Cazania Duminicii a VI-a dupa Pogorarea Duhului Sfant

Mincinosul este fiul diavolului, pentru ca tatal minciunii este diavolul.

In povestirea minunii vindecarii slabanogului, este vrednica de luat aminte ravna Domnului Iisus Hristos impotriva carturarilor. Ei n-au zis nimic, nici n-au vorbit macar un cuvant, dar, in adancul inimii lor, a socotit ca Iisus a hulit . De aceea Mantuitorul, nu numai ca descopera si da la iveala gandul lor ascuns, ci si mustra rautatea lor, prin vindecarea slabanogului. Pentru ce, oare, atata sarguinta si atata lupta pentru un gand ascuns si ingropat in inimile carturarilor? Noi stim ca uneori fariseii il osandeau pe Iisus pe fata, zicand ca goneste demonii prin Belzebul, domnul demonilor; alte ori iudeii il ocarau cu mare glas, strigand si zicand:,, samarinean esti Tu, si ai demon!”. Insa nici impotriva fariseilor, nici impotriva iudeilor n-a aratat Iisus atata ravna, cat a aratat impotriva carturarilor. Acest lucru s-a intamplat fara o adanca socoteala, ci s-a intamplat, deoarece carturarii osandeau pe Iisus Hristos, nu ca pe un vrajitor, ca fariseii, nici ca pe un samarinean si indracit, ca iudeii, ci il osandeau ca pe un inselator si mincinos. Intr-adevar, dupa nedreapta lor judecata, Iisus Hristos nefiind Dumnezeu si spunand slabanogului:,, Pacatele tale sunt iertate!”, se dovedea a fi un mincinos si un inselator, prieten al minciunii si vrasmas al adevarului. Dar lucrul acesta, era impotriva firii lui Dumnezeu, caci Dumnezeu este insusi adevarul.
Deci Iisus, ca sa arate ca uraste foarte mult minciuna, ca pe un pacat mare, pentru aceasta a ravnit atat de mult sa dea la iveala rautatea mincinosilor carturari si sa-i mustre, cu toate ca gandul lor cel viclean era ascuns.
Pe tablele Legii, date de Dumnezeu lui Moise in muntele Sinai, in porunca a noua era scris asa:,, Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau”. Pe tablele harului, adica in Sfintele Evanghelii, insusi Iisus Hristos a scris:,, De aceea cuvantul vostru sa fie da, ce este da; si nu, ce este nu; iar ce este mai mult decat acestea, de la cel viclean este”. Acelasi Dumnezeu a poruncit prin gura Sfintilor Sai Apostoli, zicand:,, Ci sa fie voua ce este da, da; si ce este nu, nu; ca sa nu cadeti sub judecata”. Dumnezeu a legiuit aceasta, iar noi fiindca, ne-am obisnuit gura cu minciuna, cand rostim minciuna facem lucrul acesta cu multa usurinta, si nu socotim fapta noastra nici calcare de lege, nici n-o marturisim pacat, si nici de constiinta nu mai suntem mustrati pentru ia.
Sa vedem acum si chipurile minciunii, pentru ca in multe feluri graim noi minciuna. Unul spune minciuna pe care a auzit-o de la altul si a crezut-o ca pe un adevar; acesta este un purtator de minciuna. Altul, glumind si vorbind fara rost, graieste mii de minciuni in fiecare zi; acesta este un mincinos. Altul fagaduieste mii de lucruri, dupa aceia uita de cuvantul dat, de fagaduinta facuta, si nu savarseste nimic, cu toate ca nu are motive binecuvantate, ci numai pentru ca s-a lenevit, si si-a schimbat gandul; acesta pe buna dreptate, poate fi socotit un fagaduitor de minciuni. Altul plasmuieste minciuna, acesta este un plasmuitor de minciuna. Daca plasmuieste minciuna. barfind pe aproapele sau, el se numeste clevetitor; iar daca plasmuieste marturii mincinoase impotriva aproapelui sau, cu scopul de a vatama cinstea, bunul renume si vaza de care se bucura aproapele sau in mijlocul celorlalti, se numeste martor mincinos.
Minciuna aduce rau si celui ce o spune si pricinuieste paguba si celui ce o aude. Cel ce vorbeste minciuna, acela este urat de toti, nu i se da nici o cinste si este socotit om fara cuvant. Cere imprumut, dar nimeni nu are incredere in el; fagaduiete dar nimeni nu poate sa-l creada; semneaza acte, dar toti se indoiesc. Cuvantul omuli mincinos, este banuit, este pus la indoiala si cele semnate de el sunt neluate in seama; insusi juramantul lui nu este crezut. Mincinosul uneori spune si adevarul, dar nimeni nu-l mai crede. Cel ce asculta minciuna si se intemeiaza pe ia, acela se osteneste in zadar si fara folos, si de multe ori isi primejduieste viata si isi pierde insusi sufletul sau.
Dumnezeu cel pre milostiv, Care stie cat de trebuincios este adevarul pentru vietuirea cea buna a oamenilor laolalta, pentru pacea si buna intelegere a rudeniilor si a prietenilor, pentru buna sporire a oricarei uniri si tovarasii si pentru buna stare a fiecarui om, nu numai ca a legiuit, poruncindu-ne sa nu graim minciuni unul catre altul ci a si pedepsit in chip infricosator pe unii micinosi, ca sa dea exemplu, sa inspaimanteze inimile oamenilor, si sa-i indemne sa se indeparteze de pacatul minciunii.
Dumnezeu a pedepsit pe unii mincinosi, chiar in viata aceasta, ca sa cunoasca oamenii cat de mult uraste El minciuna si cat de mult se manie asupra mincinosilor, dandu-i pilde vii de pedepsire a minciunii. El, Care stie nu numai ce se intampla in lume, ci si ce gandeste fiecare din cei ce sunt in lume, a legiuit si a zis:,, Sa fie cuvantul vostru, ce este da, da; si ce este nu, nu; iar ce este mai mult decat aceasta, de la cel viclean este”.
Chiar si viata de toate zilele ne arata ca cel ce nu iubeste minciuna, adica graitorul de adevar, traieste in lume cu cinste, este multumit, fericit si bine vazut, pe cand cel mincinos traieste in necinste si in rusine. Iubitorul de adevar, cand vorbeste, toti il cred; iubitorul de adevar este cinstit, iubit si dorit; mincinosului nu i se da nici o cinste, ci el este irat si nesuferit tuturor. Iubitorul de adevar este fiul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este adevarul, cum ne spune Insusi Iisus, zicand:,, Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Mincinosul este fiul diavolului, pentru ca tatal minciunii este diavolul. Cand graieste el minciuna, dintru ale sale graieste , pentru ca este mincinos si tatal minciunii. Diavolul, cel dintai a nascut intai minciuna si a grait-o la urechile stramosilor nostri, Adam si Eva. De aceea este infricosata hotararea pe care o citim in Apocalipsa Sfantului Ioan, care numara mincinosii impreuna cu cainii, cu vrajitorii, cu desfranatii, cu ucigasii, cu inchinatorii la idoli, si-i scoate afara din Imparatia cerurilor, zicand:,, Afara cainii si vrajitorii si desfranatii si ucigasii si inchinatorii la idoli si toti cei ce iubesc si fac minciuna”.

Frati crestini,

Sa lepadam minciuna, graind adevarul fiecare cu vecinul nostru, deoarece, cand graim adevarul, atunci sufletul nostru, unindu-se cu Dumnezeu, se umple de lumina si veselie; cand mintea noastra se impleteste cu minciuna, atunci sufletul nostru se face rob al diavolului si se umple de intuneric si de necaz. Cand gura noastra graieste adevarul, atunci ne foloseste si noua si aproapelui nostru; cand graim minciuna, atunci ne pierdem atat sufletul nostru cat si pe fratele nostru. Dumnezeu a facut gura noastra, buzele noastre si limba noastra spre a grai slava si lauda Lui. Deci sa nu le spurcam prin noroiul minciunii, ci sa le pastram curate in Hristos Iisus Domnul nostru, a Carui slava si stapanire este in vecii vecilor. Amin.

( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian