Logica argumentelor Învierii

„O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase…!“

De la începuturi şi până azi, deşi Învierea este actuală, ea este atacată cu vehemenţă şi fără încetare, fiindcă după cum ştim: ” la ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” Era de aşteptat ca să inventeze orice, numai ca adevărul să nu ajungă la sufletul omenirii, aşa că au dat bani grei la acel timp ostaşilor care păzeau mormântul lui Hristos, ca să spună că nu a înviat, ci a fost furat pe când ei dormeau. Au scornit teoria furtului în pripă, şi la îndemână au perpetuat-o prin mijloace clasice, fără a ţine seama de argumentul martorilor, precum Longhin, ostaş din tabăra ucigaşilor, care, cuprins de Înviere, nu mai poate minţi, refuză mituiala Sinedriului şi propovăduieşte în gura mare. O religie cum e creştinismul, nu se poate zidi şi dura pe un cadavru furat. Dacă adăugăm comportamentul celor care l-au cunoscut, dar l-au părăsit pe Golgota, ajungem la concluzia firească, că în ziua de Paşti, când li s-a arătat apostolilor, ei erau ascunşi într-o casă la marginea Ierusalimului, ca să nu păţească întocmai ca Învăţătorul. În plus, cu gărzile romane nu prea puteai să-ţi permiţi o asemenea glumă, deoarece răspundeau cu viaţa pentru obiectivul păzit. Dovadă că toţi ştiau de cele întâmplate, este că legionarii romani, şaisprezece la număr, nu au fost pedepsiţi niciodată. Maica Domnului, apostolii şi cei din grupul mironosiţelor erau prea săraci ca să-şi poată permite mituirea. Familia Sfântă de abia aducea jertfă la Templu, o pereche de turturele, iar la Golgota un coş cu ouă, ca Maica să fie lăsată mai aproape de Fiu, încercând să le îmblânzească răutatea cu câte un ou. Atunci, a căzut o picătură din sângele lui Dumnezeu, şi le-a înroşit, iar tradiţia spune că în clipa când pe pământ nu se vor mai vopsi ouă roşi va veni din nou Hristos. Ce să facă apostolii cu un Hristos mort, care i-a şi dezamăgit, şi S-a lăsat atârnat pe cruce? Mai puteau ei să propovăduiască şi să moară pentru Înviere? Ştim psihologia hoţului care face jaf, atunci când pradă. Dar în mormântul gol era linişte, giulgiul şi mahrama înfăşurate şi puse deoparte. Nici iudeii nu aveau interes ca El să dispară, şi chiar dacă, preventiv, ar fi făcut acest gest, atunci când toţi spuneau că L-au văzut înviat, ar fi venit cu proba. Până azi, mormântul stă dovadă, cu pelerinajele milioanelor de creştini, care slăvesc Învierea. De aceea se arată timp de patruzeci de zile, iar îngerul, spune precis: „Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” Ipoteza letargiei, vehiculată de unii, şopteşte lumii, că de fapt Iisus nu a murit, ci doar a leşinat, sau a fost în comă, şi la răcoarea mormântului s-a trezit. Moartea biologică însă este confirmată de ostaşul care a împuns coasta Sa ” şi îndată a curs sânge şi apă.” Mai ştim că mormântul era nou, săpat în calcar, ceea ce putea produce imediat asfixierea. Cum ar fi putut să dea de unul singur piatra cea mare de deasupra? Amintiţi-vă doar Calvarul şi toate patimile! Mai putea da oare, certitudinea unui Dumnezeu? Pregătirea pentru înmormântare era specifică Orientului, înfăşurat în pânză de giulgiu, ungere cu aromate şi uleiuri speciale, care produceau sufocarea. Ce impresie ar fi făcut un Mesia pe jumătate mort, în faţa apostolilor? Cum s-au vindecat aşa de repede rănile? Semnele erau încă vizibile. Niciodată, o astfel de Înviere, a unui om care nici nu se mai ţinea pe picioare, nu putea să schimbe viaţa ucenicilor. Unii sceptici, ca să explice cele întâmplate, au spus că totul a fost o halucinaţie, Învierea s-a petrecut doar în mintea unora, ca o autosugestie, o exaltare, credulitatea unor persoane habotnice. Psihoza în masă se poate produce în mintea psihopaţilor doar, pe când credinţa are temeiul Învierii şi credinţa omului acestui secol, dată de verificarea lui Toma. Ştim însă că Maica Domnului şi ceilalţi, când veneau la mormânt, nici nu erau preocupaţi de Înviere, totul i-a luat prin surprindere, şi cuprinşi de spaimă, nu au spus nimănui nimic, că se temeau. Să vorbeşti de Înviere unui popor care l-a văzut întins pe cruce şi îngropat? Ar fi fost ridicol şi riscant, dacă nu era adevărat. Pentru a-i încredinţa, vorbeşte, călătoreşte, frânge pâinea şi mănâncă cu ei ” Pipăiţi-mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”. Trupul Mântuitorului este acelaşi, doar spiritualizat, nu se dezintegrează decât în mintea ignoranţilor. Învierea nu este simbol sau renaştere a primăverii, ci biruinţa asupra răului, minciunii, întunericului şi morţii. Învierea este O Minune! O realitate cutremurătoare. Dumnezeu se ţine de promisiune. E demnă de El, adeverită prin martori, şi de aceea va rămâne în veci : ” Pe acest Iisus L-a înviat Dumnezeu, căruia noi toţi suntem martori.” A înviat Iisus, au înviat apostolii şi a înviat lumea:” în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii răsună cuvintele lor.”

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian