Un apostol pe meleaguri româneşti

În documentul emis la data de 26 septembrie 1964, în limbile greacă şi latină, prin intermediul cardinalului Augustin Bea, preşedintele Secretariatului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, papa Paul al VI-lea îşi exprima dorinţa ca relicva care va fi returnată locului unde Sf. Andrei şi-a găsit sfârşitul să păstreze legătura cu oraşul Sfântului Petru printr-o „cetăţenie de onoare”.

Betsaida, cetate sfântă care se tălcuieşte şi Casa Vânătorilor, dă lumii pe Apostul Andrei, cel întâi chemat la propovăduire şi pe fratele său Simon Petru. L-au văzut pe Mielul lui Dumnezeu, adică pe Hristos şi la început curioşi de mesajul pocăinţei, ca prim pas pentru înţelegerea Îmărăţiei Sale, l-au urmat, ascultat, iubit şi de El de atunci nu s-au mai despărţit, devenind primii pescari de oameni. Pe când mulţimile ascultau Fericirile, grupul apostolilor preocupat de faptul că se lăsa seara şi nu are cu ce să-i hrănească, Andrei îi spune Mântuitorului că au la îndemănă doar două pâini şi cinci peşti. Tot apostolul Andrei este cel care îl înştiinţează pe Domnul că afară sunt nişte elini care doresc să-L vadă pe Hristos, iar Sf. Tradiţie ne spune că le-a dat un ştergar pentru regele Edesei, pe care s-a imprimat Chipul Său cel Sfânt şi nefăcut de mână. După Pogorârea Duhului Sfânt sorţi au rânduit ca el să propovăduiască pe Iisus cel înviat la neamuri, din Asia la Pontul Euxin, tocmai în Ahaia. În cetatea Sinopi un pictor al vremurilor i-a zugrăvit chipul în prima icoană creştină, iar la anul 50 participă la Siodul Apostolic de la Ierusalim, unde se spune că purta ca şi Moise un toiag cu cruce la capăt, şi se făceau multe minuni. Bătut, închis, schingiuit a clamat Învierea şi a rostit Crezul apostolic păgânilor din ţara alanilor, Abhazia, Cherson, la izvoarele Niprului în zona Deltei Dunării, apoi în cetăţile de la Tomis, poposind în valea Casimcei şi bisericuţele rupestre de la Basarabi, ajungând chiar în sudul Dobrogei la peştera care azi îi poartă numele. Datorită persecuţiilor lui Domiţian ( 81-96) în regiunile Pontice, Apostolul Andrei, care însemnă bărbat dârz, coboară în sudul Dunării unde converteşte la creştinism pe Maximila o patroană romană. Auzind Egheat slujitor idolesc că lumea se botează în Hristos şi crede în minuni, l-au pironit pe o cruce de tei în forma literei X. După ce şi-a dat sufletul, din senin s-a făcut vijelie care i-a orbit pe nelegiuiţi, iar creştinii care erau de faţă au îngenunchiat. Avea cam 70 de ani şi era la 30 noiembrie anul 87. Creştinii i-au luat trupul sfânt şi l-au rânduit să stea prin Bisericile ferite de persecuţii, şi acolo se făceau foarte multe minuni. Chiar Constantin cel Mare adună moaştele sfinţilor Luca, Timotei şi Andrei (356) pe care le depune în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, unde rămân cu vrerea lui Dumnezeu, doar până la 1204. Se spune că atunci, împăratul bizanţului Constantin trimite părticele din moaştele sf. Andrei la Tomis. Colindele din toată Dobrogea mărturisesc sfinţenia acestor meleaguri binecuvântate de cel care a fost întâi chemat la apostolat. Cruciaţii când au înfiinţat Imperiul Latin de Răsărit la anul 1204, au furat moaştele apostolului pe care le-au dus în Italia, la Amalfi aproape de Napoli, fiind aşezate în Domul San Andrea, prin ordinul cardinalului Petru de Capua.. În anul 1469 ajung la Roma, aduse de Papa Pius al II-lea în Catedrala Sf. Petru, după cum mărturiseşte sf. Ambrozie al Milanului. Este protectorul oraşelor Brescia, Ravena, Napoli, Mantua, Amalfi, Bordeaux, Brugge, Patras. Scoţia are pe steagul naţional Crucea lui Andrei. Este patronul României, Rusiei, Greciei, Siciliei. În anul 1964 odată cu împăcarea celor 2 Biserici, ca semn de frăţietate Roma, prin Papa Pius al VI-lea restituie ortodoxiei Crucea lui Andrei şi ale sale sf. Moaşte, care se întorc la Patras în Corint, locul muceniciei sale. Latinitatea neamului romănesc este binecuvântată de aceşti apostoli ai credinţe sfinte, Petru la Roma şi Andrei la Tomis, unde poetul Ovidiu fiind exilat, nici nu visa că va veni ziua când se poate socoti deja acasă:,, Unde locuieşti? Vino şi vezi!-îi răspunde Domnul, apostolului Andrei. Miracolul dăinuiri noastre pe aceste meleaguri, plămada acestui neam romănesc se dadorează binecuvântării acestui apostol a lui Hristos. Eruditul Epifanie depune mărturie că Andrei a fost în Sciţia Minor, a coborât la Odesseos( Varna) unde îl rânduieşte episcop pe Apion, ucenic de-al său. Istoricitatea şi biografia propovăduiri sale este pomenită de Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, care ne spune că a ajuns să ducă evanghelia şi la Sevastopolis şi în Ahaia( Grecia), la Pontul Euxin, Bizanţ, Macedonia, Thracia. Istoricul bizantin Nichifor Calist în sec. XIV pomeneşte şi de pustiul scitic şi de Patras, locul răstigniri sale. În epistola către Coloseni, apostolul Pavel face dovadă că sciţi au auzit deja cuvăntul lui Dumnezeu, iar mai târziu Hipolit Romanul, Eusebiu de Cezareea vorbesc despre aceste meleaguri. Creştinismul romănesc este apostolic, revelat, dumnezeiesc. Ziua de pomenirea din 30 noiembrie se contopeşte cu fiorul naţional al deşteptării acestui neam la 1 decembrie 1918. Drept pentru care Sf, Sinod în şedinţa din 14.11.2003 a hotărât ca această zi să fie socotită sărbătoare naţională bisericească. Departe de noi să-l monopolizăm sau naţionalizăm pe apostol, dar avem prea multe dovezi că; Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească are dreapta credinţă, iar Patriarhia de Constantinopol îl socoteşte,, întemeietor” de scaun apostolic. Doar vremurile şi oamenii au despărţit-o şi confesionalizat-o. Ortodoxia face pomenire la 30 noiembrie şi la 9 iunie ( aducerea sf. Moaşte), catolici la 9 mai şi 30 noiembrie, luterani, anglicanii tot la 30 noiembrie. Necreştinii se opresc din drum şi privesc cu atenţie la crucea lui Andrei, ridicată la orice cale ferată; semn că atunci oamenii l-au răstignit pe primul ales al Domnului. Origen ( + 254) scrie:,, Când Sf. Apostoli ai Mântuitorului s-au răspândit în toată lumea după cum ne spune Tradiţia…… Andrei a primit Sciţia”, iar mitropolitul Moldovei Dosoftei( + 1693) adaugă că apostolului Andrei i-a revenit Bitinia şi Marea Neagră. Citiţi versurile Lui V. Alexandri:,, Zgomot trist în câmp răsună/ Vin strigoii se sduna / Părăsind a lor sicrii/ Voi creştinilor popoare/ Faceţi cruci mântuitoare/ Căci e noapte îngrozitoare/ Noaptea Sfântului Andrei.” Folcloric se vorbeşte de Ziua lupului( semnul de pe steagul dacilor), Noaptea Strigoilor, Păzitul usturoiului prin Enisala de Tulcea, colacul de Andrei , Bocetul Andreiului, Pomana lupului, fac trimitere la obiceiurile de sorgintă păgână. Din tradiţiile populare desprindem obiceiul de a pune în ziua sărbătorii o crenguţă de pom fructifer într-o sticlă ca să înmugurească. Semănatul grâului pe bătătură sau în ghivece ca să încolţească până la Anul Nou, ca o prosperitate a casei. Untura şi sarea vitelor care se îngroapă în această zi de gospodine, apoi la 23 aprilie se scot şi se ung ugerele vacilor iar sarea se amestecă în măncarea vitelor. Şi aşa dăinuie credinţa în popor că acea casa va fi înbelşugată. Cu ziua lui se deschide luna cadourilor, decembrie, numită Andrea.
Dacă poposim în sudul Dobrogei apropape de comuna Ioan Corvin, vom ajunge la Peştera în care s-a adăpostit Andrei:,, Colo pe grindei / Crâng de alunei/ Val de arţărei/ Sfânta mânăstire/ Loc de tăinuire/ Şi tămăduire/ Şi piteşte-n tei/ Casa lui Andrei/ De la schit la cruce/ Scara care duce/ Din cruce la schit/ Scara care duce/ Din cruce la schit/ Scări de coborât/ De la schit în sus/ Crucea lui Iisus/ De la cruce-n tei/ Casa lui Andrei/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei.” Locul a fost descoperit de regretatul preot pictor Lembrău Constantin pe cănd era preot paroh în satul Cuzgun, după ce i s-a arătat peştera în vis unui avocat al satului Jan Dinu. Cele două izvoare cât şi izvorul pe care este Fântăna lui Eminescu, se crede că au fost primele baptisterii creştine unde Andrei şi ucenicii lui boteza în numele lui Hristos. Se face o legătură care nu poate fi deloc întâmplătoare, legată de numele turcesc Cuzgun, care în turceşte înseamnă porumbel. Peştera este primul altar creştin şi este sfinţită de episcopul Dunării de Jos, Chesarie Păunescu în 1944. Ruşii au distrus-o, iar comunişti noştri care se credeau romăni au părăsit-o. În 1990 un monah pe nume Nicodim Dinca a reamenajat-o, apoi sub arhiereii de la Tomis, Î.P.S. Lucian şi Î.P.S Teodosie i s-a redat adevărata valoare. Tradiţia povesteşte cum Apostolul a trimis în împrejurimi ucenici ca să vestească evanghelia. Aceştia împreună cu trei fecioare au fost prinşi şi schingiuiţi, apoi decapitaţi că nu s-au lepădat de Mântuitor. Se spune că pe locul martiriului au răsărit crucile miraculoase de la mânăstirea Dervent. După primul război mondial din 1916, un localnic necredincios din satul Lipniţa ar fi dat intenţionat cu plugul peste cruci, dar plugul s-a făcut bucăţi şi până spre seară boii înjugaţi au murit. Faptul că apostolul a hirotonit preoţi şi rânduit episcopi prin cetăţi, explică de ce la Tomis găsim documentar în sec VI-lea prima Mitropolie de pe teritoriul Ţării noastre având 14 episcopate. Chiar icoana Maicii Domnului pictată de evanghelistul Luca a fost adusă de apostolul Andrei şi se găseşte la mânăstirea Năemeşti din Argeş, iar statisticile onomastice ne spun că peste 130.000 de români poartă numele apostolului Andrei.
pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian