Cazania duminicii a VIII a dupa Pogorarea Sfantului Duh

,, In Tine au nadajduit parintii nostrii; nadajduit-au si i-ai izbavit pe dansii. Catre tine au strigat si s-au mantuit, nadajduit-au in Tine si n-au fost rusinati”.

Istoria pe care ati auzit-o in Sfanta Evanghelie de astazi trezeste, in inima fiecaruia, puterea nadejdii, care a fost sadita aici de Dumnezeu si o indrumeaza minunat spre Insusi Datatorul si Implinitorul ei, spre Dumnezeu. In adevr, sufletul omului simte in sine puterea nadejdii, pe care nici primejdiile, nici nevoile, nici nenorocirile, nici oricare alt necaz, oricat de mare, nu poate sa o desradacineze. Nadejdea nu ne paraseste nici in ceasul mortii, caci si atunci, stand de fata, ne incurajeaza, ne fagaduieste sanatate si viata. Ea intareste pe om la orice lucru si in orice imprejurare. Plugarul rabda osteneala plugariei, fiindca nadajduieste sa ajunga la secerisul roadelor sale. Corabierul nu ia in seama primejdiile marii, fiindca nadajduieste sa ajunga in cele din urma la limanul dorit.
Bolnavul isi mangaie durerile bolii, fiindca nadajduieste sa dobandeasca vindecarea de suferinte si insanatosirea. Nadejdea izbavirii ne magaie in toate necazurile si ne usureaza in toate greutatile pe care ni le pricinuiesc prigonirile, clevetirile, vrasmasiile si ori ce alte intristari. Mare este cu adevarat, iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Pentru pacat, Dumnezeu a lipsit pe om de desfatarea raiului si l-a izgonit in pamantul acesta, zicand:,, Pentru ca ai facut aceasta, blestemat va fi pamantul pentru tine; cu osteneala sa te hranesti dintr-nsul, in toate zilele vietii tale. Spini si palamida iti va rodi el”, adica necazuri, primejdii, nevoi, boli; insa a lasat in inima lui puterea nadejdii, ca pe o doctorie mangaietoare a necazurilor si ca pe un balsam potolitor al primejdiilor si al intristarilor, prin fagaduinta trimiterii Izbavitorului neamului omenesc, in persoana Mantuitorului Iisus Hristos.
Ceea ce se intampla cu celelalte puteri pe care le-a sadit Dumnezeu in firea omului pentru mantuirea lui, se intampla si cu puterea nadejdii. A pus Dumnezeu in firea noastra dorinta, pe care s-o indreptam spre Dumnezeu si, iubindu-L pe El din toata inima, sa mostenim Imparatia Lui cea vesnica. Dar noi, daruind toata dorinta noastra celor pamantesti si iubind din toata inima desfatarile trupesti si desertaciunea lumii, ne facem, vinovati de osanda vesnica. A pus Dumnezeu in firea noastra suferinta, care este taria si puterea sufletului, prin care sa ne imbarbatam impotriva ispitelor diavolului si sa luptam impotriva bantuielilor pacatului; dar noi, din pricina suferintei, umplem gura noastra de ocari si intrarmam mainile noastre asupra aproapelui. Mesterul a facut cutitul spre spre folosul oamenilor,dar oamenii intrebuintand in rau cutitul, se omoara cu el unii pe altii.
Dumnezeu a sadit in inimile noastre suferinta si dorinta, ca sa le folosim ca pe niste unelte ale mantuirii, dar noi, intrebuintanu-le rau, le facem unelte de pierzare. Acelas lucru facem si cu nadejdea. Ne-a dat Dumnezeu harul cel mare al nadejdii, ca totdeauna nadajduind in El, sa avem scapare puternica de primejdii vietii trupesti si liman linistit al mantuirii sufletului nostru; dar noi ne punem toata nadejdea noastra in oameni, in bani, in pietre scumpe, in lucruri trecatoare si stricacioase. O astfel de nadejde nu este nicidecum folositoare si mantuitoare, ci vatamatoare si pierzatoare de suflet.
Evanghelia care s-a citit astazi ne-a aratat ca cei ce nadajduiesc spre Dumnezeu nu raman niciodata lipsiti de harurile Lui. Cinci mii de barbati poate si alte cinci mii de femei si copii au avut atata nadejde in Mantuitorul lumii, incat au mers in pustie pe jos, ducand pe bolnavii lor si neluand nici o hrana cu dansii. Ce au luat ei de la Acela, in care nadajduiau? Oare au luat numai ce nadajduiau? Domnul nu numai le-a vindecat pe toti bolnavii, ci s-a ingrijit si de dansii, de toti, caci prin pestii si painile binecuvantate, i-a sturat.
Ucenicii Lui il rugau ca sa-i libereze, iar El n-a voit sa-i lase sa plece, inainte de a le vindeca bolnavii lor si a-i satura cu paine si peste. De astfel de pilde este plina Sfanta Scriptura; insa prin aceasta se adevereste tocmai cuvantul psalmistului care a zis:,, In Tine au nadajduit parintii nostrii; nadajduit-au si i-ai izbavit pe dansii. Catre tine au strigat si s-au mantuit, nadajduit-au in Tine si n-au fost rusinati”. Intr-adevar mare har este nadejdea in Dumnezeu. Aceasta este fiica adevarata a credintei. Credinta naste in inma omului nadejdea in Dumnezeu. De aici cunoastem cat de folositoare este credinta, in aceasta viata. Cel credincios primeste in pace insasi, lupta mortii si intampina cu barbatie infricosarile celui din urma ceas al vietii, deoarece el crede ca moartea nu este moarte, ci mutarea din viata vremelnica, la viata cea vesnica; el nadajduieste ca in acel ceas sfintii ingeri, povatuitorii si pazitorii credinciosilor, stau de fata sprijinindu-l, dandu-i curaj, ajutandu-; de aceea, el vede sfarsitul vietii lui fara durere, nerusinat, linistit. Pentru cel ce si-a pus nadejdea numai in bunurile acestei vieti si care, pentru implinirea poftelor lui, nu s-a gandit nicidecum, nici la aproapele lui si nici la Dumnezeu, lupta mortii este cumplita si nesuferita, iar ceasul cel de pe urma al vietii lui este plin de durere, de tulburare si de deznadejde mare. Se infricoseaza de toate, dar mai cu seama de despartirea lui de lume si de averile lui.
Deci, nadejde, bunatate sfanta, vistierie nepretuita, balsam ceresc, har desavarsit, pogoara-te de sus, de la Parintele luminilor. mangaie sufletele noastre, si le intareste in lupta spre mai bine, ca fara de patima, nerusinat, in pace si cu incredere desavarsita sa intapinam clipa cea mai din urma a vietii noastre si cu sufletul senin si curat sa putem intampina hotararea din urma a Dreptului Judecator.
Imparate ceresc, prea dulce Mantuitor al sufletelor noastre! Tu toate le poti si toate Te asculta. Tu cel ce ai sadit in inimile noastre nadejdea, invredniceste-ne pe noi, prin harul Tau; ca niciodata sa nu nadajduim mai mult spre oameni si spre lucrurile cele vremelnice ale lumii, decat spre Tine; ci totdeauna ne indrumeaza toata nadejdea noastra spre milostivirea Ta si spre puterea Ta cea peste toate. Atunci vom fi fericiti, caci Tu ai zis prin proorocul Tau ca: ,, fericit este omul cel ce-si pune nadejdea in Domnul Dumnezeul lui”. Amin!
( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian