Intru aceasta zi, cuvant despre doi calugari, care au mantuit o desfranata.
Mare pacoste imi esti.
Doi calugari oarecare mergeau din pustie in cetatea Tarsului, pentru o trebuinta, si au intrat intr-o casa de straini, ca sa se odihneasca acolo o noapte. Iar, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, au aflat acolo trei tineri, care aveau cu ei o desfranata ; si tulburandu-se au sezut, insa unul din frati, scotandu-si din traista Evanghelia a inceput a citi. Iar desfranata, daca a vazut pe batrin citind, a lasat pe tineri si, venind, a stat aproape de batran. Iar batranul, impingand-o pe ea, a zis: „Mare pacoste imi esti. O, ceea ce esti patimasa fara de rusine, cum nu te-ai sfiit a veni aici si a sta aproape de noi?” Iar ea a raspuns, zicind: „Nu, parinte, nu te scarbi de mine, macar ca sunt plina de tot felul de pacate. Ca si pe desfranata ceea ce a venit de demult, Stapanul; Domnul Dumnezeul tuturor, nu a lepadat-o”. Iar batranul a zis catre dansa: „Dar desfrinata aceea nu s-a mai intors de la Hristos, la pacate” . Iar ea a zis batranului: „Nadajduiesc si eu spre Fiul lui Dumnezeu celui viu, ca, din ceasul acesta, si eu nu ma voi mai intoarce la pacate, daca ma vei povatui pe mine, la calea pocaintei”. Iar ei i-au fagaduit, zicandu-i : „Te vei mantui, de ne vei asculta pe noi”. Deci ea, lasand pe tinerii aceia si toate castigurile sale, a mers dupa acei batrini.
Si au dus-o in manastirea de fecioare si au tuns-o in cinul calugaresc si, dand-o egumenei, s-au dus. Iar ea, in pocainta petrecand pana la batranete, multa intelepciune a castigat si, minuni facand, s-a odihnit cu pace. Si era numele ei Maria.
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian