Despre Judecata Viitoare

Cand are sa se intample in lume vreun lucru neobisnuit, Dunmezeu obisnuieste sa arate mai inainte oarecare semne.

Este oare neamul acestei vieti inselatoare si vremelnice neam desfranat ale carei fapte sunt stricate si intunecate? Da! Neam pacatos, mama de fii pacatosi si cum a spus mai demult profetul:,, neam indaratnic,care produci amaraciune;neam,care nu si-a indreptat inima lui si nu si-a incredintat lui Dumnezeu duhul lui „(psalmi LXXVII’10-11).O moravuri! O timpuri! Minciuna acopera adevarul;nedreptatea salniceste dreptatea;viciu calca in picioare virtutea ;legea se supune patimii;Evanghelia slujeste lumii,oamenii nu se tem de Dumnezeu,crestinii se rusineaza de Hristos;pacatul impartaseste,credinta a murit,toate sunr intoarse pe dos.”Toti s-au abatut,impreuna netrebnici s-au facut”(Psalmii L ||,4). Dar pentru ce oamenii isi petrec cu atata lipsa de teama si cu atata pierdere viata lor in lumea asta? Cum se face asta? Nu este oare in ceruri un Dumnezeu atoatevazator si drept,care si cum priveste cu de-amanuntu ?Da,crestinilor,care ma ascultati,este un Dumnezeu judecator ,este o judecata viitoare! Si va veni o vreme, cand neamul acesta desfranat si pacatos va fi judecat si va primi rasplata celor savarsite. O spune Fiul lui Dumnezeu in Evanghelia de azi, cu infricosata tarie.,,De cel care se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul aceste desfranat si pacatos,de acela se va rusina si Fiul Omului care va vei intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”(Marcu (VIII,38).O spune si ma trimite sa v-o talmacesc mai pe larg in cuvantarea de azi . Dar ce inraurire va avea cuvantarea mea in inima voastra? Socot ca atunci cand oameni au vazut pentru intaia data fulgerile si au auzit tunetele sau spaimantat atat de mult incat aproape sa moara de spaima.Socotesc ca vor fi fugit in locurile cele mai intunecoase si mai adanci sa se ascunda ca sa nu vada,ca sa nu auda un lucru atat de infricosetor.Acum insa de si vad fulgerele si aud tunetele, totusi nu se mai tem,s-au de loc,s-au foarte putin pentru ca vederea si auzul lor s-au obisnuit. Sunt uni care chiar dorm fara frica, cufundati intr-un somn adanc atunci cand cerul tuna si fulgera,cu toate ca din pricina deselor fulgere se aprinde vazduhul,iar din pricina tunetelor infricosetoare,rasuna munti cu bubuituri atat de puternice ca si cum s-ar lupta cerul cu pamantul.La fel socotesc ca oamenii pacatosi au auzit cu frica mare primul cuvant despre judecata viitoare. Acum insa pentru ca l-au auzit de atatea ori au pierdut frica din pricina deprinderii. Iar in semn invederat ca acestea se aud ca este judecata viitoare dar dorm fara grija,cufundati in adanca nesimtire a pacatelor lor. Nu se trezesc si nici nu se pocaiesc .Ce nadejde sa mai am eu care am venit aici sa vorbesc despre judecata viitoare,despre care v-ati obisnuit sa auziti si sa nu va temeti? Cu toate acestea va vorbesc ca sa am cel putin prilej in ora judecatii sa spun ca v-am vorbit.
Cand are sa se intample in lume vre-un lucru neobisnuit,Dunmezeu obisnuieste sa arate mai inainte oarecare semne . Iosif Flaviu povesteste ca inainte de a merge armetele romane in Iudeea,sa pustiasca Ierusalimul si sa nimiceaca poporul iudeu s-au aratat unele minuni.Mai intai o cometa in chip de sabie, care statea deasupra Palestinei .Apoi,o vitica, dusa spre jertfire a fatat pe drum un miel.Alta minune:poarta de la rasarit care era de arama si abia puteau sa o deschida douazeci de barbati sa deschis singura .Si iarasi un alt semn:s-au aratat pe cer ca doua tabere de oameni care faceau razboi. Si cel din urma semn: timp de mai multe zile sa auzit din partea mai dinauntru templului o voce jalnica ce zicea:”Sa fugim de aici!”Toate acestea erau semne prevestitoare,infricosetoare ale razboiului ,ale asediului, ale robiei si ale nimiciri desavarsite a acestui popor nimicitor de dumnezeu.
Dumnezeu va arata semne si minuni fara de asemanare mai infricosetoare cu putin inainte de a doua Sa venire .Prin profelul Ioil zice asa;”Voi face minuni sus in cer si semne jos pe pamant”(Ioil III,30).Pe acestea le descrie Iisus Hristoe in Evanghelia dupa Matei . Minuni in cer:soarele sa ramana un corp rece si intunecos fara raze.Luna va ramane fara stralucire un disc rosu intunecat,ca sangele.Stelele dupa ce se vor aprindede propria lor flacara si dupa ce vor arde toate corpurile ceresti ,vor cadea din locul lor ca niste carbuni stinsi .Toata taria cerului se va muta si nu ne va mai arata cea priveliste linistita si frumoasa ,pe care o vedem acum ;atunci va fi acoperita de o noapte adanca si lipsita de lumina (Matei XXIV,6-7). Acesta va fi cel din urma semn prevestitor al sfarsitului veacurilor.SI pe drept cuvant ca la sfarsit marea se va revarsa si va nepadi pamantul ,iar pamantul zgaltanat din temeliile lui ,va cadea in mare si va ajunge marea si pamantul un haos fara forma, acesta va fi mormantul lumii si a celor ce locuiesc in ia .
Asa va fi ultima stare a acestei lumi desarte;atunci se va auzi glasul unei trambite (Matei XXIV,31:ICorinteni xv,22;ITimotei IvV ,16;Apocalipsa I,10),la sunetul carea vor invia toti morti :toti pe care i-a ingropat pamantul pe care i-a inecat marea ,pe care i-a ars focu ,pe care i-au mancat pesti sau fiarele sau pasrile cerului:toti cati s-au nascut din timpul lui Adam pana atunci barbati,femei,copii tineri,batrani,drepti si pacatosi:toti vor invia cu aceasi varsta si stare ,numai cu singura deosebire a faptelor proprii.Toti,toti vor lua imbracamintea trupului lor de mai inainte ,toti vor fi chemati la marea si infricosetoarea judecata.”si am vazut ,spune Ioan ,pe cei morti,mici si mari,stand inainte lui Dumnezeu;marea a dat pe cei morti in ia ,iar moartea si iadul au dat pe cei morti in ele si au fost judecati ,fiecare dupa faptele lor „(Apocalipsa xx,12,13)iar Apstolul spune:”caci noi toti trbuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Hristos ,ca sa ia fiecare dupa cele ce au facut prin trup,ori bine,ori rau’) (IICorinteni V,10).Prin urmare,dupa ce vor invia toti,cand vor ridica ochii in sus si nu vor vedea fata cerului ,cand se va uita jos si nu vor cunoaste fata pamantului, cand, in putine cuvinte, nu vor mai vedea nimic, nici in cer nici pe pamant, ” atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu multa slava”( Matei XXIV,30). Este de ajuns cat am spus. Eu n-am nici putere, nici timp ca sa descriu ce se va intampla in acea zi infricosata, de care toti sfintii tremura cand isi aduc aminte. Le las , le trec sub tacere, si-mi marginesc cuvantarea mea numai la doua lucruri. Sa incep cu primul! Ca sa intelegeti ce are sa spuna Dumnezeu judecatorul, sa mergem pana in varful Tavorului. Aici vezi Schimbarea la Fata a lui Iisus, Dumnezeu- Omul. Fata Lui straluceste ca soarele, hainele Lui se fac albe ca lumina( Matei XVII, 2; Marcu IX,2; Luca IX,29). Cu toate acestea, stralucirea de pe Tavor nu era toata lumina slavei dumnezeiesti, ci o raza cu totul mica a acelei lumini. ,, Pe Tavor sa mergem pe Muntele Sinai. Dumnezeu se pogoara pe acest munte, si indata muntele, spune dumnezeiasca Scriptura, a ajuns un loc infricosat. Erau acolo flacari de foc ca ale unui cuptor ce arde; era acolo fum, care se ridica pana la cer; erau acolo nori; erau acolo fulgere; erau acolo tunete, cu glas de trambita, care faceau sa se cutremure vaile si muntii in asa fel incat intreg poporul lui Israiel, care vedea si auzea aceasta de departe, s-a spaimantat( Iesire XIX, 18-19). Niciodata in viata aceasta pamanteasca, Dumnezeu nu se arata cu toata slava Lui. De aceia indrasnesc oamenii sa-L insulte cu mii de feluri de pacate pe Dumnezeu, pe care nu-L vad cu toata slava Sa, atunci numai, pentru prima data il vor vedea si-L vor cunoaste. Cunoscand atunci chipul pe care L-au insultat, vor cunoaste ce rau mare I-au facut. In adevar un gand rau este o adoua cununa de spini pe capul neprihanit al Stapanului. O vorba urata este un scuipat aruncat pe Dumnezeiescul Lui obraz. O pofta trupeasca este alta rana in Sfanta Lui coasta. Ori ce pacat de moarte il pironeste, spune fericitul Pavel, inca o data pe cruce( Evrei VI,6). Si acum, pacatosii nici nu vad, nici nu cunosc ceia ce fac.
Sa ne coboram in Egipt si sa intram in palatul lui Iosif. Vezi-i acolo pe fratii lui, pe nerecunoscatorii lui frati, care au pus la cale moartea lui ( Facere XXXVII,18-20), care l-au vandut( Facere XXXVII,26-28), ca niste invidiosi ce erau, spre a-l indrepta in fata lor. . Mai intai nu l-au cunoscut, dar cand acela le-a zis:,, Eu sunt Iosif” ( Facere XLV,3), s-au infricosat, s-au tulburat, au ramas fara de glas, de rusine si de spaima. ,, Nu puteau sa raspunda” ( Facere XLV,3). Iosif insa nu-i mustra, nu-i infricosaza, nu-i alunga, dimpotriva ii primeste, ii imbratiseaza, ii pofteste sa se bucure impreuna cu el de dregatoria sa si de bunatatile Egiptului( Facere XLV, 15-24). Cu toate acestea,, nu puteau sa raspunda”. Atat este de mare frica si rusinea sa vedem fata unui om caruia i-am gresit. Dar sa vedem fata singurului Dumnezeu, sa auzim pe singurului Dumnezeu spunandu-ne: ,, Eu sunt Dumnezeul pe care L-ai insultat cu vorbele tale rusinoase, pe care L-ai vandut prin dobanzile tale pe care L-ai ranit cu desfranarile tale, pe care L-ai rastignit cu pacatele tale! Eu sunt Acela al carui nume L-ai hulit, a carui lege ai dispretuit-o, al carui sange L-ai calcat in picioare. Eu sunt Acel pe care de atatea ori M-ai rastignit pe Cruce, de cate ori sau te-ai impartasit sau Mi-ai slujit cu nevrednicie! Eu sunt Acela! Acum sa vezi si sa cunosti pe Dumnezeul pe care mai inainte nici nu-L vedeai, nici nu-L cunosteai!”
Sa-L vezi acum cu propria Lui fata, sa vezi pacatul tau ca pe o rana facuta celui chip dumnezeiesc. Spune-mi cu ce ochi vei putea sa vezi, cu ce inima vei putea sa infrunti privelistea? Ti-o spune dumnezeiescul Hrisostom? Cum te vei uita la El? Cum vei rabda?,, ( Sf Ioan Hrisostom Omilia LXXVII, la Matei).
Cu toate acestea ceia ce au spus este putin lucru. Daca Dumnezeu Judecatorul este atat de infricosator cand se arata cu intreaga Sa slava, cu cat mai infricosator va fi cand se va arata cu intreaga Lui manie? Cu adevarat acest lucru nu poate nici mintea sa-l inteleaga si nici limba sa-l talcuiasca. ,, Cine cunoaste taria maniei Tale, si de frica Ta mania Ta s-o numere? ( Psalmi LXXXIX,13) spune David catre Dumnezeu. Oamenii au vazut puterea maniei Dumnezeiesti de la potopul care a inecat toata lumea( Facere VI, 5- VII,24) de la focul care a curs din cer si a ars cele cinci cetati( Facere XIX,24-29; Intelepciunea lui Solomon X,6) si de la plagile care au lovit pe Faraon cel cu inima impietrita( Facere VII, 1-X,15). Dumnezeiescul Hrisostom se teme mai mult de mania lui Dumnezeu decat de iad mai mult chiar de nenumarate gheene, nici una din ele nu va fi la fel de infricosatoare ca de a vedea fata linistita a lui Dumnezeu intorcandu-se de la noi si ca de a vedea blandul Sau ochi ca nu poate sa ne priveasca”( Sf. Ioan Hrisostom Omilia XXIV, la Matei) Pentru ce? Pentru ca este numai manie. Pe aceasta o asemuieste David cu un pahar pe care il tine Dumnezeu, plin cu vin neamestecat, ca sa adape pe toti pacatosii. ,, Pahar este in mana Domnului cu vin neamestecat. Vor bea din el toti pacatosii pamantului” ( Psalmi LXXIV,7-8). Vin neamestecat’ numai vin fara de apa, adica numai manie, fara indelunga rabdare; numai dreptate, fara mila. Acolo n-au loc rugaciuni si mijlociri ca sa imblanzeasca mania dumnezeiasca, nici lacrimi de pocainta ca sa induplece spre mila dreptatea dumnezeiasca. ,, Nor si ceata imprejurul Lui”. Atunci Dumnezeu nu cauta la fata nimanui, ca sa I se faca mila de el. ,, Dreptate si judecata, biruinta scaunului Lui”( Psalmi XCVI,2). Atunci judeca si cerceteaza faptele. Nu mai este Dumnezeul milei si al indurarilor(II Corinteni I,3), ci Dumnezeul razbunarilor( Psalmi XCIII,1). Dumnezeu razbunarilor? Si ce razbunare vrea sa faca Dumnezeu? Am sa-ti spun!
Urmeaza-ma ca sa mergem in campiile moabitilor si sa vedem un lucru infricosator care s-a intamplat acolo. Trei imparati, Ioram imparatul Samariei, Iosafat, imparatul Iudeei si imparatul Edom, s-au unit si cu oaste nenumarata au pornit cu razboi impotriva imparatului Moabului. Au patruns fara de veste in tara lui si au semanat pretutindeni moarte, distrugere, pustiire, frica. Au astupat toate izvoarele, au taiat toti copacii, au trecut prin sabie pe locuitori, au iesit invingatori si in sfarsit au asediat inauntrul tarii pe imparat. Vazand ca nu mai are nici un ajutor de la puterea omeneasca, a alergat la puterea soarelui pe care-l adora ca Dumnezeu. S-a hotarat deci imparatul, induplecat de sfatul barbatilor intelepti ai curtii sale, pentru a izbavi poporul sau, pentru a pazi imparatia sa, sa jertfeasca pe propriul lui fiu, pe fiul lui prim nascut, randuit ca mostenitor al tronului sau imparatesc. Dupa ce s-au spus cateva cuvinte, a intins mana si a implantat sabia in gatul fiului pe care l-a jertfit pentru mantuirea tuturor.Vrasmasii din afara au vazut infricosatoarea priveliste, s-au cait de ceia ce au facut, au ridicat cu mare graba asediul si au fugit indata. ,, Si a luat imparatul Moab pe fiul lui intai nascut, care trebuia sa domneasca dupa el si l-a adus ardere de tot pe zidul cetatii. Si s-a facut mare cainta in Israiel si s-au ridicat de acolo si s-au intors in pamantul lor”(IV Imparati III,27). Cine l-a amarat ca sa ajunga pana acolo ca sa-si jertfeasca pe propriul sau fiu? Acei trei imparati care au pornit impotriva lui nedrept razboi si l-au adus intr-o astfel de stare, ca era amenintat sa-si piarda imparatia lui. Ce s-ar fi intamplat oare daca soarta razboiului s-ar fi intors in ajutorul lui, daca el ar fi iesit sa se bata cu ei, sa-i biruiasca, sa-i alunge si sa-i prinda in mainile lui? Va intreb, un tata atat de indurerat, ce le-ar fi facut? Pe cat de mare i-a fost durerea cand a omorat pe fiul sau cu propria-i mana pe atat ar fi fost de mare mania lui spre a razbuna moartea fiului lui! Mania i-ar fi marit puterea, ar fi cazut ca un leu flamand asupra lor, nu s-ar fi saturat bland sangele lor! Ce manie! Unul care nu s-a indurat de propriul sau fiu, s-ar fi indurat de vrasmasii lui? Ia ganditi-va? Bine au facut cei trei imparati ca au fugit din fata lui, spre a scapa de mania lui cea dreapta, de mania lui cea nemarginita. De la pilda imparatului Moab sa venim acum la subiectul nostru. Dumnezeu si Tatal cel mai inainte de veci, deasupra Muntelui Golgota a jertfit pe Unicul Sau Fiu intrupat, incununat cu cununa de spini, pironit pe Cruce, peste tot ranit, peste tot plin de sange in mijlocul a doi talhari, ca un osandit ( Matei XXVII,38;Marcu XV,27), pamantul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt, mormintele s-au deschis( Matei XXVII, 51-52, Marcu XV,38). Cine l-a silit? Pacatele tale!
Nerecunoscatorule, viata Fiului Meu a fos cu mult mai de pret decat toate vietile oamenilor si ale ingerilor la un loc. Viata Lui am dat-o spre moarte! Sangele Fiului Meu cel mai scump margaritar al raiului. L-am varsat tot pe pamant! Dragostea pentru Fiul Meu era mai calduroasa decat toate flacarile care sunt aprinse in inimile serafimilor. Am parasit-o! N-avem altceva mai de pret, nici mai scump, nici mai iubit decat pe Fiul Meu. L-am jertfit! Nu era deajuns aceasta ca sa te faca sa cunosti ura ce-o am pentru pacat? Si totusi vii, incarcat de pacate, inaintea ochilor Mei? M-ai indemnat prin pacatele tale sa-Mi omor pe Fiul Meu. Acum ma indeamna Fiul Meu sa te judec pentru moartea Lui. Cer razbunare, inaintea ta, sangele Lui, ranile Lui, patimile Lui. Sunt judecator, dar sunt si Tata.
Ca judecator te judec cu dreptatea Mea; ca Tata te osandesc pentru moartea Fiului Meu”. Pacatosule astepti mila de la un astfel de judecator si de la un astfel de Tata? Nu, nu, ticalosule! Gandeste-te ca daca n-a crutat pe Fiul Sau( Romani VIII, 32), dupa cum spune Pavel, te va cruta pe tine, dusmanul Lui? Gandeste-te ca dreptatea Lui judeca pacatul tau si in acelasi timp dragostea Lui razbuna moartea Fiului Lui. Cine poate sa inteleaga asemenea manie? Cine poate s-o sufere? Eu va vorbesc de ia si tremur. Simt ca-mi lipseste puterea si cuvantul; nu mai pot sa vorbesc. Lasa-ti-ma ca din pricina temerii ce-o are duhul meu sa-mi trag putin sufletul! Ah suflete pacatoase! Ah judecata viitoare!
( Ilie Miniat- Ptredici)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian