Cazania duminicii a XVa dupa Pogorarea Sf. Duh.

Nimic nu poate sa biruiasca pe cel care iubeste pe Dumnezeu.

Fariseii neputand sa dea nici un raspuns la intrebrile Mantuitorului si rusinandu-se, au tacut. Noi, insa avand multe sa spunem despre cele doua porunci, in care se cuprinde toata Legea si proorocii, si neputand sa tacem, propovaduim intelepciunea cea nemarginita si iubirea de oameni cea nemasurata a Dumnezeului nostru, care a rezumat toate poruncile Lui dumnezeiesti la doua si care, la randul lor, se cuprind intr-una singura: porunca dragostei. Multe si felurite sunt poruncile lui Dumnezeu : legi, sfaturi, invataturi, indemnuri, insa toate sunt legate de dragoste; toate sunt odrasle ale dragostei; toate izvorasc din dragoste, ca si apa din izvor; tuturor le este maica dragostea. ,, Sa iubesti, a zis Domnul Hrstos, in Sfata Sa Evanghelie de astazi, pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta”.
Sfintii Apostoli s-au straduit atat de mult in propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, si in fapte de dragoste fata de semeni, pentru ca ei au iubit atat de mult pe Dumnezeu, incat, lasand toate ale lumii acesteia, a urmat lui Iisus Hristos. ,, Iata noi, zicea catre Iisus Hristos Apostolul Petru; am lasat toate si am urmat Tie”. Iar aceasta dragoste este arma nebiruita, caci ,, toate le sufera toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade”. Nici o primezjdie nu poate sa vatame pe cel ce iubeste pe Dumnezeu. Nici o ispita nu poate sa indeparteze de dragoste, care este izvorul faptelor bune, dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel, zicand: ,, Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtoarea, sau primejdia, sau prigoana, sau foametea, sau golatatea, sau sabia?”. Intr-adevar, si celor care iubesc pe Dumnezeu se nalta valuri salbatice ale ispitelor si ale primejdiilor de tot felul! Dar nu pot sa inece corabia sufletelor lor cea facuta din dragoste, ” caci in toate aceste biruim, adauga Ap. Pavel, prin Cel care ne-a iubit pe noi, pentru ca sunt incredintat caci nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile inaltimii, nici puterile adancului, si nici o alta faptura nu poate sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Nimic nu poate sa biruiasca pe cel care iubeste pe Dumnezeu, fiindca prin dragoste el se face locas si scaun al lui Dumnezeu, dupa cum insusi Domnul Iisus ne-a spus zicand:,, Daca ma iubeste cineva, cuvantul meu va pazi si Tatal Meu il va iubi; si la el vom veni si locas ne vom face la dansul”. Omul care este unit prin dragoste cu Dumnezeu, este asemenea lui Adam, zicand dupa asemanarea lui Dumnezeu, inainte de caderea lui in pacat. Asupra unui om ca acesta, primejdia si ispitele oricat de cumplite nu numai ca nu-i pot face nimic, ci toate fapturile, vazand in el chipul lui Dumnezeu si simtind puterea dumnezeiasca ce este in el, il respecata si se supun lui, ca unui domn pamantesc. Vedem aceasta in Sfintele Scripturi, cand Iisus a lui Navi a oprit mersul soarelui; Daniil a inchis gurile leilor; Ilie a incuiat apoi a deschis cerul; Moise a prefacut apa in sange; Petru a inviat pe Tavita; Pavel a ramas nevatamat din muscarea viperei.
Insa Dumnezeu a dat si alt har dragostei, facandu-o sa fie datatoare si pazitoare a fericirii in viata aceasta pamanteasca, pentru ca adevarata fericire si liniste atarna de conducerea cinstita si cu buna randuiala a societatii in care omul traieste. Dar, in care tara, sau oras, sau casa, sau in care alta societate gasesti o conducere cinstita si cu buna randuiala, afara de aceea in care straluceste dreptaea, in care se gaseste adevarul, in care exista cinstea, domneste infratirea si unirea, care nu sunt altceva decat roade ale dragostei?!
Daca vei scoate dragostea din societatea oamenilor, vei vedea in ea nedreptati, minciuni, rautati, viclesuguri, tradari, pizme, vrajbe, sminteli, care aduc oamenilor si care traiesc intr-o asemenea societate stramtorari, necazuri, lipsuri , primejdii, rautati, nenumarate, o viata nefericita.
Deci dragostea lui Dumnezeu fata de om a dat dragostei omului fata de Dumnezeu haruri, prin care omul se face fericit si in aceasta viata pamanteasca si in viata cea cereasca. Pentru aceasta insa Dumnezeu voieste ca sa-L iubim pe El, atunci cand zice:,, Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau „, nu pentru ca El ar avea trebuinta de dragostea noastra, caci ce trebuinta are de ea Cel atotputernic, Cel atottiitor, Cel atotstapanitor, Cel ce este izvorul slavei si datatorul tuturor bunatatilor? Ci, pentru ca prin dragostea noastra fata de El, sa verse peste noi si bunatatile Sale cele pamantesti, si pe cele ceresti. El voieste sa-L iubim cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul nostru, fiindca numai atunci facem lucrul deplin,cand aducem Ziditorului nostru, Mantuitorul si Datatorul vietii si tuturor bunatatilor, nu o parte ci toata fiinta noastra. Daca vom darui o parte din mintea, inima si sufletul nostru grijilor de bani, averi si dregatorii, pe care le fura maine talharii, sau le rapeste vrasmasul, sau nimiceste focul, in loc de bucurii vom avea amaraciuni si mari intristari, fiindca bucuriile aduse de acestea, dupa multe nevointe si osteneli, pe neasteptate se pot face in noian si amaraciuni.
Astazi ne bucuram de dobandirea acestora, iar maine plangem pentru pierderea lor. Daca insa ne vom darui lui Dumnezeu cu toata inima , cu tot sufletul si cu tot cugetul, adica cu toata fiinta noastra, fiindca Dumnezeu este izvorul tuturor bunatatilor si este neschimbat, linistea noastra va fi statornica, pacea noastra netulburata, bucuria fara intristare, fericirea noastra deapururea.
Ati ascultat, frati crestini, cum Dumnezeu a randuit cu multa intelepciune tote cele care ne aduc noua fericire si mantuire. Dragostea, care este temelia legilor lui Dumnezeu, radacina si izvorul tuturor faptelor bune si bucuria acestei vieti si mantuirea sufletului, datatoarea fericirii vesnice si unirea omului cu Dumnezeu, nu este un lucru prea greu pentru noi. Ca sa iubesti pe Dumnezeu nu ai trebuinta nici de lupte, nici de osteneli, nici de calatorii, nici de bani, nici de mijlocitori nici de altceva, caci dragostea fata de Dumnezeru este un bun comun tuturor oamenilor: barbati, femei, tineri, batrani, sanatosi si bolnavi, imparati si ostasi, bogati si saraci. Ori ce om de ori ce varsta si stare poate sa iubeasca pe Dumnezeu si sa ajunga la cea mai desavarsita treapta a dragostei.
Cum insa pentru fericirea si mantuirea oamenilor, intelepciunea cea nemarginita si iubirea de oameni cea nemasurata a lui Dumnezeu, a pus virtutea dragostei, ce raspuns vom da inaintea lui Dumnezeu, ce care nu L-au iubit niciodata, cei care mor impietriti, nemilostivi, rai, cei care mor, avand inima ura si dorinta razbunarii in suflet? Ce vor raspunde in ziua Judecatii, cand Imparatul slavei va cerceta faptele oamenilor si ii va gasi pe ei dezbracati de haina dragostei? O, ce frica va fi atunci, cand Dreptul Judecator va rosti hotararea cea infricosata: Legandu-le mainile si picioarele lor, luati-i pe ei si-i aruncati in intunericul cel mai dinafara, acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Doamne, Atotstapanitorule, pentru indurarile Unuia-Nascut Fiul Tau, sadeste in inimile noastre dragostea fata de Tine si fata de semenii nostri, ca sa ne invrednicim si noi de mostenirea Imparatiei cerestilor pregatita celor ce Te iubesc pe Tine. Amin!
( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.