În aceastã lunã, în ziua a treizeci si una, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.

Cel între sfinti pãrintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia.

Cel între sfinti pãrintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galatia, a ajuns arhiereu în Gangre si luând parte la Sinodul întâi Ecumenic al celor trei sute optsprezece pãrinti de Dumnezeu purtãtori, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea cã, dupã ce a rãbdat multe ispite, a ajuns sã sãvârseascã felurite minuni.
Odatã când se întorcea din cetatea împãrãteascã, unde sãvârsise minunea uciderii în fata tuturor a balaurului asezat lângã cãmãrile împãrãtesti, si se îndrepta cãtre scaunul sãu de la Gangre, unii dintre aceia care împãrtãseau erezia lui Novat si care de mai multã vreme purtau în inimi urã cumplitã împotriva lui, atinându-i calea în niste locuri strâmte si pline de prãpãstii, pe unde obisnuia sfântul sã treacã si stând ascunsi acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au nãvãlit asupra lui, întocmai ca niste fiare sãlbatice scãpate dintr-o cursã, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l cãtre prãpastie. Si aruncându-l de la o mare înãltime în acea prãpastie, i-a fãcut o multime de rãni, întocmai precum mai înainte fãcuserã si iudeii celui dintâi mucenic Stefan. Deci, sfântul cãzând pe jumãtate mort în apa care trecea prin acea prãpastie, dupã ce s-a desteptat din durere, ridicându-si ochii cãtre cer, a zis: „Doamne, nu le socoti lor pãcatul acesta”. Dar chiar pe când se ruga, o femeie necuratã si blestematã, luând o piatrã mare si lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt si de rãmãsita de viatã care mai era în el, nenorocita si ticãloasa. Si sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestematã, fiind cuprinsã de un duh necurat, îsi lovea încetat pieptul cu aceeasi piatrã, cu care lovise pe sfânt; asemenea si toti cei ce luaserã parte la uciderea sfântului au început sã fie chinuiti de duhurile necurate. Si, ascunzând trupul sfântului într-o surã cu paie, au plecat de acolo. Dar tãranul, a cãruia era sura, venind sã ia nutret pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece ceresti si dând mai apoi de trupul neînsufletit al fericitului pãrinte, a vestit tuturor aceasta.
Locuitorii cetãtii Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo si cu jale de obste luând sfintele moaste ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, asezându-le într-un loc de seamã. Iar femeia aceea venind si lovindu-si continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, dupã ce dumnezeiestile lui moaste au fost asezate în mormânt, îndatã a luat vindecare si tot asa si ceilalti ucigasi ai sfântului. Si multe alte minuni s-au mai fãcut cu prilejul înmormântãrii moastelor sfântului, pe care însã, pentru multimea lor, le-am lãsat deoparte.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Acachie Mãrturisitorul.
Acesta a trãit pe vremea împãratului Deciu si propovãduind credinta crestinã, a fost prins si adus înaintea ipatului Marcian. Si întrebat fiind cu privire la cele ce propovãduia, el a istorisit toatã rânduiala întrupãrii Fiului lui Dumnezeu si a vãdit înselãciunea închinãtorilor la idolii elinesti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri si apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunostiintând pe împãratul Deciu despre aceasta si, dupã cercetarea pe care o fãcuse sfântului, trimitând împãratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Si mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul sãu rãnile lui Hristos. Iar dupã ce a învãtat pe multi credinta în Hristos si a strãlucit prin minuni si învãtãturi, s-a odihnit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici care au mãrturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouã mucenici împreunã cu ei si alti multi sfinti, care au fost aruncati în închisoare si care au fost mâncati de vii de soarecii si de pisicile închise laolaltã cu ei.
În vremea împãrãtiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împãratul persilor, a pornit rãzboi împotriva Bisericilor, luând pricinã din urmãtoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuti, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adicã templul în care persii se închinau focului. Aflând împãratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândete pentru ce a fãcut acest lucru si i-a poruncit sã zideascã din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se si spunând cã nu poate nicidecum sã facã asa ceva, atunci Izdigherd a amenintat cã va distruge toate bisericile si a pus început amenintãrilor lui, poruncind mai întâi sã fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Si în felul acesta bucurându-se si veselindu-se si-a primit sfârsitul.
Dupã trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlãntuitã de magi, întocmai ca de niste vânturi puternice, a adus asupra credinciosilor iarãsi încercãrile chinurilor. Cãci mistuind pe multi cu tot felul de pãtimiri, îi dãdeau apoi mortii, iar pe altii supunându-i la surghiunuri îndelungate si la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viatã prin morti de tot felul.
Dar nu trebuie sã ne mirãm, fiindcã acestea s-au întâmplat prin îngãduinta lui Dumnezeu. Cãci lupte de felul acesta a spus Stãpânul nostru aveau sã aibã loc. Pentru aceasta si sfintii acestia, prin rãbdare si mucenicie, au primit cununile biruintei.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Vlasie, nãscut în cetatea amoreilor, care în pace s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor treizeci si opt de mucenici, care erau rude între ei, si care de sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Stefan, fãcãtorul de minuni, care în pace s-a sãvârsit.

( Din Sinaxar)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian