul cu mare glas striga: „Multumire lui Dumnezeu! Ca iata balaurul, cel ce ma luare spre mancare, a fugit si a sta nici n-a rabdat rugaciunilor voastre. Deci, acum, pentru pacatele mele rugati-va, ca gata sunt a ma intoarce si a parasi viata cea mireneasca cu desavarsire”.

Deci, indata dupa aceasta, dobandind putere de viata, cu toata inima, s-a intors catre Dumnezeu, schimbandu-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bataia.Si asa a iesit din trup. Ca acesta a vazut muncirea cea de dupa moarte, pentru al sau folos; iar altii, pentru a noastra zidire, spun, chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au vazut, inca sufland si apoi, indata, isi dau duhul.

Tot asa era un barbat cu numele Hrisaorie. Dupa ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cat prisosea in bogatii, pe atat si in patimi era bogat, intru mandrie ingamfandu-se, voilor trupesti supunandu-se, spre gramadirea de bogatii cu sarguinta nevoindu-se, cu zgarcenia, peste masura, aprinzandu-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfarsit atator patimi, l-a lasat sa cada in boala purtatoare de moarte. Si ajungand la ceasul mortii, avand ochii deschisi, a vazut infricosatoare si intunecate duhuri, stand inaintea lui si tragandu-l pe el cu sila, ca sa-l duca spre incuietorile iadului. Deci a inceput a tremura si a se ingalbeni, sudorile peste tot curgandu-i, cerand cu glas mare hotararea asteptata si strigand si pe fiul sau, Maxim cu numele, (pe care si eu, mai pe urma, fiind calugar, l-am cunoscut) pe acesta cu preaiute si amestecata strigare chemandu-l, zicea: „Maxime, alearga, ca niciodata rau tie nu ti-am facut intru credinta ta primeste-ma”. Deci, Maxim, tulburat si plangand, a venit indata si, impreuna cu dansul toti ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care il trageau cu sila pe dansul. Iar venirea lor o pricepeau din marturisirea bolnavului prin galbenirea si prin chipul celui ce patimea. Ca, de frica si de vederea lor cea intunecata, incoace si incolo in pat se intorcea. Iar, uneori pe partea stand zacand le vedea pe ele stand inaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete intorcandu-se si acolo de fata le vedea. Si, deznadajduindu-se a se izbavi de dansele, in mare stramtoare fiind, cu mare glas a inceput a striga: „Izbaveste-ma macar pana dimineata”. Si intru aceste strigate, a iesit din trup.

Deci, luminat se arata ca, nu pentru sine, ci pentru noi a vazut acestea, ca noi, acestea invatandu-ne, sa ne temem si sa ne intreptam, caci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai inainte de moarte, si cererea de izbavire? Pe care, chiar cerand-o, nu a dobandit-o.
( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian