Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Leon Monahul.
A fost un calugar in cetatea Asanului, om de rand, de neam din Capadochia, cu numele Leon.
In vremea lui Tiberiu, imparatul din Constantinopol (578-582), a fost un calugar in cetatea Asanului, om de rand, de neam din Capadochia, cu numele Leon. Si intru ascultarea coacerii de paine isi savarsea slujba, insa foarte smerit era si linistit cu totul, necautand nimic din ale lumii acesteia, ci mai mult catre toti avea dragoste si de aceasta multi se minunau si unii il intrebau pe el de folosul sufletesc; iar bunul si nevoitorul batran le zicea: „Sa ma credeti pe mine, fiilor, ca am sa imparatesc.” Iar ei ii ziceau lui: „Sa nu dai de vreo sminteala, ava Leon. Din Capadochia, nimeni nu s-a facut candva imparat; si, deci fara de rost este cuvantul acesta care l-ai zis.” Iar el iarasi graia lor: „Cu adevarat, fiilor, ca voi imparati.” Si nimeni nu putea sa-l induplece pe el si sa-l departeze de gandul acesta.
Deci, dupa ce au venit saracinii in tara aceea si au cucerit-o pe ea, au venit si la cetatea Asanului si au pustiit manastirile din jurul ei; inca au prins si pe trei calugari din Lavra Sasios, adica pe Ioan citetul, care era din Constantinopol, pe Eustatie Romanul si pe Teodor din Cilicia. Si acesti trei robiti, bolnavi si legati fiind, s-au rugat de barbari, zicand: „Duceti-ne, rugamu-ne, ca sa ne rascumpere pe noi episcopul, ca va va da voua treizeci si patru de galbeni.” Deci, i-au luat pe ei barbarii si i-au adus aproape de cetate si a intrat Ioan citetul la episcop. Si era atunci in cetate, si Leon monahul, impreuna cu alti calugari ce coceau paine si, pentru aceea, nu au fost prinsi de barbari. Si venind Ioan cel ce era robit, a inceput a-l ruga pe episcop, ca sa de aur barbarilor. Dar episcopul nu avea aur mai mult, decat numai opt galbeni. Si ii da pe acestia barbarilor, iar ei nu-i luau, graind: „Sau ne mai dati douazeci si sase, sau ne dati pe calugar.” Si au fost nevoiti cetatenii ca sa dea iarasi pe ava Ioan barbarilor, plangand si tanguindu-se. Si barbarii, luandu-l pe el si pe ceilalti doi calugari, i-au dus in tara lor.
Si, dupa trei zile, Leon monahul, luand cei opt galbeni de la episcop, s-a dus in pustie, unde erau paganii si i-a rugat pe ei: „Luati-ma pe mine si acesti opt galbeni, iar pe acesti trei calugari sa-i sloboziti, de vreme ce ei sunt bolnavi si nu vor putea sa mearga impreuna cu voi prin pustietati si atunci ii veti ucide pe ei, fara nici un folos. Iar eu sunt sanatos si voi sluji voua.” Atunci, barbarii, au luat pe Leon monahul si cei opt galbeni, iar pe cei trei calugari, i-au slobozit. Deci, din cauza calatoriei lor cea grabnica, Leon monahul a slabit, neputand el sa mearga prin atata pustietate, iar barbarii l-au taiat pe el. Si i s-a implinit, astfel, lui Leon cuvantul pe care il zisese el, precum si Domnul, in Evanghelie, a zis: „Daca cineva isi va pune sufletul sau pentru prietenii sai, acesta mare se va chema intru Imparatia Cerurilor. Ca mai mare dragoste decat aceasta nu este.” (Ioan 15,13).
Si, dintru aceasta, toti au cunoscut, ca aceasta este ceea ce graia ava Leon cand zicea: „Eu am sa imparatesc”; ca indata a mostenit Imparatia Cerurilor, pentru ca si-a pus sufletul sau pentru prietenii sai. Iar aceasta au adeverit-o si barbarii, zicand: „Cand am vrut sa-l taiem pe el, am vazut pe Cineva stralucind mai mult decat soarele si Acela a pus peste calugarul cel taiat o porfira imparateasca si o coroana.”
( Din Proloage)
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian