Pentru Dreapta Credinţă
Cele vechi au trecut, iata, toate s-au facut noi (2 Corinteni 5,17).
Ca să apere şi să statornicească dreapta credinţă, 318 Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat în anul 325 la Niceea într-un Sinod ecumenic, ca noi cei de astăzi să credem cu adevărat şi să rămânem creştini ortodocşi. Văzând împăratul Constantin cel Mare pornirea ereticului Arie, care îndrăznea să conteste chiar dumnezeirea Mântuitorului, şi fiind libertate deplină, chiar el deschide lucrările sinodului I, căci se socotea: ,,împreună slujitor cu episcopii-pus de Dumnezeu pentru treburile din afara ale Bisericii”, Au venit conducătorii Bisericilor din tot Imperiul roman dar şi din afara hotarelor, Goţia, Armenia, Persia, prefectura Orientului. Şi aşa istoria a consemnat participanţi cu nume de sfinţi ca: Sf. Nicolae, Sf, Atanasie, Sf. Spiridon şi era prezent şi episcopul de Tomis, căci ,,nici scitul nu lipsea din ceată”. Pentru toate vremurile şi pentru toţi, căci mulţi purtau pe trupurile lor semnele persecuţiilor pentru Hristos, au hotărât ceea ce se ştia şi se credea: Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, este Dumnezeu adevărat de o fiinţă cu Tatăl. Sinodul a formulat ca mărturisire generală a Bisericii, primele 7 articole ale Simbolului de credinţă, care se încheia:,,Credem şi întru Duhul Sfânt”, deoarece încă nu apăruseră contestatarii şi ereticii pnevmatomahi. Tot acum s-a rânduit şi stabilit ca întreaga creştinătate să sărbătorească Sf. Paşti în prima Duminică, după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară, şi numai în cazul când ar coincide cu Paştele evreilor cu dată fixă în 14 nisan (aprilie), creştinii să-l ţină cu o Duminică înainte sau după acesta. Tot acum s-au dat 20 de canoane privitoare la organizarea şi disciplina bisericească, ordinea ierarhică începea cu Ierusalimul, întâietate de onoare ca centru al creştinismului, iar referitor la celibat, clericii căsătoriţi să fie preoţiţi. Duminica a VII-a după Paşti în care se citeşte şi Evanghelia Sf. Ioan de la capitolul XVII, face pomenirea istorică a acestui eveniment consemnat şi de Eusebiu de Cezareea. Deoarece, atunci când a fost nevoie de apărarea credinţei Apostolice, Sfinţii Părinţi erau cei mai îndreptăţiţi să-şi spună părerea datorită sfinţeniei, răbdării, chinurilor suportate, ştiinţei şi elocvenţei lor. Astfel Testamentul credinţei şi cunoaşterii adevărului este întreg, iar filozofiile vremurilor nu au putut atinge Evanghelia nemuririi, căci ea nu este un sistem de gândire ci o conduită de viaţă pentru ca noi să putem ajunge la veşnicie: ,,Părinte sfinte păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”. Aceasta a fost prima încercare de fărâmiţare a Bisericii, pe care protivnicul va căuta necontenit s-o surpe prin reprezentanţii lui. Ecourile învăţăturilor eretice se aud şi astăzi, fiindcă nu vor ,,ca toţi să fie una”. Propovăduirea Apostolilor şi învăţătura Părinţilor au întărit credinţa Bisericii, cu haina cea de sus a adevăratei teologii, îndreptând şi mărind Taina. Luminători preastrăluciţi ai adevărului lui Hristos v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă, înlăturând ereziile şi pe hulitori cei cu limbi străine şi aţi stins văpăile relelor socotinţe. ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: ,, Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care l-ai trimis”
Părinţilor sfinţi, rugaţi-vă pentru izbăvirea noastră!
pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale, Predica zilei de Parintele Zisu Iulian