Cuvant despre tacere.

Un sihastru statea in munte si sporise in frica lui Dumnezeu,

Un sihastru statea in munte si sporise in frica lui Dumnezeu, la locul acela, in partile marelui Antonie. Si multi, din cuvintele lui si din fapte, se foloseau. Deci, asa aflandu-se el, l-a pizmuit vrajmasul impotriva tuturor faptelor lui cele bune si i-a strecurat in minte una ca aceasta: luand tu frica lui Dumnezeu, nu ti se cade tie, ca sa-ti slujeasca altii, nefiind tu vrednic ca sa slujesti altora, ci te scoala de-ti slujeste macar tie insuti. Drept aceea, dar, sa mergi si sa-ti vinzi cosnitele tale in cetate si sa-ti cumperi cele trebuincioase tie, apoi sa te intorci la liniste si sa nu pui aceasta greutate asupra nici unuia. Insa, aceasta il sfatuiau pe dansul inselatorul, pizmuindu-i linistea lui, indeletnicirea cea buna spre Dumnezeu si spre folosul multora, pentru ca, de pretutindeni, vrajmasul se sarguieste a ne vana.
Deci, el care fusese candva minunat, vestitul si laudatul pustnic, ca la un gand bun, supunandu-se, a iesit din chilia sa. Dar, nu era iscusit intru cele multe mestesuguri ale diavolului; ca mult vorbind cu o femeie, si aflandu-se intr-un loc pustiu si urmarit de diavolul, din neluare aminte, a cazut cu dansa in pacat. Apoi, indata, aducandu-si aminte ca s-a bucurat vrajmasul de caderea lui, a cazut intru deznadejde, de vreme ce intristase pe Duhul Sfant, pe ingeri si pe Sfintii Parinti, dintre care multi prin cetati au biruit pe vrajmasul. Si se intrista de acestea foarte, neaducandu-si aminte ca Domnul gata este sa dea putere celor ce nadajduiesc spre Dansul si, uitand de tamaduirea greselii, voia sa se arunce pe sine spre moarte, in repejunea raului, spre desavarsita bucurie a diavolului. Dintr-o mare durere sufleteasca ca aceasta, i-a slabit si trupul. Si, de nu i-ar fi ajutat lui Milostivul Dumnezeu, ar fi murit fara de pocainta, spre bucuria dracilor. Insa, mai pe urma, venindu-si intru sine, gandea cum ar putea sa arate mai multa osteneala in pocainta si in grea patimire, ca sa milostiveasca pe Dumnezeu, prin lacrimi si prin tanguire. Deci, s-a dus iarasi la chilia sa si zavorandu-si usile, a inceput a plange, asa cum ar plange deasupra unui mort si a se ruga lui Dumnezeu, postind si priveghind cu sarguinta, pana si-a topit trupul sau de tot. Iar fratii, dupa obicei, au inceput a veni la dansul, pentru folosul lor si bateau in usa. Iar el le raspundea: „Nu veti putea deschide, pentru ca am dat fagaduinta lui Dumnezeu, ca sa ma pocaiesc un an”: Si le zicea: „Rugati-va pentru mine, nevrednicul”. Iar altceva nimic nu le raspundea, ca sa nu se sminteasca, auzind de caderea lui in pacat, pentru ca era la dansii cinstit foarte si mare intre calugari.
Deci, s-a implinit anul, pocaindu-se cu dinadinsul. Iar spre ziua Pastilor, in noaptea invierii, intocmind o candela dintr-un vas, a ingrijit-o si a umplut-o cu untdelemn si inca, de seara a inceput sa se roage, zicand: „Indurate si milostive Doamne, Cela ce voiesti ca sa se mantuiasca toti pacatosii si la cunostinta adevarului sa vina, la Tine am scapat, Mantuitorule al sufletelor noastre. Miluieste-ma pe mine, cela ce mult Te-am maniat si, spre bucuria vrajmasului, multe rele am facut si, iata, ca mort sunt, ascultand la vrajmasul, iar Tu, Cela ce pe cei necurati si nemilostivi ii miluiesti, inveti a milui pe aproapele milostiveste spre a mea smerenie, ca nimic nu este cu neputinta la Tine, ca langa iad s-a pogorat sufletul meu. Fa mila cu a Ta zidire, ca bun esti, Cela ce, in ziua Invierii celei de apoi, vei ridica trupurile cele risipite si topite, auzi-ma pe mine, ca a slabit sufletul meu si mi s-a topit ticalosul meu trup, pe care l-am spurcat, dar m-am lipit spre frica Ta si, sculandu-ma, am indraznit a schimba pacatul in pocainta. Doua pacate am: caderea si deznadajduirea. Inviaza-ma pe mine, cel sfaramat. Si porunceste ca din focul Tau sa se aprinda aceasta candela, ca, asa, sa primesc incredintare de milostiva Ta iertare, cea cu indurare. Apoi, in cealalta vreme a vietii ce-mi vei darui, voi pazi poruncile Tale si frica Ta nu o voi parasi. Ci, mai cu dinadinsul, decat pana acum iti voi sluji Tie.” Si acestea zicand, in noaptea Sfintei Invieri, cu lacrimi multe graind, s-a sculat ca sa vada de i s-a aprins candela. Si, vazand ca nu i s-a prins, iarasi cazand cu fata la pamant se ruga Domnului zicand: „Stiu Doamne, ca dupa nevointa mea era sa fiu incununat, dar, nepazindu-mi eu cararile mele, m-am tras mai mult spre dulceala trupeasca si m-am aruncat in munca celor necurati. Deci, milostiveste-te, Doamne, ca, iata, iarasi marturisesc bunatatii Tale pacatul meu cel rau inaintea tuturor ingerilor si dreptilor si, de nu s-ar sminti oamenii, apoi si inaintea a toata lumea as marturisi caderea mea in pacat. Miluieste-ma pe mine cel ce ma marturisesc Tie, ca si pe altii sa-i invat, Doamne inviaza-ma pe mine.” Asa, de trei ori rugandu-se, a fost auzit. Si, sculandu-se, si-a aflat candela luminos arzand si s-a bucurat mult intru nadejde, ca i-a dat lui adeverire Dumnezeu. Si se minuna si de darul lui Dumnezeu cel atat de mare si de milostiva Lui iubire de oameni. Si se veselea cu duhul ca l-a incredintat pe el Dumnezeu de iertarea pacatului sau, auzindu-i smerita lui rugaciune si zicea: „Multumesc Tie, Doamne, ca in aceasta vremelnica viata m-ai miluit pe mine, nevrednicul, prin semnul acesta mare si nou, dandu-mi mie indrazneala catre Tine. Ca ierti, cu milostivire, sufletele cele zidite de Tine”.
Asa petrecand el intru marturisire, a rasarit ziua si, veselindu-se in Domnul, a uitat de trupeasca hrana, in ziua aceea, de bucurie. Iar focul din candela aceea l-a pazit in toate zilele vietii sale, adaugand intr-insa untdelemn, ca sa nu se stinga. Si iarasi, a petrecut in dansul Duhul lui Dumnezeu, fiind stiut de toti si tuturor de folos. Iar, cand a fost sa se duca din viata aceasta, i s-a aratat lui de la Dumnezeu, de mai inainte, ceasul sfarsitului sau si si-a dat cu pace sufletul in mainile lui Dumnezeu, a Caruia este slava, in vecii vecilor. Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian