Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Macarie cel Mare.

Deci, sa cunoastem fiecare ce am pierdut.

Precum pruncul cel de curand nascut are chipul barbatului celui desavarsit, asa si sufletul, chip este oarecum al lui Dumnezeu, Celui ce l-a facut pe el. Deci, precum pruncul, treptat crescand, treptat cunoaste si pe tatal sau, iar, dupa ce ajunge la desavarsita crestere, atunci, fara de indoiala, se face una, tatal cu fiul si fiul cu tatal; ba, inca, tatal ii descopera lui si vistieria sa. Asa si sufletul, mai inainte de calcarea poruncii, era in sporire si barbat desavarsit ajunsese, iar, pentru calcarea de porunca, la cea mai adanca uitare si in adancul inselarii s-a surpat si la portile iadului s-a salasluit. Deci, precum se departase sufletul de la Dumnezeu, prin cea multa departare, cu neputinta ii era lui sa se mai apropie si sa cunoasca pe Ziditorul sau. Dar, Dumnezeu, mai intai prin Prooroci, l-a intors pe el spre Sine si l-a chemat si spre cunoasterea Sa l-a tras. Iar, mai pe urma El Insusi, venind, a scos uitarea, a scos inca si inselaciunea de la el, dupa aceea si portile iadului deschizand, a intrat la sufletul cel amagit, pe Sine chip facandu-se omului, prin care, chip sa-i fie lui, spre masura cresterii si spre desavarsirea duhului. Inca s-a lasat si ispitit Cuvantul lui Dumnezeu, de catre vicleanul, dupa randuiala, iconomiei. Dupa aceea, a luat ocari si defaimari si vorbiri de rau si loviri cu palma, din mainile acelor indrazneti, iar, in cele din urma, moartea cea de pe cruce a rabdat, aratandu-ne calea, precum am zis, ca sa ne invatam a face asa si noi, celor ce ne ocarasc si ne batjocoresc sau moartea ne pregatesc noua.
Si, precum cel ce se pironeste cu piroane pe cruce striga, cu mare glas, catre cela ce poate sa-l izbaveasca pe el din moarte, asa strigam noi, impreuna cu David: „De cele ascunse ale mele, izbaveste-ma, ca de nu ma vor stapani patimile, atunci fara prihana voi fi.” Iar dupa ce se face sufletul fara de prihana, atunci, afla pe Hristos, Cel ce ii supune lui toate si imparateste si se odihneste impreuna cu El. Ca pentru neascultare, sufletul, inghitandu-se, de lucrurile cele spurcate, necuvantator se face. Drept aceea, nu putina osteneala ii trebuie, ca sa se destepte din unele lucruri ca acele si sa cunoasca mestesugirea viclesugului diavolesc si, asa, sa poata trece la Mintea cea fara de inceput si sa se uneasca in Dumnezeu. Insa, sa stii ca in multe osteneli si sudori ale fetei tale iti vei castiga bogatia ta. Ca, nu-ti este tie de folos, ca acele bunatati sa le castigi fara de osteneala tocmai fiindca fara de osteneala ai pierdut ceea ce luasesi si le-ai dat vrajmasului, spre mostenire.
Deci, sa cunoastem fiecare ce am pierdut si tanguirea Proorocului sa o deprindem. Ca, intr-adevar, mostenirea noastra si-casa noastra strainii le stapanesc, ca n-am ascultat poruncile si in voile noastre am umblat si cu pamantesti si spurcate ganduri ne-am indulcit.
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian