Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre smerenie.

Doamne, ce este nedreptatea aceasta ?

Un oarecare sihastru traia in pustie si avea un frate mirean, in lume, intr-un oras. Iar, dupa catava vreme, a murit fratele sau, si a ramas in urma lui un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo si a luat pruncul si l-a dus cu sine in pustie, la chilia lui si il hranea pe el cu finice si cu alte verdeturi din pustie, de care manca si el. Si n-a vazut copilul nici un om, fara numai pe batranul sihastru, care il hranea pe el, de cand l-a dus in pustie, nici femei, nici sat, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si nici cum este viata lumii acesteia. Ci, totdeauna, era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Si asa a petrecut, intru acea pustie, optsprezece ani, si s-a savarsit.
Iar, dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i descopere lui, despre acel copil, in care ceata de sfinti este randuit. Si, dupa multa rugaciune, cu osardie facuta, i-a aratat lui Dumnmezeu cele despre copil. Ca a adormit si a vazut in vis un loc oarecare intunecat si plin de toata scarba; si in mijlocul acelui loc era aruncat acel copil, zacand in mare necaz si suparare nespusa. Aceasta vazand, batranul s-a mirat si a inceput a grai catre Dumnezeu, zicand: „Doamne, ce este nedreptatea aceasta ? Au doara nu era curat acest copil de toate spurcaciunile trupesti si necuratiile lumesti ? El, care in toate zilele si noptile te lauda pe Tine si postea, priveghea si se ostenea si de nici un pacat lumesc nu era atins ? Dar acum, ce este aceasta, de-l vad pe el la acel loc de necaz, pedepsit ? Dar noi, care suntem nascuti si crescuti si imbatriniti in pacate, ce nadejde de mantuire sa mai avem ? O, amar si vai mie”.
Acestea, si mai multe, cu plangere si tanguire graindu-le batranul, a stat inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis: „Ce plangi asa, batranule, si te tanguiesti pentru acel copil, care cu adevarat, de pacatele cele trupesti si lumesti neatins a fost. Si a se ruga si a posti, si a priveghea l-ai invatat pe el, dar a se smeri, pentru ce nu l-ai invatat pe el ? Ca avea mandrie mare si inaltare intru inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curatenia si viata lui cea neatinsa de lume, ca este un om mare si mare sfant, mai mult decat cei din lume; si cu acea mandrie inalta, intru inima sa, a si murit. Deci, dar, sa cunosti ca nu este nedreptate la Dumnezeu. Caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice Proorocul”. Acestea zicand, ingerul s-a facut nevazut.
Iar batranul si-a venit in fire si in cunostinta si a tot plans neincetat, pentru soarta copilului, pana la sfarsitul vietii sale, punandu-si nadejdea in mila lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian