Luna martie in 17 zile: pomenirea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411).

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian.

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu.”
Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. De multe ori, se simtea rapit in alta lume, numai la gandul vesniciei fericiri. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic, puse alaturi de bucuria acestei dulci nadajduiri. Drept aceea, si-a pus in mintea sa sa se lepede de toate bunatatile, cele de putina vreme si trecatoare ale vietii de aici, si, asa, cu sufletul liber de ispite, sa mostenasca viata cea vesnica, dulcea desfatare a credintei in Hristos. Deci, a inceput a se infrana, purtand, in taina, pe trupul sau, o haina de par, aspra.
Asemenea, ca sa nu-si supere familia, a primit sa se casatoreasca, dar chiar in noaptea nuntii, a fugit, in taina, imbracat in haine saracacioase, luand insa din ale sale, aur si pietre scumpe din destul.
Deci, a tocmit o corabie si, plecand, s-a ascuns departe, in partile din rasarit ale imparatiei, tocmai in cetatea Edesa, din Mesopotamia. Iar, daca s-a inchinat chipului celui nefacut de mana, trimis de Domnul Iisus lui Avgar, regele din Edesa, si-a petrecut cealalta parte a vietii, necunoscut si in saracie, vreme de saptesprezece ani, locuind langa biserica Nascatoarei de Dumnezeu, din cetate.
Si-a vandut, apoi, toate lucrurile de pret, ce luase de acasa, si, impartind la saraci aurul ce castigase, s-a imbracat in haine si mai sarace si s-a facut pe sine ca unul din cei care milostenie, totdeauna postind, putina paine si apa gustand si impartasindu-se in toate duminicile, cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la crestini, o impartea cu ceilalti saraci, mai batrani. Si avea totdeauna fata lui plecata, iar mintea lui era sus, intru dumnezeiesti ganduri indeletnicindu-se, si atat i se uscase trupul, de atata infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera, numai pielea si oasele i se vedeau si ajunsese de nerecunoscut.
Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a facut descoperire, despre dansul, printr-un vis; si un glas il numea pe Alexie, „Omul lui Dumnezeu”, aratand ca, precum ca capul imparatului sta coroana, asa Duhul Sfant odihneste peste dansul si ca rugaciunea lui, ca o tamaie cu bun miros, de-a pururea urca inaintea lui Dumnezeu.
Si s-a stiut atunci, de multi, viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul, fugind de slava omeneasca, a plecat din Edesa, nestiind nimeni si, afland o corabie la malul marii, care mergea in Cilicia, s-a urcat intr-insa, gandind sa petreaca in cetatea Sfantului Pavel, unde nu-l stia nimeni, in Tarsul Ciliciei. Dar, fara de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a facut apriga furtuna pe mare si corabia, purtandu-se de valuri, a ajuns la Roma.
Hotarat sa petreaca in casa parintilor sai, ca un necunoscut, Sfantul a iesit in intampinarea tatalui sau, celui iubitor de saraci si de straini. Si, fara sa fie recunoscut, sub infatisarea unui calator sarac, a capatat invoirea de la dansul sa i se faca o coliba, chiar la portile palatului, si, in amintirea fiului sau instrainat, tatal a poruncit slugilor sa aiba grija a-i da hrana de la masa stapanilor. Si a petrecut Sfantul aici multa vreme, alti saptesprezece ani, batocorit si umilit de slugile tatalui sau, dar iubit de sarmanii din cetate, care gaseau la el un cuvant bun, un sfat intelept si un brat oricand gata sa-i ajute sa-si poarte povara saraciei lor.
Deci, cu voia lui Dumnezeu, i s-a descoperit Sfantului, mai dinainte, si ziua mortii sale si si-a scris atunci Sfantul toata viata sa, pastrand scrisoarea la san. Iar, trecand pe acolo, ca din intamplare, chiar in ziua cand Sfantul Alexie si-a dat sfarsitul, imparatul Honorius a intrebat cine este saracul cel mort in ulita. Si, cautand printre zdrentele Sfantului, slujitorii imparatesti au aflat in sanul lui scrisoarea, pe care au dat-o imparatului sa o citeasca. Si s-au minunat toti, afland viata inalta si ascunsa a „Omului lui Dumnezeu” si vazand cat de multe cai de sfintenie are Dumnezeu in lumea celor care asculta de chemarile Duhului Sau.
Si s-a mutat la ceruri Sfantul Alexie la 17 martie, imparatind in Roma Honorius, in vremea lui Inochentie papa, iar la Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Tanar, iar peste toti, stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

( Din Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian