Intru aceasta zi, cuvant despre calugarul cel invatat de o femeie.

Nicidecum sa nu te tulburi.

Ne-a spus noua un parinte ca, din viata de obste, a fost trimis un frate, la slujba in sat. Si era un mirean, care locuia in sat la care de multe ori venea calugarul, iar el il primea pe dansul cu credinta. Si avea omul acela o fiica vaduva, care putin vietuise cu barbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrand si stand la dansii, a fost biruit cu gandul spre dansa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gandul lui si se pazea sa nu vie inaintea lui.
Iar, intr-una din zile, s-a dus tatal ei in cetate, pentru oarecare trebuinta, lasand-o pe ea acasa. Si, venind fratele a aflat-o pe dansa singura in casa si i-a zis ei: „Unde este tatal tau?” Iar ea a zis: „In cetate.” Iar el a inceput sa se tulbure spre dansa si a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu intelegere, a grait lui: „Nicidecum sa nu te tulburi, parinte; tatal meu pana maine nu vine si aici numai amandoi suntem. Insa stiu ca voi, calugarii, nimic nu faceti fara de rugaciune. Scoala-te, dar, si te roaga lui Dumnezeu si ce-ti va spune tie in inima ta, aceea sa faci. Iar el, nevrand, mai mult se tulbura. Iar ea, vazand aceasta, a grait lui: „Avut-ai candva femeie?” Iar el a zis: „Nu si pentru aceasta, vreau sa stiu ce este.” Iar ea a zis: „Pentru aceasta te tulburi?” Si, vrand a-i potoli patima lui si a-i astampara aprinderea lui, a zis: „Acum sunt la sorocul femeiesc si nimeni nu poate a se apropia de mine.” Si fratele, auzind de la dansa unele ca acestea si altele mai multe, venindu-si in sine, a inceput a plange. Iar ea, vazandu-l pe el ca si-a venit in sine, a inceput a-i grai lui: „De te-as fi ascultat pe tine si am fi savarsit pacatul, cu ce ochi as fi cautat la fata tatalui meu? Si, tu, mergand la manastirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfintilor parinti, cantand si slavind pe Dumnezeu? Deci, rogu-te pe tine, desteapta-te si sa nu cutezi, pentru o mica pofta, sa-ti pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atatia ani, si sa te lipsesti de vesnicele bunatati.”
Si, auzind acestea, fratele s-a dus multumind lui Dumnezeu, ca, prin buna intelegerea ei, nu l-a lasat pe el a pieri pana la sfarsit. Si a marturisit tuturor ceea ce s-a intamplat. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea!
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian