Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, pentru folosul sufletului.
Si acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu.
Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un batran, mare cu viata si foarte iscusit, in fapte bune. Si, inchinandu-se, dupa obicei, l-a intrebat pe el, zicand: „Ce voi face, parinte, ca imi piere sufletul meu?” Zis-a lui batranul: „Pentru ce iti piere sufletul?” Raspuns-a lui fratele: „Eu, parinte, cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam si rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca si umilinta si lacrimi aveam. Iar, daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici unele din aceste bunatati nu le mai vad la mine.” Zis-a lui batranul: „Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati, ce-mi spui, ca le faceai, cand erai mirean, toate, pentru mandrie si lauda oamenilor, le faceai, ca aveai si indemnator spre aceasta, pe cel ce, in taina, se lupta cu tine. Si acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua in seama, nici nu iti sta tie impotriva, cu razboi ca sa-ti ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, ca ai iesit la lupta cu el, pentru aceea, si el se intrarmeaza impotrivirea ta. Insa, mai primit si mai placut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decat o mie de psalmi, pe care ii citeai in viata mireneasca, cu mandrie.”
Zis-a, iarasi, fratele: „Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot, ca toate faptele cele bune s-au luat de la mine.” Zis-a lui batranul: „Frate, sa-ti ajunga tie, ceea ce ai, dar rabda cu multumire si te vei folosi.” Iar, el se impotrivea, zicand: „Cu adevarat, parinte, pierit este sufletul meu.” Atunci, batranul a inceput a-i zice lui asa: „Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti spun tie cele ce am sa-ti zic, ca sa nu-ti slabeasca gandul tau, ca te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadejde. Dar, asculta fiule, sfatul meu, si lasa parerea aceea ca vietuiai si faceai bine, cand erai in viata mireneasca. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viata mireneasca erau din mandrie, precum au fost si faptele fariseului aceluia, care, pentru bunatatile lui, cele cu multa mandrie, ii parea lui, ca este mai placut, lui Dumnezeu, decat toti oamenii si cu acaparere a lui, din mandrie, si-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna, inaintea lui Dumnezeu, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge tie spre mantuirea sufletului tau. Ca si vamesul, care nici o bunatate nu facuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a indreptat. Ca, mai placut este lui Dumnezeu, omul care se gaseste pacatos si lenes si cu inima lui infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se pe sine, ca este mare si placut inaintea lui Dumnezeu.” Acestea auzind, fratele a luat mare folos si multa mangaiere in sufletul sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: „Sa stii, parinte, ca, astazi, mi-ai mantuit sufletul meu.” Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu.”
( Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian