Intru aceasta zi, cuvant despre cum se cade sa fie invatatorul.

Mai intai voi povesti cele spuse de marele Ioan Gura de Aur.

Mai intai voi povesti cele spuse de marele Ioan Gura de Aur, care, multora le-a fost de folos. Ca, zice, mare la suflet se cade a fi invatatorul, iar mandru, cu barbatie, iar nu aspru si salbatic, bland, dar nu in chipul robului, smerit cugetator, iar nu prefacut in smerit cugetator, slobod de patimi, iar nu patimas. Precum insusi Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „In tot chipul se cade sa fie invatatorul si pastorul. Ca nu este trebuinta si nici se cade numai cu un chip a face si a se purta cu cei ce sunt sub stapanirea lui. De vreme ce nici doctorii nu invata sa foloseasca numai o singura doctorie la toti cei bolnavi, nici carmaciul nu stie numai o singura cale in lupta cu vanturile. Deci, se cade sa fie invatatorul strain si instrainat de marirea desarta, departat de mandrie si sa nu primeasca mita si imbunari, nebiruindu-se de pantece, nici de manie, cuprinzandu-se. Ci se cade sa fie indelung rabdator si bland din toata puterea, smerit cugetator si milostiv, ales, daruitor si iubitor de suflete, cinstit si invatator, neinaltat, apropiat, stapanitor, tuturor folositor, neprimind plata, incercat si smerit, nerobit, vesel si lin, ca lesne sa lupte si sa biruiasca. Iar de lipsa de masura a tuturor rautatilor, sa se fereasca si liber sa fie. Nici intru asprime atatandu-se, nici in stare de rob cazand, ci spre cei buni smerit se cuvine a fi, iar spre cei salbatici, stapan, de vreme ce unii socotesc ca blandetile sunt o fapta buna, iar altii, barbatia cea aspra. Deci, spre aceia, de trebuinta este a se purta cu smerenie, iar, spre acestia cu barbatie, pentru ca aceasta stinge ingamfarea cea din slabaticie si foloseste tuturor, chemandu-i la smerita cugetare.”
Acest lucru aratandu-l, marele Vasilie zice: „Fiindca inteleptul Solomon a zis, ca este vreme pentru tot lucrul, apoi, se cade a sti, ca, este vreme si de smerenie si de stapanire, si de mustrare si de mangaiere, si de crutare si de indraznire, si de bunatate si de asprime, adica, pentru tot lucrul. Ca uneori se cade a arata smerenie si a-i numi pe toti fii, intru smerenie, dupa glasul Domnului, iar alteori, cand ar cere trebuinta, a lua si a arata stapanirea, pe care ai dat-o Domnul, spre zidire, iar nu spre risipire. Si, in vremea mangaierii, se cade a arata bunatate, iar in vremea asprimii, a arata ravna spre fiecare. Asemenea, i se cade a lua hotarare dreapta dupa pravila.”
Inca si de Dumnezeu purtatorul Isidor, ucenicul fericitului Ioan Gura de Aur, zice: „Se cade carmuitorului sa fie si bun, dar si infricosator, ca cei ce fac bine sa indrazneasca, iar cei ce gresesc sa nu se leneveasca. Pentru ca, una fara alta, mai curand lipsa de stapanire, decat stapanire este. Ca de ar fi fost toti supusi si iubitori de fapte bune, atunci numai de bunatate ar fi fost trebuinta. Sau de ar fi fost toti iubitori de pacate atunci, numai frica le-ar fi trebuit. Iar de vreme ca asa, era randuit, ca sa fie, intre cei pastoriti, si buni si rai, cu dreptate este, dar, ca pe amandoua acestea sa le obisnuiasca invatatorul si inainte-statatorul. Ca bunatatea sa intareasca pe cei buni si intregi la minte, iar frica sa taie, deodata, rautatea celor ce gresesc. Deci, dar, acestea si cele asemenea cu acestea, necunoscandu-le vrajmasii dumnezeiescului Ioan, dobitoceste si cu necunostinta il urau pe el, si-l socoteau ca pe un om manios. Deci, de pofteste cineva episcopie, bun lucru doreste, insa i se cade lui sa fie si bun si aspru, ca invatatura cea de la Sfinti parinti sa nu se ocareasca, ci, mai mult, fara primejdie si laudata sa fie, Dumnezeului nostru slava, acum si pururea!
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian