Intru aceasta zi, cuvant al lui Atanasie, egumenul Sinaiului, despre aducerea aminte a raului.

Mult poate rugaciunea dreptului, care se ajutoreaza cu fapta.

Mult poate rugaciunea dreptului, care se ajutoreaza cu fapta. Dar se ajutoreaza, daca cel ce se caieste va incepe a se osteni si roade de pocainta a face. Iar, daca de o parte zideste, iar pe alta risipesti, apoi ce folos va fi ? Fara numai greutate isi dobandeste lui. Ca mare rautate este ca, adica, sa mearga cineva la biserica, avand invidie asupra altcuiva: caci, cum o sa se roage cu o minciuna, zicand la rugaciune: „Tatal nostru, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri ?” O, omule, care graiesti si fara de minte te ostenesti la rugaciune, purtand in inima ta veninul vrajmasului, cum strigi, cu minciuna, la Dumnezeu: „Iarta-mi mie, precum si eu am iertat ?” Oare sa te rogi ai venit, sau ca sa minti ? Oare sa castigi darul, sau manie sa primesti ? Mantuire voiesti sa iei, sau osanda ? Au nu auzi ce spune preotul, in vremea dumnezeiestei Liturghii: „Sa ne iubim unii pe altii”, adica sa lepadam toate nedreptatile si asprimile inimii ? Ce faci, omule ? Ingerii slujind, heruvimii cei cu ochi multi acopar Trupul lui Hristos pe Sfanta Masa si serafimii, cei cu sase aripi, canta cantarea intreit sfanta si cu multa frica stau inainte, iar preotul, pentru tot poporul rugandu-se, Duhul Sfant se pogoara si ingerii scriu numele celor ce fara rautate intra in biserica; cum, oare, iubitule, de nu te inspaimantezi ? Sau cum ceri iertaciune, iar tu nu ierti. Ca de nu vei ierta, pe cei ce ti-au gresit tie, nici Domnul nu te va ierta pe tine. Iar de vei ierta, iertat vei fi; si de vei milui, miluit vei fi.
Sa nu zici: „De multe ori am iertat pe fratele meu si iarasi rau ma ocaraste si multe rautati aduce asupra mea si nu pot sa-l mai iert pe el”. Nu, iubitule, sa nu zici acestea, ci sa te asemeni cu Stefan si cu Iacov, ruda Domnului, si sa te rogi pentru cei ce-ti fac tie rau. Si Stapanului tau, Celui ce a primit moarte pentru noi, sa te asemeni; sa rabzi rautatea si ocara de la prietenul tau, ca sa ti se ierte pacatele cele multe. Sa fugim, fratilor, de pacatul cel amar al aducerii aminte de rau, pentru ca tot pacatul, in scurta vreme, se savarseste si degraba trece, dar pomenirea de rau este o patima cumplita infocata. Ca, cineva, ori umbland, ori sezand, ori sculandu-se, veninul balaurului in inima sa il poarta. Cel ce se lasa cuprins de aceasta patima, nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu si iertarii nu se va invrednici. Ca, pentru acela, nici o fapta buna nu se foloseste, nici postul, nici milostenia; ca pomenirea de rau pe toate le pierde. Deci, de-ti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aminti de rautate, mergi, mai intai, de te impaca, si, asa, sa-ti aduci darul si primit va fi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian