Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Serapion, de la Paladie.
Un barbat egiptean, anume Serapion, cu porecla Sidonie, fiindca, niciodata, alta haina nu purta, decat un „Sindon”.
Un barbat egiptean, anume Serapion, cu porecla Sidonie, fiindca, niciodata, alta haina nu purta, decat un „Sindon”, adica o haina, care asa se numeste, la toata fapta buna iscusindu-se desavarsit, cu neagoniseala pe mai toti i-a intrecut. Pentru care, nici in chilie nu a putut sa se linisteasca, ca sa nu se instraineze cu mintea, sau sa aiba ceva al sau. Ci, umbland, asa isi petrecea viata, nimic altceva neavand decat numai sindonul, pe care il purta. Acest barbat, printr-un pustnic cunoscut, s-a vandut pe sine, intr-o cetate, la un mascarici elin, pentru douazeci de galbeni, pe care ii pastra la el. Deci, el slujea mascariciului si femeii lui si casei acestora, cu silinta mare si cu indemanare, nimic alta nemancand, decat paine si apa si hranindu-si mintea, neincetat, cu citirea Sfintelor Scripturi.
Deci, petrecand cu dansii vreme indelungata, iar, cand era timpul, vorbindu-le de crestinatate, intai, pe mascarici l-a lamurit, apoi, pe femeie, dupa aceea, si toata casa lui. Si, fiind botezati, au incetat sa mai joace in piata orasului. Deci, dupa ce a venit la viata cea placuta lui Dumnezeu, Serapion era rugat mult, de catre stapan, care ii zicea lui: „Vino, frate, sa te eliberam, fiindca tu, din robie, ne-ai slobozit pe noi”. Atunci le-a zis: „Fiindca a lucrat Dumnezeul meu si voi impreuna ati lucrat si s-au mantuit, prin sine, sufletele voastre, de acum, va voi descoperi voua taina. Eu, fiind pustnic liber, de neam egiptean, si facandu-mi-se mila de voi, care petreceati cu multa ratacire, m-am vandut pe mine rob voua, ca voi, slobozindu-va din mari pacate, sa va mantuiti. Deci, de vreme ce, ceea ce a voit, a facut Dumnezeu, ma voi duce, ca si altora sa le ajut”. Acestea zicand, le-a dat aurul lor. Iar ei nu voiau sa-l ia si il indemnau pe el sa dea saracilor aurul, si ziceau: „Arvuna de mantuire ni s-a facut noua”. Iar el le-a zis: „Voi dati-l, fiindca al vostru si este, ca eu bani straini nu daruiesc saracilor”.
Iar ei, luand aurul, il rugau pe el, zicand sa ramana cu dansii, incredintandu-l: „Te vom socoti ca pe un parinte si stapan al sufletelor noastre, de acum inainte”. Iar, dupa ce l-au rugat mult si n-au putut sa-l plece, il pofteau, macar in fiecare an sa-i cerceteze pe dansii. Deci, luandu-si ziua buna de la dansii, s-a dus acolo in Lacedemonia si, afland pe un oarecare din cei dintai ai cetatii, ca este maniheu cu credinta, impreuna cu toata casa lui, iar ca celalalt este barbat imbunatatit si evlavios, la acesta, iarasi, printr-un alt om, s-a vandut pe sine. Si vreme de doi ani departandu-l pe dansul de ratacire si toata casa lui, i-a adus la dreapta credinta.
Apoi, lasandu-i si pe acestia, inconjura lumea, facand bine oamenilor, pe cat putea. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
( Din Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian