Intru aceasta zi, istorisire despre icoana, cea nefacuta de mana, a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Si toti au strigat: „Doamne milueste!”

In zilele bineuvantatului si credinciosului imparat Tiberiu (578-582) s-a facut o minune mare si preaslavita. O femeie de rang inalt, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana, de bun neam, fiind vaduva, a cazut intr-o boala grea si fara de leac. Si, deznadajduind de tot ajutorul omenesc, s-a lasat in nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punand intru sine gand bun, a trimis la preotii care slujeau la icoana Domnului, cea sfanta si nefacuta de mana, rugandu-i sa vina la ea. Acestia venind, a cazut la picioarele lor, zicand: „Rogu-va, stapanii mei, de vreme ce Dumnezeu, pentru pacatele mele, a vrut sa ma chinuiesc cu aceasta boala grea, de moarte, pentru aceasta, voiesc eu, ticaloasa si nevrednica, sa primesc Sfantul chip al Domnului nostru, in saraca mea casuta, 40 de zile, ca, prin rugaciunile voastre, sa faca Domnul mila cu mine.” Si ei, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus sfanta icoana si, deschizand sfanta racla, indata, cazand, femeia s-a inchinat si a sarutat-o si, luand o panza de bumbac, pe masura Sfintei icoane, a pus-o deasupra ei. Deci, punand-o intr-un sicriu curat, a inchis-o si asezand-o in paraclisul casei sale, ii facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind Liturghie 40 de zile. Si, daca s-au plinit cele 40 de zile, au inceput a se intari durerile femeii, fiind atat de nesuferite, incat, nici din pat nu putea sa se ridice. Deci, strigand o slujnica, pe care o stia ca este mai curata, i-a zis: „Sa aduci racla Sfintei icoane, ca sa ma inchin, doar as gasi putina odihna de la durerile care m-au cuprins”. Si aceea, mergand in paraclis, a vazut o minune mare si infricosata si preaslavita, caci o vapaie de foc mare iesea din sfanta racla si se suia pana la podul casei. Si cuprinzand tot altarul, se pogora pana la fata pamantului, iar slujnica, minunandu-se, a cazut la pamant. Deci, alergand, alta slujnica a spus stapanei sale, care, si ea, infricosandu-se foarte, s-a pogorat din pat si, mergand, cu mare greutate in paraclis si vazand vapaia cea de foc, a strigat: „Doamne miluieste!” Deci, a trimis si a adus degraba pe slujitorii Sfintei icoane, care, urmati de popor mult, s-au mirat, vazand toti minunea, ca se suia si se pogora vapaia, ca o panza de corabie, ce se umfla de vant tare. Si toti au strigat: „Doamne milueste!” Si, facandu-se rugaciune preoteasca, s-a potolit vapaia. Si, deschizand racla, au aflat icoana, cea nefacuta de mana, neatinsa de foc. Deci, luand panza cea de bumbac, pe care o pusese patriciana deasupra icoanei, mare minune, au aflat pe ea alt chip al Stapanului, tot nefacut de mana, asmenea chipului celui dintai. Pentru care lucru, au slavit toti pe Dumnezeu si, sarutand chipul, l-au pus deasupra femeii si, indata, au lasat-o durerile si boala si s-a tamaduit femeia. Si, facandu-se desavarsit sanatoasa, s-a ridicat si a slavit pe Dumnezeu, impreuna cu toti cati au mers acolo cu preotii. Apoi, peste cativa ani, acea cinstita femeie s-a gandit sa daruiasca sfantul chip la manastire de monahi, care se afla la Militina Armeniei, la manastirea Sfintei Inaltari a Domnului. Deci, aflandu-se femeia cu acest gand, ca si cand s-ar fi dat veste, iata a sosit acolo, la Constantinopol, Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul imparatului Mauriciu, impreuna cu cei mai de cinste ai cetatii si, intelegand acest semn, Patricia a dat sfantul chip in mana arhiepiscopului, spunandu-i gandul ei, si asa a fost trimis in Melitina.
Dar nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune, care s-a facut cu aceasta icoana. Ca, navalind persii, in zilele imparatului Heraclius (610-641), calugaritele manastirii, temandu-se ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, au luat cinstitul chip si s-au dus la Constantinopol, unde au primit o manastire, de la Serghie, patriarhul. Si, afland de aceasta sfanta si nefacuta de mana icoana, patriarhul a luat-o, fara voia calugaritelor. Insa, intr-acele zile, i-au venit multe necazuri, de la imparat, asupra lui si multe tulburari pentru Biserica. Deci, mirandu-se mult de aceasta, a vazut noaptea, in vis un om infricosator, care sta deasupra lui si-i zicea: „Intoarce, cat mai de graba, manastirii ceea ce ai luat, pe nedrept.” Si, daca s-a sculat, sta si se gandea si, chemand pe slujitorii lui, i-a intrebat: „Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina patimesc eu acestea? Si ce este acest vis? Ca eu nu stiu sa fi luat cuiva ceva?” Iar ei i-au zis: „Nu baga in seama unele ca acestea, stapane, ca n-ai napastuit, niciodata, pe nimeni, iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrare draceasca.” Deci, cand s-a facut noapte, iarasi, i s-a aratat acel infricosator om, care i-a zis: „Intoarce, cat mai curand, ceea ce ai luat calugaritelor, de la manastirea Inaltarii. Oare, nu stii ca ele sunt straine si fara de mangaiere, ca au venit din alta parte?” Deci, desteptandu-se a zis catre eclesiarhul lui: „Frate, cand ai luat chipul Stapanului, de la calugarite, cum li s-a parut lor aceasta?” Iar el a zis: „Le-a fost foarte greu, parinte si, de ar fi putut, ne-ar fi certat.” Atunci, a priceput patriarhul si s-a umilit pe sine si, degraba, cu multa cinste, a trimis sfantul chip la manastirea calugaritelor, in ziua de 29 a lui decembrie. Si s-au potolit bantuielile si necazurile patriarhului. Si, daca au luat sfantul chip, s-au bucurat si calugaritele.
( Proloage)

Postat in Minuni de Parintele Zisu Iulian