Biserica Învierii

,,Şi intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat” (Marcu 16, 5).

O dată cu cercetarea şi toate demersurile ştiinţei spre cunoaştere, omul şi-a simţit micimea, când a început să privească înaltul cerurilor. Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt, au simţit emoţia regăsirii, care a adus din nou, împăcarea omului cu Dumnezeu, trăind speranţa reabilitării, în ziua când tot aici, va fi proclamat Cer nou şi Pământ nou. Când rosteşti ţara Sfântă, cel puţin lumea creştină a celor câteva miliarde, îşi aduce aminte de un eveniment care i-a schimbat viaţa, explicându-ne de ce ne naştem şi pentru ce trăim. Nu înţelegem de ce Dumnezeu a ales acest ţinut, dar geografic, se vorbeşte că Biserica Învierii din Ierusalim, delimitează prin sfeşnicul din pridvor, Centrul pământului. Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii, pe turlele Bisericii. Aici, găseşti Scriptura, iar ca pelerin, totul este de fapt, o întâlnire personală cu Fiul lui Dumnezeu, care învie în sufletul fiecăruia, după puterea credinţei. Poposim prin aceste rânduri, pe locul unde a fost răstignit, îngropat, şi unde a înviat a treia zi din morţi, Iisus Hristos, în Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim. Rămâne un loc drag sufletelor noastre, ce adăposteşte cea mai mare minune petrecută între Cer şi Pământ: Învierea. Sfânta Cruce se înfige în Golgota, acolo unde este îngropat Adam, moartea fiind înfrântă, iar cel rău nu mai are putere să-l ţină definitiv pe om în iad. De aici, începe istoria creştinismului, care împlineşte Evanghelia prin trei cuvinte: „Hristos a Înviat!” Istorici ai vremii, ca Eusebiu de Cezareea, şi Fericitul Ieronim ne spun că împăratul roman Adrian, după ce în anul 135 înfrânge revolta evreilor, construieşte pe dealul Golgotei un templu păgân, închinat zeiţei Venus. Episcopul Ierusalimului Macarie, cere împăratului Constantin cel Mare, care prezidează Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în anul 325, să-l ajute în recuperarea şi redescoperirea arheologică a locurilor socotite sfinte. Astfel, între 325-337, templul păgân este dărâmat, iar arhitectul Zenovie înalţă primele edificii creştine. În secolul al 4-lea, împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, găseşte Crucea Mântuitorului, iar deasupra Golgotei, zideşte Rotonda- Anastasis, adică Biserica Învierii, care avea 38 de m şi era susţinută de 12 coloane. În urma lucrărilor de reconsolidare din 1961, s-au descoperit fragmente din aceşti stâlpi, inscripţionaţi „Martirium” (mărturie). Tot pe acest loc al bazilicii lui Constantin, sfântul Chiril rosteşte catehezele baptismale, iar alte referiri provin de la Anonymus (sec.VI) şi Arcuff (sec. VII). În 614, perşii lui Hosroe dau foc bisericii, iar în 626 egumenul Modest restaurează Locurile Sfinte, dar în sec IX, un cutremur dărâmă cupola Rotondei. Patriarhul Toma, cu ajutorul lui Carol cel Mare, repară Biserica între 813-820, dar în 934 sarazinii, pe timpul patriarhului Nicolae, în ziua de Paşti, o incendiază. Împăratul bizantin Nichifor Fokas recucereşte Palestina şi reface Biserica, dar după puţin timp, este jefuită şi turla arde, împreună cu patriarhul Ioan al V-lea. Califul Egiptului Al- Hakim distruge Biserica Sfântului Mormânt în întregime, iar în 1026-1043 împăraţii bizantini Mihail Paflagonul şi Constantin Monomahul, o refac cu ajutorul stareţului arhitect rus Daniel. Cruciaţii, în 1099 aduc îmbunătăţiri Bisericii Anastasis, iar în 1190, după alungarea lor, împăratul bizantin Isac Anghel se tocmeşte cu păgânii şi salvează Biserica Învierii. Între1220-1244, cruciaţii recuceresc Locurile Sfinte, dar interzic accesul ortodocşilor în biserică. Patriarhul Gherman în 1545, repară Cuvuclionul, în 1719 se fac reconsolidări, în 1808, arde din nou, iar în 1810, patriarhul Policarp, cu patriarhul Calinic al Constantinopolului şi Frăţia Sf. Mormânt obţin aprobarea sultanului de a reface Locurile Sfinte, în 1834, 1852, 1867, prin contribuţia Rusei, Franţei şi Turciei. În timpul războiului arabo-israelian din 1948, un obuz distruge bolta Bisericii, fiind refăcută în 1955, de guvernul Iordaniei. Restaurarea generală se face în 1961 de către guvernul grec. Într-o istorie frământată a Orientului Mijlociu, Biserica Învierii, în ciuda vremurilor de restrişte, primeşte şi azi, din Cer, lumina sfântă a lui Hristos celui înviat, Aici!
pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Predica zilei de Parintele Zisu Iulian