Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mânie.

Asemenea si tu sa faci fratelui cuprins de boala maniei.

Indracirea cea din manie este in acest chip: cu cat mai mult, adica, s-ar certa cineva, cu atat mai multa indreptatire ii trebuie. Caci asa si focul, cand se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci sa nu adaugi lemne de foc, cand vrei ca mai repede sa se stinga. Ca nu are putere de la sine mania, daca n-ar fi altul care sa intarate.

Asa fac si corabierii cand se ridica furtuna pe mare; atunci nu mai socotesc marfurile pe care le arunca. Iar dupa ce se linisteste furtuna, isi aduc aminte de cele ce le-au aruncat si au multa jale din aceasta. Asemenea, se afla si cei ce se manie: ca furtuna cumplita este cand mintea lui se tulbura si raman afara de sine si nu simte ce face, chiar daca ar grai si cuvinte rele. Iar dupa ce ii trece lui mania, atunci se gandeste la cuvintele cele rele, pe care le-a grait, si isi cunoaste paguba, rusinea si pierzarea. Ca precum stomacul stricat varsa mancarea, asa si gura maniosului arunca cuvintele rele. Iar multi fac si in alt fel: la manie si la vrajba sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevosi. Vei zice: acela care incepatorul certei, acelui i se cade intai a se smeri. Dar tu, apucand inainte, sa te supui lui, ca sa-ti fie tie plata de la Dumnezeu. Ca, macar ca nu ai facut tu inceputul raului aceluia, fa tu, acum, inceputul binelui, caci intr-acest chip uneori fac si doctorii, care umbla pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea si tu sa faci fratelui cuprins de boala maniei: sa-i vindeci lui rana maniei acesteia, prin supunerea ta. Asculta pe Domnul, Cel ce a zis: „Cui te loveste peste obrazul stang, intoarce-i si pe celalalt” (Matei, 5, 39).
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian