Duminica a IV-a din Post- Despre vremea pocăinţei şi mântuirii.

Dumnezeu a supus omului multe si nenumarate lucruri, dar vremea a lasat-o sub stapanirea Sa.

Duhul cel mut si surd, adica diavolul, nu ar avea dreptul sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu, daca nu i-ar da Dumnezeu voie, caci stim ca nici pe Iov n-a indraznit sa-l ispiteasca fara invoirea lui Dumnezeu. De aceia Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevarat, stia si ziua si ceasul de cand duhul necurat chinuia pe tanarul din Evanghelia de astazi. Pentru ce dar, a mai intrebat Iisus pe tatal celui indracit despre vremea cand i-a venit lui boala aceasta? Oare, ii este lui Dumnezeu mai greu sa vindece bolile cele de multi ani, si mai putin greu, sa le vindece pe cele de mai putini ani? Sau, oare ii este Lui mai greu sa mute pe diavolul din locul in care a stat multa vreme si mai usor sa-l goneasca din locul in care a stat mai putina vreme? La Dumnezeu deopotriva toate sunt cu putinta, pentru ca puterea Lui este nemasurata si nemarginita.
Dumnezeu a supus omului multe si nenumarate lucruri, dar vremea a lasat-o sub stapanrea Sa, dupa cum spune Faptele Apostolilor, zicand:,, Nu este treaba voastra sa stiti anii sau vremurile pe care Tatal le-a pus sub a Sa stapanire”. Fiindca noi nu avem nici o putere asupra vremii, de aceia a intrebat Iisus pe tatal celui bolnav:,, Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?” Nu ca sa cunoasca El, Cel care stie toate ci ca sa cunoastem noi cei care nu stim nici anii, nici vremurile, ca trebuie sa fim cu luare aminte la vremea vietii noastre si sa nu pierim nici o clipa din ia, pentru binele si folosul nostru sufletesc.
Este stiut de toti ca semanatul graului la vremea sa aduce recolta bogata, dupa cum semanatul lui dupa vremea trecerii semanatului nu aduce recolta nici chiar samanta semanata. Tot asa se intampla cu lucrul mantuirii noastre. Vremea randuita pentru mantuirea sufletului nostru este ori ce clipa din vremea vietii noastre. Cel care nu tine seama de clipele vremii vietii sale, i-si primejduieste mantuirea sufletului sau, ca vremea care a trecut s-a pierdut fara nici un folos pentru sufletul sau: nici fapte bune nu a savarsit, nici prin pocainta nu s–a mantuit. Vremea de maine nu este sub stapanirea noastra, pentru ca nimeni nu stie daca traieste pana maine, sau macar pana dupa un ceas. Pe cati n-am vazut vorbind, umbland dar dupa putin timp, morti si fara de glas?
Numai vremea de fata este sigura si folositoare pentru ca in ea poate omul sa se pocaiasca si sa savarseasca fapte bune. Nu ai savarsit astazi fapta buna, ai pierdut vremea zilei de azi, fiindca maine nu stii ce se va intampla. La fel cu ori ce ceas minut sau clipa care au trecut.
Parabola cu cele zece fecioare este o pilda plina de invataturi in legatura cu aceasta. Cinci insa dintre ele erau nebune si cinci intelepte. Cele nebune luandu-si candelele lor, nu au luat cu sine undelemn. Iar cele intelepte au luat undelemn in vase o data cu candelele lor. La mezul noptii s-a auzit un glas strigand:,, Iata Mirele vine! Iesiti intr-u intampinarea Lui!” Atunci cele intelepte avand undelemnul gata si-au impodobit indata candelele lor, au iesit intr-u intampinarea Mirelui si a intrat cu El la nunta.Cele nebune, neavand gata undelemnul au alergat sa cumpere de la cei care-l vindeau, dar in acea vreme s-a inchis usa.
Venind pe urma, au batut in usa, strigand: Doamne, Doamne, deschidene noua! Dar Mirele raspunzandu-le a zis: Amin zic voua, nu va cunosc pe voi! Fecioare erau si cele nebune, fecioare erau si cele intelepte. Adica erau deopotriva de inbunatatite, fiindca viata si a unora si a altora era curata si neintinata. Insa le-a numit intelepte pe cele cinci, care nestiind vremea sosirii mirelui, privegheau si erau intr-u totul pregatite pentru venirea Lui.
Pe celelalte cinci le-a numit nebune pentru ca nadajduind ca Mirele va veni mai tarziu, au adormit, cand trebuia sa se pregateasca, si le-a gasit venirea Mirelui cu candelele fara undelemn. De aceia cele intelepte au intrat intru slava si fericirea lui Dumnezeu, iar cele nebune au ramas afara din locasul cel dumnezeiesc si au pierdut Imparatia cereasca. Crestinilor, cei care traiti in viata curata, cei care adunati florile cu bun miros, ale faptelor bune, cei care impodobiti sufletul vostru cu podoaba lucrurilor frumoase, luati aminte bine, sa nu va leneviti niciodata, nici o clipa de la savarsirea faptelor bune. Priveghiat dea pururea si nu amanati nimic pentru ziua de maine, ca Mirele sa nu vina pe neasteptate si sa va gaseasca nepregatiti.
Frati crestini, noi suntem oameni nesocotiti care ne amagim ca niste nebuni si neintelegatori si cheltuim in zadar toata vremea vietii noastre, din inceputul tineretilor pana la adanci batraneti. Vremea tineretilor este cea mai potrivita pentru savarsirea faptelor bune.,, Prin ce i-si va indrepta tanarul fapta sa?” Intreaba proorocul, apoi tot el raspunde, zicand:,, prin pazirea cuvintelor Tale. Atunci deci in vremea tineretilor are trebuinta tanarul sa fie impreuna cu oameni cinstiti si imbunatatiti, ca sa auda sfaturile lor cele intelepte si sa vada pilda cea sfanta a vietii lor. Atunci este vremea potrivita in care se cuvine sa se departeze cu toata silinta si luarea aminte de ori ce pacat si sa pazeasca cu sfintenie toate poruncile dumnezeiesti, pentru ca in ce chip se va invata si se va obisnui atunci asa va urma pana la sfarsitul vietii sale. Sa nu se amageasca socotind ca mai este vreme de pocainta. Nu vad tinerii cum moartea secera tineri si batrani? Cine-i incredinteaza pe ei ca vor ajunge la batranete si nu vor muri in floarea varstei lor? Dar fie! Am ajuns in cele din urma si la batranete. Batranetile insa nu vin singure, si aduc cu ele si pe vestitorii lor si pe semnele mortii. Intradevar, multe sunt temeiurile care ne fac sa vedem ca cei batranit rebuie sa se teama de morte mai mult de cat cei tineri. Dar intamplarile din viata ne arata ca mai in fiecare zi, moartea secera multi tineri in floarea tineretii. Deopotriva, deci este nestiut ceasul mortii si la batrani si la cei in varsta, si la tineri si la copii, si chiar la prunci. De aceia omul ori de ce varsta ar fi se inseala atunci cand s-ar hotara sa se pocaiasca in anul viitor, sau in luna viitoare, sau in ziua urmatoare, pentru ca nimeni nu stie ce i se va intampla maine: Trai-va sau va muri, pentru aceasta inteleptul Pavel chemand pe oameni la pocainta si spunand cuvintele lui Dumnezeu: ,, In vremea primita te-am ascultat si in ziua mantuirii ti-am ajutat tie”, Le-a talcuit, zicand:,, Iata, zice Domnul, care este vremea bineprimita, iata acum este ziua mantuirii”, adica vremea aceia bineprimita a pocaintei este vremea de fata si acum si ziua mantuiri este ziua aceasta pe care o traim. Sa lepadam fratilor, lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu hainele lumii. Pacatul este intuneric pentru ca atat de mult intuneca pe om, incat nu doreste si nu lucreaza nimic altceva decat ceia ce ii aduc pierderea sufletului lui.
Fapta cea buna este lumina, pentru ca atat de mult lumineaza mintea omului, incat el nu doreste si nu lucreaza decat cele ce ii aduc mantuirea lui. Mancarurile si bauturile cele multe, desfranarile trupului, vrajbele, clevetelile, uciderile, mandriile, nedreptatile, furturile, acestea si alte asemenea, acestora sunt lucrarile intunericului, lucrarile pacatului. Infranarea, postul, rugaciunea, curatenia, dragostea, milostenia, smerenia, lacrimile, pocainta, marturisirea, acestea si toate cele asemenea cestora, sunt armele luminii, mijloacele mantuirii. Sa lepadam deci lucrurile intunericului si sa ne imbracam in podoabele luminii. ,, Iata cum este vremea bineprimita, iata cum este ziua mantuirii.” Nimeni sa nu zica ca are vreme sa se poacaiasca mai tarziu, pentru ca nu are nimeni alta vreme numai pe aceasta care este acum de fata. Privegheati dar si nu lasati vremea aceasta de acum, ,, caci nu stiti ziua, nici ciasul, in care Fiul Omului, Iisus Hristos va veni”. Amin!
( Cazania Duminicii)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian